În care aflăm că România nu este (singura) ţară bananieră europeană

C.A.B.

A trecut vacanţa. O vacanţă lungă, zic unii (cârcotaşii). A trecut prea repede, susţin ceilalţi (adică eu)…

N-am ajuns în Africa iarna asta. Dar întrucât Africa e peste tot… hmmm… poate că nici nu trebuia să merg prea departe. Totuşi am ajuns la 300 de km de Africa, în singura ţară bananieră europeană autentică (se pare că ar mai fi una, dar nu îmi plac exagerările).

În mod paradoxal, în decembrie, sfârşitul „Războiului bananelor” dintre UE şi SUA a agravat şi mai serios  situaţia agricultorilor din Spania. Sau mă rog, Insulele Canare, căci despre ele este vorba în cele ce urmează. Anterior UE acorda tarife preferenţiale bananelor venite din fostele colonii europene din Africa, Caraibe şi Pacific, dăunând astfel companiilor americane producătoare şi exportatoare de banane din America de Sud.

Prin urmare, dacă anterior, 70% din bananele de pe piaţa spaniolă proveneau din Insulele Canare, lucrurile se vor complica în curând pentru producătorii canarioţi. Mândria cooperatiştilor din insule (există numeroase plantaţii organizate sub formă de cooperativă agricolă) era (este încă) bazată pe standardele de calitate (fito-sanitară, etc. etc.) dar şi pe tratamentul acordat lucrătorilor de pe plantaţii. Acesta era o diferenţă majoră faţă de bananele ieftine produse de companiile nord-americane în America de Sud.

Companii precum Chiquita (candva cunoscuta sub numele de United Fruit Company) au făcut obiectul unor critici fervente (si frecvente) privind modul în care îşi trateaza „angajatii” de pe plantatii. De altfel, se pare ca United Fruit Company a sprijinit printre altele lovitura de stat din Guatemala care a condus tara la 40 de ani de dictatura si razboi civil (contabiliceste asta a insemnat peste 200.000 de vieti pierdute).
Prin contrast, Insulele Canare, din care a inceput ascensiunea teribilului Franco (300.000 de morti in razboiul civil spaniol) se mandresc cu conditiile sociale pe care le creeaza pentru culegatorii de banane.

Şi aici intră în scenă Mario.

Pe Mario l-am cunoscut într-o noapte pe la 3, în Playa Paraiso. Eram cu „amigo” Gabriel,  exilaţi „la o bilă” udată copios (exagerare!) cu tequila. Rămăsesem ultimii clienţi (sau cel puţin aşa credeam noi), iar barmanul aştepta nervos să exterminăm ultimele bile. Şi atunci apare Mario, un pic afumat ce-i drept. Slăbuţ, negricios, cu trăsături tipic amerindiene, dar foarte încrezător în multilingvismul său (şi noi am fost, până a început să ne pasioneze agricultura).

„- De ce faci, pretene?”

Era felul lui de a saluta în româneşte, aşa cum îl învăţase un coleg de serviciu din ţara noastră. Asta atunci când nu vorbea „português”. În fine, să zicem că omul ne-a salvat (de la plictiseală, cel puţin). Am găsit o discotecă latino, undeva în pustiul câmpului. Şi… am început să vorbim. Adică, în cazul meu, din cauză de multilingvism incomplet, să ascult.

Am aflat că Mario era din Bolivia. La 16 ani s-a însurat prima dată şi a avut primul copil (nu neaparăt în această ordine, dar nu e aşa de important). Apoi a plecat să-şi croiască un nou destin peste ocean (ciudat, într-un sens greu de imaginat pentru noi, de la vest la est). Nu ca şi căpşunar, ci ca bananar (se zice aşa?). Acum Mario era însurat cu o localnică şi avea un alt copil. Pe care îi iubea. În felul său. Dar Mario pretindea că, în ciuda faptului că toată viaţa s-a condus după principiul „Respectă pentru a fi respectat”, „hermano” Gabriel a fost singurul canariot (spaniol) care i-a arătat vreodată respect. Din cauza culorii pielii. Condiţii de muncă decente  – da. Respect  – nu.

Spre dimineaţă ne-am luat rămas bun de la Mario şi ne-am întors în garsoniera de pe malul oceanului. Vizavi, pe o coastă vulcanică, dormea leneş un hotel de cinci stele construit fără autorizaţie de una dintre multele companii spaniole suspectate de spălare de bani…

Mde, ţară căpşunieră… Pardon, bananieră.

plantatii de banane cat in terase

plantatii de banane cat vezi cu ochii...

Exista viata (mai ales) dupa alegeri (e numai alegerea ta)

Haakon print al Danimarcei, pardon, viitorul presedinte al Norvegiei. Sau cam asa ceva.

Dupa mizeria din campania electorala, intalnirea cu o alteta regala a venit la fix, ca un tub de oxigen pe fundul unei mari pline de rechini, balene si caracatite.

In cadrul unui eveniment organizat de Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti, luni 7 decembrie 2009, in aula Bibliotecii Centrale Universitare, printul mostenitor al Norvegiei, Haakon Magnus, ne-a vorbit, senin si dezinvolt, despre “demnitate umană în dezvoltarea internaţională” si despre „responsabilitatea noastră comună în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului”.

Am vazut un power point simpatic si o scurta poveste a experientelor altetei sale pe diferite continente. Si apoi ne-a mai spus, cu jumatate de gura, in buna traditie occidentala a minimizarii unui nationalism cu o istorie trista in cele mai multe tari, ca asistenta pentru dezvoltare pe care Norvegia o acorda este un motiv de mandrie nationala pentru cetatenii acestei tari.

Tot potrivit tanarului print, alte motive pentru care cetatenii norvegieni sunt dispusi sa sprijine actiunile de cooperare pentru dezvoltare ar fi:

  • cetatenii norvegieni se simt din ce in ce mai mult cetateni globali, iar a-i ajuta pe ceilalti nu trebuie sa se opreasca la granite, fiindca e nefiresc sa inchizi ochii la suferintele oamenilor chiar daca acestia se afla la mare distanta;
  • facand bine, cetatenii norvegieni se simt mai bine si viata lor este astfel mai buna;
  • cetatenii norvegieni (si Norvegia) invata atat de multe lucruri din interactiunea cu tari atat de diferite ale lumii.

Surprinzator (sau nu) aceleasi argumente am incercat sa le folosim si noi la randul nostru in Romania (vorbind despre potentialul pe care politica de cooperare pentru dezvoltare l-ar avea pentru tarisoara noastra). Iesind din gura Altetei Sale Regale, aceste argumente nu ne pot decat incuraja sa perseveram.

In ordine necronologica, dna. Dorina Nastase, de la Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, ne-a transmis un mesaj scurt (dar la obiect): ca sa putem sa schimbam lumea trebuie sa ne schimbam mai intai pe noi insine (se referea, cred, in primul rand la reforma institutionala a Uniunii Europene). Noi am formulat aceeasi idee, in alte contexte, altfel: odata „intrati” in UE, exista asteptari mai mari ca Romania sa se comporte ca un stat responsabil (civilizat) al UE, o responsabilitate rezultata din asteptarile tarilor din afara Uniunii; pentru a nu dezamagi trebuie sa muncim mai mult si sa ne schimbam in primul rand pe noi insine, sau, cu cuvintele dlui. secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Doru Costea, sa devenim profesionisti mai buni, in anul care vine). Tot de la dna. Dorina Nastase am aflat ca ultimele sondaje de la Comisie arata ca in ciuda crizei economice (sau poate tocmai de aceea) cetatenii europeni sustin in continuare asistenta pentru dezvoltare pentru tarile cele mai sarace ale lumii.

De la prof. univ. dr. Iulia Motoc, profesor de drept internaţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti si membru al Comitetului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, am retinut in primul rand faptul ca in Romania, dupa 1989, drepturile economice si sociale au fost aproape in intregime abandonate, fiind absente din dezbaterea publica si ramanand doar vorbe pe hartie in care, dupa ce au fost siluite de comunisti, numai crede nimeni. Cateva consideratii pe aceasta tema pot fi gasite si aici.

Lect. univ. dr. Luciana Alexandra Ghica, coordonator al programului ProRISE al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, ne-a spus ca nu ar trebui sa cautam raspunsuri la problemele noastre in mediul academic, pentru ca ceea vom gasi acolo sunt mai degraba mai multe intrebari. E important sa mergem dincolo de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului si sa incercam sa gandim „in afara cutiei”. Decat sa le cautam in Occident, trebuie mai degraba sa ne inventam propriile modele si sa fim mai creativi.

Dl. secretar de stat in MAE, Doru Costea, afirma cu generozitate ca pentru serviciul de asistenta oficiala pentru dezvoltare (ODA) din cadrul MAE criza economica a condus la o regandire a modului in care putinele resurse existente pot fi folosite mai eficient, iar in opinia dumnealui acest deziderat a fost indeplinit cu succes (asteptam totusi si niste evaluari scrise).

Dl. Mircea Dumitru, prorectorul Universitatii din Bucuresti, si-a exprimat opinia ca universitatile din Romania ar trebui sa reflecteze asupra rolului lor in cadrul „generoasei scheme a PNUD”. De altfel, tot dumnealui ne-a anuntat ca incepand cu toamna anului 2004, 4 universitati din Romania vor initia programe de master pe teme de dezvoltare care urmeaza „sa pregateasca specialisti pentru implementarea programelor PNUD”. Statul roman (care da de fapt banii pentru aceasta schema “generoasa” a PNUD) isi arata din nou, iata, magnimitatea, si pune inca o caramida de sustinere pentru sistemul ONU in Romania si in lume. Bravo! Oricum Romania mai are inca rezerve serioase formate din acei faimosi 15.000 de specialisti de la sfarsitul anilor ’90, rezerve care se pare ca ne vor ajunge multa vreme de aci inainte…

Un student se intreba ce ar putea face oricare dintre noi pentru a promova „la firul ierbii” Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului” ale Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare”. Problema este ca aceste obiective nu sunt ale PNUD, ci sunt ale celor 191 de state care au semnat in 2000 Declaratia Mileinului. Romania este „proprietara” ODM cel putin la fel de mult ca si PNUD. Dar n-are gura sa strige, iar in zilele noastre marketingul e totul (by the way, ce naiba se intampla cu ONG-urile din Romania?). Asadar, ce se poate face in Romania pe tema ODM? Sa batem saua: Romania a semnat Declaratia Mileniului => Romania are angajamente => Romania trebuie sa faca ceva (bun, daca se poate). Deci, dragi studenti, puneti mana pe pix si scrieti parlamentarilor alesi in circumscriptiile voastre, amintindu-le ca voi si prietenii vostri aveti drept de vot, si cerandu-le sa se intereseze despre cum contribuie Romania la indeplinirea ODM. Puteti scrie si la Presedintie si la MAE. Iar daca nu primiti raspuns, scrieti la ziare si pe internet, si mai ales, votati!

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

De la intalnire a lipsit (surprinzator?) Elena Udrea, care, probabil, era la o intalnire cu un alt presedinte.

A fost prezent insa un motto pe care promit sa il „plagiez” in viitor: „Changing the world one kid at a time” {cum era de asteptat, Google zice ca nu-i original}.

Un candidat din Africa castiga alegerile prezidentiale din 6 decembrie 2009

Numele candidatului este… FRICA.

Acesta este mesajul pe care l-am inteles eu dupa alegerile din decembrie 2009: FRICA a invins (oricare ar fi candidatul ales). Si daca a invins FRICA, inseamna ca am pierdut cu totii.

„Fraudele constatate ne obliga la contestarea acestor alegeri. Convingerea mea este ca romanii l-au ales pe Mircea Geoana presedinte, dar aparatul de stat al lui Traian Basescu vrea sa il pastreze pe acesta cu orice pret”, a afirmat, luni, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. Anterior, la primul, toata lumea a acuzat pe toata lumea de frauda. In Romania.

Iata ca, tot in aceste zile, si pe celalalt mal al Dambovitei, opozitia contesta rezultatul alegerilor pe care le considera drept marcate de fraude. Pe de alta parte, acolo, in Guineea Ecuatoriala, presedintele in exercitiu, Teodor Obiang Nguema, a fost reales cu o majoritate zdrobitoare de 95%. In Namibia, in timp ce cititi aceste randuri, opt partide contesta in justitie un rezultat de peste 75% obtinut de partidul de guvernamant in alegerile parlamentare.

Traian Basescu a castigat alegerile prezidentiale cu un scor de 50,33%, in timp ce Mircea Geoana a obtinut 49,66% din voturi. Aceasta victorie poate fi considerata un progres fantastic al democratiei (din pacate, doar prin comparatie). Caci, in fapt, imaginile cu oameni (disperati) calcandu-se in picioare in fata sectiilor de votare nu prea se potrivesc cu ceea ce vedem prin alte tari ale UE.

Principalul castigator al alegerilor din decembrie 2009, nu este nici Traian Basescu (dupa cum evident nici Mircea Geoana). Principalul castigator a fost FRICA. Peste 58% dintre romania au iesit la vot nu din dispret, asa cum poate ca ar fi fost cazul, ci de FRICA. Frica de somaj, frica de scadere a pensiilor si salariilor, frica de scandal, frica de dicatatura, frica de comunisti, de Moscova, de Vantu, de Iliescu, de securitate, de Vanghelie. In loc sa voteze in cel mai bun caz din dispret, romanii au avut de ales dintre doua rele:  frica de scandal vs. frica de coruptie.

Si totusi frica nu este ceea ce, la 20 de ani de la Revolutie, ar trebui sa ne motiveze. Dorinta de mai bine, solidaritatea, proiectele comune, curatenia, viitorul…

Pe de alta parte, frica este un sentiment extrem de bine raspandit in Africa, din pacate.

P.S. In plus, am mai aflat zilele trecute ca lui Harry Potter cel mai rau ii e frica de frica.

Fara frica!

Fara frica!

Quod erat demonstrandum!

oare?

oare?

„Congolezul Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana a devenit vicepresedinte al Tineretului Social Democrat din Cluj-Napoca”

Sa fie o pregatire a relansarii lui Adi ca candidat la Presedintie? O parada gen „preemptive strike” pentru ca candidatul Adi sa scape de orice scaltoaca care l-ar putea atinge din nou ca campania defaimatoare din 2004, cu povestea cu emigratul in Congo? N-as preas crede.

Mai degraba este o incununare a „muncii” mele de 1 an de zile, o confirmare ca am avut dreptate si ca Africa este intr-adevar peste tot. Chiar si la PSD Cluj-Napoca.

Despre noul vicepresedinte al TSD Cluj-Napoca se scrie fireste doar in bascalie, sau cu program. Povestea (trista) din spatele titlurilor de ziare este alta. Razbate din cateva titluri mai vechi de gazete.

Spre deosebire de copiii de demnitari romani care in momentul in care Partidul pierde alegerile risca in cel mai rau caz un exil pe Coasta de Azur, in cazul dlui. Bienvenu atunci cand Partidul familiei sale a fost inlaturat de la putere in 1997, acesta a ramas exilat in Romania. Un unchi ministru al Transporturilor in regimul Mobutu echivaleaza cel putin cu un Mitrea + Basescu la patrat. Privilegiile insa se platesc mai scump atunci cand regimul pica in Africa.

La intrarea in PSD, dl. Bienvenu declara ca doreste sa candideze pentru primaria comunei Floreşti în care locuia „iar dacă partidul vrea, şi pentru alte funcţii mai importante”. Ar fi foarte interesant ca acest lucru sa se intample, si peste ani, ar putea deveni subiectul unei lucrari de dizertatie a unui student inteligent al unei Facultati romanesti (daca vor mai exista asemenea specimene atunci). Ipoteza de la care se va porni in aceasta aventura academica: dl. Bienvenu a invatat din experienta trista a tarii sale si a adus in Romania un model de om politic nou, cinstit si orientat catre politici, catre binele public, mai mult decat catre inavutirea personala.

Pentru ca se vorbea  la un moment dat despre necesara „Obamizare” a politicii romanesti, imi pun toata speranta in acest tanar idealist (la fel cum ma incredintasem mai demult si dnei. Anastase). Ma ingrijoreaza insa admiratia declarata a acestuia fata de urmatoarele personaje: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, dar şi Nicu Bănicioiu şi Victor Ponta”.

Soyez le bienvenu, dle. Bienvenu! Nu uitati insa de unde ati plecat.

Erata: Intr-un articol din 19 august, Evenimentul Zilei, aduce cateva rectificari: 

Povestea sa în România începe în 1994, când a venit la studii, la Politehnica din Bucureşti. „Aveam un unchi care era ministrul transporturilor în guvernul condus de Mobutu. El m-a trimis să învăţ, iar la întoarcere ar fi urmat să ocup o funcţie importantă. Din păcate, nu a fost să fie aşa deoarece, în 15 octombrie 1997, regimul Mobutu a fost îndepărtat de la putere”, povestea congolezul în 2003 pentru EVZ.
Acum, el rectifică: nu era vorba de guvernul lui Mobutu Sese Seko, care conducea Congo belgian, ci de cel al lui Pascal Lissouba, care conducea statul vecin, adică Congo francez. Lissouba, precizează Bakabana, era un preşedinte ales democratic care a fost îndepărat în 1997 prin lovitură de stat de actualul dictator congolez Denis Sassou Nguesso. După ce a primit statutul de refugiat politic, el s-a căsătorit şi, în prezent, locuieşte în comuna Floreşti, judeţul Cluj şi este directorul unei firme de construcţii.

Incurcate sunt caile memoriei! Altfel, si in EvZ se vorbeste despre noul „Obama PSD-ist” si despre sms-urile cu Bombo/Congo…

Apa

Ziua Africii la Muzeul Taranului Roman

 

Multumiri tuturor celor care cred ca Africa nu este asa de departe.

Inca 166 de pagini si revin

Multumesc concitadinului meu pentru ajutorul avant la lettre: