Archive Page 2
Publicitate stradala
traversand strada
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a organizat pe data de 10 aprilie 2009 o masă rotundă cu tema “Tinerii propun viziunea României asupra lumii – Împreună pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului!” La reuniune au participat reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care au demarat 5 campanii de informare şi educare a publicului în legătură cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului şi asistenţa oficială pentru dezvoltare.
Intalnirea a fost găzduită de MAE şi organizată în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
De la domnul Doru Costea, Secretar de Stat pentru Afaceri Globale, cel mai important mesaj pe care l-am retinut este ca trebuie sa intelegem ca anumite lucruri nu se pot face. In restul evenimentului toata lumea a incercat sa dovedeasca contrariul. Asa cum spunea un bun coleg si prieten, de cand e lumea (politica) functionarii publici s-au obisnuit sa spuna ca nu se poate, iar cei din societatea civila au invatat sa le dovedeasca cat de mult se inseala. Organizaţiile neguvernamentale implementatoare ale campaniilor finantate de MAE prin PNUD – Pro Democraţia: Lumea mea creşte (Timişoara, Iaşi), World Vision: Viziunea Constanţei asupra lumii (Constanţa), CENTRAS: Dă mai departe ( Bucureşti ), SECS: O lume mai bună şi O rază de speranţă (Bucureşti şi Cluj-Napoca) – au reusit sa ma surprinda prin modul in care si-au prezentat proiectele care chiar au fost foarte bune (si de obicei sunt extrem de critic fata de astfel de proiecte). De altfel, pana in prezent campania celor 4 organizatii este singurul rezultat concret al unui program in valoare totala de 1.432.840 de dolari. Costul total al celor 5 campanii a fost de 100.000 de dolari. De altfel, succesul celor 5 campanii realizate de organizatii neguvernamentale reprezinta un argument suficient pentru ca MAE sa isi invinga retinerea si sa dea dovada de ceva mai multa incredere in capacitatea actorilor neguvernamentali locali de a implementa proiecte. Trebuie spus ca pentru astfel de proiecte Comisia Europeana are „curajul” de a aloca pentru un singur proiect al unei organizatii romanesti fonduri mai mari decat si-a rupt de la gura PNUD pentru cele 5 proiecte laolalta. Asteptam ca la urmatoarea runda de finantare sa se aloce fonduri pentru mai multe proiecte.
De altfel ideile nu lipsesc. Dl. Dragos Bucurenci, invitat la eveniment, a propus o campanie foarte ieftina (se poate face chiar gratis si exclusiv cu finantare privata), dar foarte eficienta: se ia un cub transparent care se monteaza in Piata Universitatii (sa zicem). Se instaleaza in interior un fotoliu care este invaluit intr-o plasa anti-tantari. Se elibereaza apoi in cub un roi de tantari. Trecatori de pe strada sunt invitati sa intre sub plasa anti-tantari si sa citeasca o carte. Astfel se poate demonstra cetatenilor romani eficienta plaselor anti-tantari in lupta impotriva malariei, pentru ca intr-adevar, s-a demonstrat ca pana in prezent aceasta este cea mai eficienta si ieftina modalitate de combatere a acestei maladii care ucide milioane de oameni (copii) in fiecare an in Africa sub-sahariana (si nu numai). Iar cetatenii romani pot contribui cu bani pentru achizitionarea de astfel de plase pentru a fi trimise in Africa.
La eveniment a fost prezentat si al doilea produs de pana acum al programului: rezultatele unui sondaj despre percepţia publică în România asupra asistenţei pentru dezvoltare. Sondajul arata cateva lucruri foarte interesante pentru tara, si extreme de utile pentru PNUD, cel care l-a si comandat CSOP-ului.
Printre multe lucruri pe care le stiam deja din Eurobarometrele de opinie ale Comisiei Europene dedicate acestei teme, aflam ca 74% dintre cei intervievati cred ca Romania trebuie sa primeasca ajutor international, alaturi de tari precum Republica Moldova (83%) si Congo (74%). (Nu este clar totusi daca este vorba despre Congo Kinshasa, Congo Brazaville sau bascalia Congo din sms-urile electorale cu Bombo?). 59% dintre romani cred totusi ca România ar trebui să ofere ajutor ţărilor mai sărace sau mai slab dezvoltate, in timp ce 33% nu sunt de accord (cel putin 21% ar putea fi totusi convinsi sa isi schimbe parerea…) 56% dintre romani consideră că o ţară mai dezvoltată ar trebui să ofere sprijin pentru dezvoltare din considerente de datorie morala. E frumos! Dar… doar 56%?
2% dintre cetatenii Romaniei cred ca sunt foarte bine informati asupra programelor de asistenta pentru dezvoltare in timp ce 20% se declara destul de bine informati. 52% dintre respondenti afirma ca de cand Romania este membra UE nu au auzit de sprijinul oferit de Romania tarilor din afara UE. Intrebarea era pesemne menita sa sondeze gradul de penetrare al informatiilor despre programele de asistenta ale Romaniei in masa (si casa) cetatenilor romani. Problema este insa ca acest sprijin oferit de Romania tarilor din afara UE este sublim dar lipseste. Ce-i drept nu cu desavarsire. Dar lipseste. Si atunci cum sa ai pretentia ca romanii sa auda despre ceva despre care 99% din Guvernul Romaniei si 98,99% din Parlamentul Romaniei (am vorbit in trecut catorva parlamentari despre aceasta tema) nu au auzit niciodata?
Cu mult incercata lor intelepciune, 56% dintre romani considera ca Romania trebuie mai degraba sa contribuie la bugetul comunitar prin intermediul caruia sunt finantate proiectele de asistenta externa ale UE, mai degraba decat sa acorde direct asistenta (41%). Aceasta lipsa de incredere fata de capacitatea Romaniei reiese si din bomboana de pe coliva acestui sondaj, intrebarea referitoare la care dintre institutiile mentionate in sondaj au cea mai mare capacitate de a realiza proiecte de asistenta pentru dezvoltare internationala in Romania (ajungem imediat acolo).
64% dintre romani mai cred că asistenţa pentru dezvoltare este mai eficientă dacă e oferită prin intermediul Comisiei Europene, mai degraba decat de fiecare stat membru UE separat. Este o concluzie pe care PNUD nu a retinut-o in selectia de rezultate ale sondajului pe care a prezentat-o cu ocazia evenimentului de lansare al sondajului. Pe de alta parte, incurcate sunt caile CSOP-ului, intrebati care ar fi cea mai eficientă modalitate prin care România ar putea acorda ajutor altor ţări, 44% dintre respondenti au declarat ca acesta ar trebui sa ofere fonduri organizatiilor internationale (precum UNICEF sau Crucea Rosie), in timp ce 16% cred ca acesta ar trebui sa ofere organizatiilor din Romania (ONG-uri, companii private) fonduri pentru a desfasura proiecte de dezvoltare in alte tari, 12% sa ofere bani direct guvernelor pentru dezvoltarea tarilor, iar 8% trebuie sa ofere fonduri organizatiilor locale (ONG-uri si companiilor private) pentru proiecte de dezvoltare locala a respectivelor tari. In plus, la intrebarea “Care dintre urmãtoarele tipuri de instituţii credeţi cã are cea mai bunã capacitate de a realiza proiecte de asistenţã pentru dezvoltare internaţionalã în România?”, 38% au ales organizatii international (UNICEF, Crucea Rosie, etc.), 22% institutii europene, 14% ONG si 11% institutii publice din Romania.
Sunt concluzii care au umplut de mandrie plamanii oamenilor de la PNUD la gandul ca acelasi lucru li se va putea intampla in viitor si buzunarelor lor deja extrem de bine garnisite (fara mandrie de aceasta data). Ofensiva PNUD de acaparare a agendei publice din Romania continua. PNUD tine cu tot dinadinsul sa treaca o batranica strada. In aceasta incercare disperata exista totusi doua mari probleme: batranica este de fapt o copila care a invatat sa mearga de ceva vreme si abia asteapta sa zburde, iar traficul este dirijat de Uniunea Europeana, care este extrem de atenta sa opreasca masinile ori de cate ori aceasta copila doreste sa treaca strada. Deci ce vrea sa faca PNUD? PNUD vrea sa treaca strada. Nu conteaza de bratul (gatul) cui se agata, el vrea sa treaca strada. Problema cea mai mare este insa ca PNUD doreste sa treaca strada pe banii contribuabilului roman. Uniunea Europeana si statele membre s-au declarat in schimb gata sa dirijeze circulatia pe banii lor pentru ca Romania sa poata trece strada singura.
Cat de greu va fi pentru Guvernul Romaniei sa faca alegerea corecta?
Revenind la sondajul pomenit mai sus, ar fi fost util sa avem acces si la intrebarile aplicate. Nu stim de pilda cum a fost selectata lista institutiilor care se bucurã de cea mai mare cunoaştere din partea respondenţilor pe care nu se regaseste nicio o organizatie importanta din FOND (Salvati Copiii Romania sau World Vision Romania ar fi meritat sa fie incluse). In schimb a fost inclusa Organizatia Pentru Apararea Drepturilor Omului (OADO) a carei relevanta pentru acest sondaj nu o intelegem. Despre PNUD de pilda au auzit foarte bine sau destul de bine doar 21% dintre respondenti (in comparative cu OADO, care aduna 44%; de altfel, se poate observa ca sub OADO se poate trage linia notorietatii). Nu se mentioneaza nici Ministerul de Externe din Romania in aceasta lista, desi ar fi fost interesant de vazut cum este el perceput, in contextul in care aceasta institutie este CEL MAI IMPORTANT actor din Romania in cadrul politicii de cooperare pentru dezvoltare. Speram ca dupa euforia primelor concluzii, PNUD sa nu uite focusul programului pe care il deruleaza pe bani de la contribuabilul roman: scopul fondurilor alocate nu este sa se demonstreze cat de notorii sunt instittiile din sistemul ONU, si nici sa asigure cresterea notorietatii acestora pe bani de la MAE. Comisia Europeana, guvernele suedez, finlandez si mai de curand USAID au dat o mana de sprijin pentru intarirea capacitatii Guvernului Romaniei in domeniul cooperarii internationale pentru dezvoltare, si desi au facut-o pe banii lor, cu foarte multa modestie nu au tinut sa iasa in fata. Aceeasi moderatie o asteptam si de la PNUD. De altfel, obiectivul programului pentru a carui implementare PNUD a fost investit cu increderea (si cu banii) Guvernului Romaniei – “Strengthening the national institutional and educational capacity to carry out ODA programmes/projects” (SNIECODA) – se refera exclusiv la cresterea capacitatii nationale institutionale si educationale de a desfasura programe/proiecte ODA. In niciun caz nu este vorba despre cresterea capacitatii PNUD in acest domeniu (desi deocamdata acesta a fost primul rezultat al programului) si nici despre sustinerea supravieturirii si propasirii acestei agentii in Romania. In mod evident cetatenii Romaniei au incredere in organizatiile internationale – si pe buna dreptate. Ca cetatean al Romaniei imi pun increderea in PNUD ca isi va duce treaba cu onestitate pana la capat si ca, prin contributia nemijlocita a programului pe care il gestioneaza cota de incredere a romanilor in capacitatea de a dezvolta proiecte de asistenta a institutiilor publice si a ONG din Romania va creste vizibil (ar fi interesant ca la finalul proiectului sa avem un alt sondaj). Daca acest lucru nu se va intampla, pentru mine ca stakeholder interesat, va fi un prim semnal ca PNUD nu si-a atins obiectivele si ca poate sa plece.
In ceea ce priveste increderea cetatenilor, in mod evident, acestia cred, pe baza unor motive intemeiate, ca institutiile publice din Romania si organizatiile neguvernamentale au o capacitate mai redusa decat UE si organizatiile internationale de a realiza proiecte de asistenta pentru dezvoltare. Motivul principal este ca, spre deosebire de organizatiile internationale, asa cum aratat mai sus, nici autoritatile publice, nici organizatiile neguvernamentale nu au beneficiat de resurse pentru a demonstra ca au aceasta capacitate de a face astfel de proiecte. Pana in prezent doar donorii internationali (cu precadere americani si Comisia Europeana) au sprijinit proiecte realizate de ONG din Romania in acest domeniu. Asteptam ca Guvernul Romaniei sa sprijine mai mult proiectele actorilor publici si neguvernamentali autohtoni.
Revenind la evenimentul de la MAE, nu pot incheia fara a mentiona cateva frivolitati (ba e chiar o obligatie de serviciu de aceasta data).
Dl. Dragos Bucurenci, invitat special si prieten deosebit al PNUD, a tulburat, asa cum era de asteptat, prin interventia sa spectaculoasa si sarmul personal, orientarea discutiilor. Obisnuit sa straluceasca in masa anonima deasupra careia pluteste cu nonsalanta omului care a reusit prin propriile puteri sa devina o vedeta mediatica, dl. Bucurenci a aruncat o provocare deosebit de interesanta organizatorilor si ONG-istilor de rand (cu care fireste ca ii este oroare sa se identifice): oare nu ar fi fost mai bine ca cei 100.000 de USD alocati celor 5 proiecte din Romania sa fie cheltuiti pentru a cumpara plase anti-tantari pentru copiii din tarile africane? Este o intrebare extrem de pertinenta (eu as fi vrut sa construim de banii astia niste pompe de apa in Uganda) dar care, din pacate, venind din partea unui invitat adus special la insistentele PNUD care a gestionat alocarea acestor fonduri pentru popularizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) in Romania – si ONU ia foarte in serios ODM – a sunat destul de ciudat in aceasta adunare. Fie dl. Bucurenci nu a fost informat din timp despre obiectivele programului PNUD (ar fi avut atunci ocazia sa decline elegant invitatia de a participa la un eveniment in a carei utilitate nu crede); fie dl. Bucurenci a tinut inca o data sa dea clasa ONG-istilor de rand, cu care fireste ca ii este oroare sa se identifice, si sa le arate, asa cum ne-am obisnuit, ca el este cel mai destept (fara a avea nevoie sa fie ONG-ist pentru acest lucru). Totusi fondurile au fost alocate in mod evident pentru campanii de constientizare, nu pentru plase de tantari, oricat de dramatic ar suna. La fel cum dl. Bucurenci a facut o treaba exceptionala cheltuind sume foarte mari si mobilizand mii de voluntari pentru plantarea de copaci, nu pentru a cumpara solutii de purificat apa pentru a salva vietile a milioane de copii care mor in fiecare an in Africa sub-sahariana. Eu as fi preferat – v-o spun cu toata sinceritatea – ca in loc sa planteze 10.000.000 de copaci sa salveze vietile a 10 copii din Africa.
Ma gandesc – prea tarziu! – ca ar fi fost o idee mai buna ca PNUD, in loc sa il cheme pe dl. Bucurenci, sa le fi invitat pe colegele acestuia, dna. Andreea Marin Banica si dna. Mihaela Radulescu, care, spre deosebire de acesta, au mai multa experienta in domeniu si au dat deja dovada implicarii lor in sprijinul copiilor din tarile in curs de dezvoltare, fiind participante in programe de adoptie de la distanta (fie vorba intre noi aceste programe sunt un lucru extrem de serios, exista deja o intreaga literatura de specialitate pro- si contra-) . Aceste doua doamne ar fi fost mai indicate spre a fi invitate de catre PNUD sa vorbeasca la MAE despre o tema in care au investit deja timp, si suflet, si nu in ultimul rand bani. Toate apartinandu-le 100%.
Dl. Bucurenci ne-a impartasit de asemenea secretele succesului sau in fundraising. El ne-a recomandat ca bibliografie filmul „Filantropica” si mai ales trei mari principii prezente in aceasta productie cinematografica autohtona:
1.mana care nu spune o poveste nu primeste nimic;
2.chiar daca cersesti, acesta nu e un motiv sa te imbraci ca un cersetor;
3.nu e rusine sa ceri, e rusine sa nu primesti.
Pentru un ONG-ist de rand a fost fascinant sa auda aceste principii simple si eficiente. In general, ONG-istii de rand traiesc cu falsa impresie ca important este sa mearga la finantator cu un proiect bun, in care cred cu adevarat, si sa il convinga ca investind in acest proiect contribuie la rezolvarea problemelor unei comunitati sau a unui grup social. Si, cu aceasta viziune paguboasa, lipsiti de talentele si sarmul personal al dlui. Bucurenci, multi dintre ONG-istii de rand sunt coplesiti de rusine, pentru ca de cele mai multe ori nu primesc. (Foarte putini dintre ei scapa de rusinea de a nu primi si raman ne-rusinati).
Alti ONG-isti prefera sa nu ceara. Un prieten dintr-o organizatie occidentala de dezvoltare imi povestea cum a refuzat o donatie generoasa din partea companiei Daimler-Benz pentru simplul motiv ca aceasta companie era implicata si in producerea de echipament militar, care ia vieti. Misiunea organizatiei lui era sa salveze vieti. De altfel si conducerea UNICEF Romania a fost implicata la un moment intr-un mic scandal (international) dupa ce acceptase o donatie generoasa de la dl. George (Gigi) Becali pentru simplul motiv ca acesta devenise de putina vreme propreitarul unei fabrici de armament. Unele organizatii de mediu refuza sa accepte donatii de la marii poluatori, companiile din industria petroliera de pilda. Altele, precum Greenpeace, refuza cu totul bani de la guverne si corporatii.
Il admir pe dl. Bucurenci pentru ca nu are astfel de scrupule puerile. Nu e rusine sa ceri, e rusine sa nu primesti. De-aia majoritatea ONG-istilor de rand nici nu vor fi vreodata in stare sa puna pe ei niste haine de firma ca lumea ca sa nu mai para niste cersetori atunci cand merg sa ceara bani de la companii. Si tot asa, “Ghinion-pisica neagra”, cercul vicios, blestemul celor mici si amarati, ingenunchiati, umili si prosternati in fata televizorului…
O urare de final, pentru toti cei care se vor supara citind acest post: “Viva la revolucion!” Sau „Keep Left”, asa cum scrie peste tot in Uganda. (Mentionez ca Uganda nu este o tara comunista, spre deosebire de Republica Moldova).
Filed under: Cooperare pentru Dezvoltare | Leave a Comment
Uganda: Apa
Sisif la feminin
Cea mai mare problema in Uganda nu este saracia in sine, nici bolile si nici macar razboiul. Cea mai mare problema in Uganda este mult mai simpla: apa.
80% din viata unui copil in Uganda se invarte in jurul unor bidoane galbene (dupa standarde occidentale extrem de murdare). Fie ca merg la scoala (pentru asta trebuie sa parcurga din nou multi-multi kilometri cel mai adesea sub o caldura inabusitoare, sau, in sezonul ploios, pe ploaie torentiala), fie ca se intorca acasa dupa-amiaza, copiii trebuie sa care mereu apa. Imaginea care mi s-a intiparit cel mai acut in minte este cea a unor palcuri de 2-3 copii, noaptea, pe marginea unei sosele pe care se circula cel mai adesea cu viteze de la 120 km/ora in sus, carand bidoane galbene cu apa, pe cap. Naluci care apar pe neasteptat, traverseaza soseaua si dispar in noapte “in the bush” purtand cu greu nepretuitele bidoane cu apa.
Copiii trebuie sa parcurga ziua si noaptea multi-multi kilometri pentru a umple aceste bidoane galbene fie de la o cismea (in cel mai fericit caz, acolo unde vreun inginer german a avut ocazia sa isi puna maiestria la treaba), fie de la alte surse de apa mai dubioase care apar uneori din pamant, cel mai adesea o apa maloasa pe care noi nu am folosi-o nici macar pentru adaparea animalelor.
laitmotiv
Fireste, veti spune, nici Romania nu sta prea grozav in ceea ce priveste accesul la apa poptabila, mai ales in mediul rural. Ultimul raport privind situatia Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului in Romania (publicat de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) din Romania, dar pe care nu am reusit sa il identific pe pagina de web a PNUD) arata ca la nivelul anului 2005 peste 70% din gospodariile din mediul rural din Romania nu erau racordate la apa potabila din reteaua publica. Totusi, marea diferenta fata de Uganda, este ca in general pe la sate in Romania exista destul de multe fantani si apa mai este inca potabila (probabil ca nu pentru multa vreme, totusi).
I-am invitat pe copiii din Uganda sa ne intrebe ce vor ei sa stie despre Romania. Prima intrebare pe care am primit-o a fost: “Cum fac oamenii din Romania astfel incat sa aiba grija de apa pe care o beau?”. Raspunsul meu a fost simplu: “Nu le pasa!”. Am gresit oare?
Daca ar fi sa aleg un simbol pentru Uganda acesta ar fi cu siguranta bidonul galben.
la scoala
Filed under: Africa de langa noi | 1 Comment
Basarabia e peste tot
tineri si liberi
Hai sa reincepem acum, cu o noua generatie de oameni care nu stiu ca este imposibil.
Cel mai bun lucru care s-a intamplat zilele astea nu este “revolutia de la Chisinau” in sine, ci faptul ca in Romania s-a vorbit despre Basarabia mai mult decat in ultimii 15 ani la un loc.
E o oportunitate imensa care nu trebuie irosita. Important nu e ceea ce se intampla in zilele urmatoare, ci ceea ce se va intampla in saptamanile si lunile urmatoare. Romania are o traditie in maraton. Sa vedem daca ne putem tine suflul pana la capat! Sa vedem daca putem vorbi despre Basarabia, cu seriozitate si interes onest pana la capat, dincolo de senzational si parfum de pod de flori, in lunile ce vor urma. Isi va face presa loc in paginile ei pentru stiri din Basarabia? Jurnalele tv vor cuprinde corespondente zilnice din Basarabia? Aici se va dovedi diferenta dintre a fi european sau a ramane dambovitean.
Unii critica violentele si jafurile care au avut loc. In decembrie 1989 in Romania lucrurile nu au fost cu totul diferite.
Hai sa ne concentram pe lucrurile cu adevarat importante: alegerile nu au fost fraudate pentru ca s-au incalcat procedurile electorale (ele au fost oricum croite astfel incat sa ii avantajeze pe comunisti). Frauda cea mai mare este ca la Chisinau se afla inca la putere o sleahta de comunisti anacronici. Nu este o frauda electorala, ci o frauda istorica, o rusine pe harta Europei. Asta ar trebui sa fie pe agenda Europei, nu chestiunile tehnice pe care Rusia le poate exploata cum vrea ea in OSCE. Si daca citesti cu atentie raportul OSCE privind alegerile din Basarabia, dincolo de primele randuri “politice”, afli ca alegerile nu au fost corecte.
In 1990, majoritatea romanilor (mai ales cei din Romania “profunda”) l-au sustinut pe Iliescu si pe minerii sai. Cati romani astazi l-ar mai sustine? Regimul de la Chisinau trebuie sa cada, la fel cum regimul lui Iliescu ar fi trebuit sa cada in 1990. Basarabia nu mai are timp de pierdut, la fel cum Romania nu avea timp de pierdut in 1990.
Trebuie sa ma contrazic pentru prima data. Africa nu este peste tot. Nu in Basarabia zilelor de 6-7 aprilie.
P.S. Ar fi fantastic daca dl. Mihnea Constantinescu ar fi numit ambasador al Romaniei la Chisinau.
Filed under: Uncategorized | Leave a Comment
Prima zi in Uganda
Vazuta de sus, Uganda este o tara foarte verde. Vazuta de jos, este si mai verde. Si nu doar datorita vegetatiei din timpul sezonului ploios, ci mai ales datorita populatiei. In 38 de kilometri, de la aeroportul din Entebbe pana in capitala Kampala nu am vazut mai mult de 5 batrani. Si in rest sute de tineri si alte sute de copii. Cei mai frumosi copii, spontani si plini de viata. Ca in reclame. Chiara daca hainele lor sunt vechi iar ceea ce ii inconjoara tradeaza foarte multa mizerie.
Un coleg din Ungaria (rautacios sau nu, nu conteaza) imi intareste o prima impresie: Uganda seamana foarte mult cu Romania „profunda”, rurala.
Exista insa doua mari diferente: nu am vazut nici macar o singura caruta pe drumurile publice; am vazut foarte multi oameni impreuna pe strada sau acasa, foarte aproape unul de altul, intr-un soi de confort al comuniunii cum nu vedeam decat acum foarte multa vreme, pe la noi la tara.
Si o prima asemanare specifica: la intrarea in capitala Kampala am nimerit intr-un blocaj de circulatie are mi-a amintit de calvarul de zi cu zi de la Baneasa…
Va anunt cu mare bucurie ca mi s-a confirmat o prima ipoteza: ugandezii sunt intr-adevar foarte politicosi.
Filed under: Africa de langa noi | 3 Comments
In curand despre Uganda
Am invatat, din carti, ca odinioara in Romania, oamenii de la tara erau extrem de politicosi si ca ascultau cu atentie, fara sa intrerupa ceea ce aveau ceilalti de spus. A urmat apoi semi-alfabetizarea fortata, iar mai recent „proteveizarea” accentuata, si toate astea au disparut. Sa fie oare „oteveizarea” o intoarcere la origini? Din pacate nu, pentru ca politetea a murit de mult in Romania.
Tarile Uniunii Europene au promis locuitorilor Africii ca isi vor creste asistenta pentru dezvoltare pana la 0,7% din PIB, in 2015, cu cea mai mare parte a fondurilor mergand catre atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului in zona sub-sahariana. Romania a promis ca isi va creste asistenta pentru dezvoltare pana la 0,33% din PIB. Presedintele Traian Basescu a promis in decembrie 2007 ca Romania va face mai mult pentru a sprijini educatia in Africa.
Astazi am invatat (in Malta) ca ugandezii (ca mai toti cei din Africa sub-sahariana) sunt extrem de politicosi. Ei asculta cu mare atentie ceea ce li se spune si sunt capabili sa isi aminteasca (sa iti aminteasca) cu exactitate ceea ce le-ai povestit, chiar si dupa foarte multa vreme. Presupun ca aceasta se datoreaza culturii lor orale foarte dezvoltate, care compenseaza de multa vreme lipsa unei culturi scrise.
Varsta mediana in Uganda este de 15 ani, iar speranta de viata abia depaseste 40 de ani. Pentru aproape 50% din populatia Ugandei este o jignire ca, mai ales un european, sa mangaie un copil pe cap. Pentru musulmani crestetul capului este o parte extrem de speciala a corpului uman, cea mai aproape de Dumnezeu.
Occidentalii ajunsi in Uganda sunt socati sa descopere lipsurile extreme de care sufera majoritatea populatiei: lipsa apei potabile, lipsa conditiilor de igiena, lipsa servicilor de sanatate elementare si adesea incearca un sentiment de mila vinovata fata de aceasta situatie. Ugandezii sunt insa si mai uimiti de precaritatea vietii occidentalilor si mai ales de una dintre cele mai flagrante lipsuri din viata acestora: lipsa lui Dumnezeu. Ugandezii incearca un sentiment de mila nevinovata fata de occidentali.
In Romania 7 lei este valoarea unui pachet zilnic de tigari. Se spune ca in Uganda 7 lei pot salva macar o viata.
Revin cu detalii de la fata locului de indata ce ajung acolo si gandesc cu capul meu.
Filed under: Africa de langa noi | Leave a Comment
Nu avem nevoie de mai multi Adrieni, nici de mai multe Elene. Avem nevoie e mai multe Roberte!
Legenda: In limba greaca se pare ca prefixul “A-” inseamna “fara”, “in absenta a” etc.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
In noiembrie 2006, dl. John Githongo, fost insarcinat cu lupta anti-coruptie in guvernul presedintelui Kenyei, Mwai Kibaki, ii inmana acestuia si Comisiei Anti-coruptie din aceasta tara un dosar cofidential in care ii acuza pe vice-presedintele Moody Awori (un fel de prim-ministru), pe Ministrul de Finante, dl. David Mwiraria si pe Ministrul Energiei, dl. Kiraitu Murungi. Acestia se presupune ca au fost asociati in cazul unor afaceri de coruptie vizand incheierea unor contracte paguboase pentru statul kenyan totalizand peste 50 de milioane de lire sterline, (achizitie de pasapoarte securizate si echipament de analiza criminalistica). Avocatul unui al patrulea invinuit, fost ministru al transporturilor, dl Chris Murungaru, demis dupa ce autoritatile britanice ii refuzasera intrarea in Marea Britanie pe motive de coruptie, sustine ca de fapt tot acest raport era o facatura, ca dl. Githongo era de fapt o marioneta in mainile Guvernului britanic care dorea schimbarea regimului din Kenya. Dl. Githongo, fost sef al filialei kenyene a Transparency International, frustrat de repetatele obstacole ridicate in calea investigatiile de catre oficialii la putere, demisionase si se refugiase in Marea Britanie la Colegiul St Antony din Oxford, unde, in tihna si pe indelete, si-a compus frumosul sau Armaghedon kenyan, in care invinuia nu mai putin de 30 de responsabili guvernamentali. Ca urmare a dezinteresului guvernului tarisoarei sale de a-i pedepsi pe vinovati, dl. Githongo le-a incredintat raportul jurnalistilor. Practicile corupte ale Guvernului Kibaki si scandalurile provocate il adusesera pe marginea prapastiei, moment in care presedintele Kibaki a suspendat parlamentul si a demis intregul Guvern, care incepuse la randul sa se exprime impotriva directiei pe care o apucasere liderii lor. Ulterior, dl. Kibaki i-a repus in functii pe dnii. Awori, Mwiraria si Murungi, desi stia care erau acuzatiile
In cam aceeasi perioada, pe cestalalt mal al Dambovitei, Nastase, fost prim-ministru al unei tari europene, isi pierdea functia de preşedinte executiv al PSD şi pe cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor din cauza “Mătuşii Tamara” si era marginalizat in interiorul propriului partid. Printr-o “combinatie” de coruptie de cea mai josnica speta, Nastase isi ascundea lacomia simandicoasa pentru arta in cosciugul unei femei simple de 91 de ani, cosciug din care rasareau peste noapte 11 tablouri semnate de pictori ca Tonitza, Baba, Rousseau, Iser, Popescu, Bancila, Baraschi, Vermont, trei manuscrise englezeşti pe pergament din perioada 1784-1827, vase Doum Nancy şi Lalique, obiecte valoroase de mobilier şi 30 piese bijuterii aur totalizand circa 600 grame.
Putin inaintea alegerilor din 2008, Nastase reincepea ascensiunea politica cu asalturi pe toate posturile de televiziune si in “blabasfera” si era confirmat ca si parlamentar de catre niste alegatori din Mizil cu o profunda cultura politica si responsabilitate patriotica.
“Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Adrian Năstase, care candidează pentru un mandat de deputat în colegiul Mizil din Prahova, a votat, duminică, la ora 11.00, la secţia de votare amenajată în Şcoala numărul 3 din acest oraş, spunând că şi-a exprimat opţiunea pentru “revenirea la normalitate”.” (Mediafax, 30.11.2008)
Ce naiba inseamna normalitate? Normalitatea inseamna in Romania ca indivizi abjecti, murdariti din cap pana in picioare in afaceri de coruptie de la cele mai grotesti (mita cu carnati, matusi Tamara) pana la cele mai abjecte (santaj, spionaj, jefuirea sistemului medical, compromiterea justitiei si capusarea banului public) defileaza cu aroganta in spatiul public (fie la televizor, fie in parlament) improscand laturi veninoase in stanga si dreapta , contaminand cu miasmele lor de cloaca imputita tot ceea ce mai ramasese cinstit, obscurand orice granita intre bine si rau, intuneric si lumina.
In loc sa se ascunda din calea dispretului public intr-o vizuina din negura padurii de la Posada, Nastase incepea sa amusineze luminita de la capatul tunelului (intr-un fel de Prison Break cu scenariu mai prost, in care puscariasii evadeaza inainte chiar de a fi intemnitati), fiind purificat de mizeria trecutului prin increderea netarmurita a fantasticului popor din Mizil.
Intr-o tara “normala”, spiritele de doi bani ale alesului din Mizil nu mai pot masca biografia urat mirositoare a unui gainar specializat in cotete de termopan garnisite cu tablouri scumpe. In Romania europeana acest individ care ar trebui sa se afle in boxa acuzatilor, defileaza cu voiosie desantata pe la televizoare si prin Parlament.
Mai de curand, presedintele Camerei Deputatilor, dna. Roberta Anastase ar fi facut o cerere la grupul parlamentar PSD-PC pentru a-si schimba locul in sala Biroului Permanent, astfel incat sa stea cat mai departe de Adrian Nastase. Oricare ar fi motivele acestei cereri, efectele lor nu pot fi decat benefice: daca vrei sa poti respira, trebuie sa stai cat mai departe de Nastase din Mizil, asa dupa cum daca vrei sa ramai un om respectabil nu te amesteci cu cei care nu merita decat dispret. (Felicitari pentru decizia dnei. Alina Mungiu-Pippidi, care de cele mai multe ori a reusit sa ne impresioneze mai degraba prin calitatea analizei, decat prin atitudine).
Conform unor surse parlamentare citate de catre mass media, motivul ar fi ca aceasta este deranjata de comentariile si glumele ironice facute de Nastase la adresa ei. Misoginismul si aroganta “marelui barbat” ce isi ascundea tablourile pe sub fustele matusii sale sau printre conturile nevestei nu sunt o noutate, nici ca tip de comportament al unei clase politice troglodite, nici ca reflectie a unei culturi nationale.
Intr-o prima declaratie pe tema cererii dnei. Anastase, Nastase de la Mizil declara: “Nu am avut nicio altercatie cu doamna presedinte. S-ar putea s-o intimidez poate doar din punct de vedere intelectual”.
Apoi Nastase de la Mizil se expliciteaza: “Ceea ce o deranjează probabil, aşa mi-a zis cineva, e că aş putea să văd notiţele pe care i le fac consilierii cu ce să spună la fiecare dintre punctele de pe ordinea de zi. Bănuiesc. În sfârşit e o chestiune absolut jenantă, după părerea mea este o chestiune care dă dreptate unui prieten al meu care spunea că, nu vreau să fiu răutăcios, dar îl citez – frumuseţea trece, prostia se pare că nu”.
In normalitatea coruptului Nastase din Mizil, faptul ca in Romania europeana un presedinte al Camerei Deputatilor foloseste expertiza consilierilor sai pentru a-si argumenta pozitiile este un motiv de deriziune. In Parlamentul European atitudinea lui Nastase ar fi calificata drept ineptitudine si incompetenta, iar misoginismul sau ar fi fost prompt pedepsit prin izolarea sa si dispretul colegilor. Dar in Romania nimeni nu reactioneaza pe baza principiilor, ci pe cea a partizanatului chior.
Pe blogul sau, coruptul Nastase din Mizil spune ca a colaborat de-a lungul anilor, printre altii, cu Ion Ratiu si Corneliu Coposu, care nu l-au jignit niciodata, in ciuda divergentelor politice majore.
Fara sa isi dea seama, sclipitorul Nastase din Mizil exprima astfel exact uriasa diferenta intre el si “seniori” plasandu-se chiar in interiorul acelei noi clase politice pe care o blameaza. Coruptul Nastase din Mizil nu are dreptul sa se aseze alaturi de acesti doi oameni politici, care ar fi facut probabil in prezent acelasi gest ca al dnei. Anastase, dar dintr-un alt motiv: din respect pentru ei insisi si pentru cei care i-au votat. Mostenitori ei insisi ai unui spatiu public asezat pe un set de valori altfel oranduite, ei nu ar fi acceptat decat cu condescendenta si dispret sa stea la aceeasi masa cu mostenitorul matusii Tamara.
In sfârşit e o chestiune absolut jenantă, după părerea mea este o chestiune care dă dreptate unui prieten al meu care spunea că, nu vreau să fiu răutăcios, dar îl citez – frumuseţea trece, nesimtirea se pare că nu.
Nu avem nevoie de mai multi Adrieni, nici de mai multe Elene, avem nevoie de mai multe Roberte! Si speram ca , dincolo de inerentele greseli ale firii umane si ale tineretii supuse unei interactiuni cu un mediu social in general infect, niciuna dintre acestea din urma sa nu ne dezamageasca mai repede decat in general se poate intampla.
PS. Nu ii fac reclama blogului lui Nastase din Mizil, pentru simplu motiv ca spre deosebire de dansul, mie nu imi citeste nimeni blogul.
Filed under: Africa de langa noi | Leave a Comment
In care un vechi amic face un comentariu extrem de interesant fata de povestea nepotismelor de pe acest mal al Dambovitei:
“Uitându-mă la numărul mare al persoanelor pe care premierul Boc le-a adus de la Primăria din Cluj pentru a-l ajuta la Palatul Victoria, mi-am amintit de echipa naţională a Sudanului, care anul trecut s-a prezentat la turneul final al Cupei Africii din Ghana după 32 de ani de absenţă. Măcinată de război civil şi de o foamete cumplită, această ţară nefericită a rămas în lumea a treia a fotbalului african după ce cândva disputase chiar şi finala acestei competiţii. Ce era cu adevărat insolit la această selecţionată, toţi cei 23 de fotbalişti din lot proveneau de la doar două echipe, Al Hilal şi El Merreikh. Nu numai că nu era niciun fotbalist care să joace pe la vreun club din Europa, nu numai că nu ajunsese vreunul în campionatul ceva mai bun din Egipt, nu numai că proveneau toţi din competiţia internă, dar chiar erau doar de la două echipe. 12 jucători de la Al Hilal şi 11 jucători de la El Merreikh.
După cum îngustimea ariei de selecţie a echipei naţionale a Sudanului trăda simptomele unui fotbal subdezvoltat, la fel şi faptul că premierul Boc nu a găsit altă pepinieră în afara Primăriei din Cluj pentru a-şi alege colaboratorii pentru guvernarea într-o perioadă deosebit de dificilă ne arată un grad ridicat de destructurare a societăţii româneşti. Această numire a unor apropiaţi poate fi de înţeles până la un anumit punct, avându-şi avantajele, dar în aceste condiţii este greu să mai pretindem că România este un stat de drept, unde modernitatea este la locul ei. Dimpotrivă, această micşorare voluntară a ariei de selecţie este specifică regimurilor oligarhice din ţări bananiere şi din păcate în ultimii 20 de ani am făcut paşi decisivi către o astfel de societate, deşi politicienii noştri încă se laudă că suntem membri ai Uniunii Europene.
România pare o ţară foarte mică dacă ne uităm că în aparatul guvernamental a trebuit să importăm masiv funcţionarii primăriei.
Nu ne vom grăbi să îl incriminăm pe Emil Boc. Poate că această paradigmă tribală se potriveşte mai mult societăţii româneşti decât modelului european pe care declarăm că vrem să îl implementăm. Totuşi vom fi duri cu selecţionerul Boc, dacă echipa sa nu va reuşi să obţină decât rezultate asemănătoare cu cele pe care Sudanul le-a avut la Cupa Africii din Ghana de anul trecut. Atunci, naţionala sudaneză a pierdut cu acelaşi scor, 3-0, toate cele trei partide disputate – cu Zambia, Egipt şi Camerun. Desigur, într-un asemenea scenariu pe care nu ni-l dorim, vina premierului Boc va fi mult mai mare, pentru că ne place să credem că România are o bază de material uman mult mai extinsă decât cea de care dispunea antrenorul echipei Sudanului”.
Articolul complet poate fi citit aici.
Fotbalul bate viata (la penalty):
Filed under: Africa de langa noi | 1 Comment
We are one people, all brothers and sisters
Din Kempala pana in Arad (cu oprire in Cluj-Napoca), suntem cu totii o mare familie!
Spre sfarsitul lunii februarie, presa romaneasca incepea din nou sa faca spume la gura: transpirase o veste cum ca o nepoată îndepărtată a dlui. Emil Boc ar fi fost angajata recent printre consilierii personali din Cancelaria prim-ministrului, aflată în plin proces de restructurare. Tot in acea perioada cumnatul dlui. Mircea Geoană a fost uns presedinte al EximBank. Dupa cateva zile aflam ca domnisoara Elena Basescu urmeaza sa ajunga europarlamentar.
Ce se intampla? Incotro se indreapta frumoasa noastra democratie? De ce asa mare concentrare de nepotisme pe saptamana patrata? Ne indreptam oare cu pasi de urias catre cea mai avansata forma a democratiei originale romanesti: democratia de cumetrie?
Raspunsul este simplu: nepotismul e la moda in ultima vreme. Este din cale afara de clar ca guvernantii nostri au inceput sa caute inspiratie aiurea (adica in alta parte). (De pilda Dl. Presedinte Traian Basescu a vizitat recent Polonia celebrilor gemeni Kaczynski).
Cam in aceeasi perioada cu marile bulboace guvernmentale din Romania – dar cu cateva zile mai devreme – pe celalalt mal al Dambovitei (metaforic vorbind, da?), presedintele Ugandei, dl. Yoweri Museveni si-a concediat Ministrul de Finante pentru prea multa coruptie, dar le-a facut loc in aparatul de stat sotiei si unui frate. Sotia sa, dna. Janet Museveni, a fost numita ministru de stat pentru provincia de nord-vest, Karamoja. Fratele sau, dl. Salim Saleh, a fost retrogradat din functia de Ministru de Finante insarcinat cu microfinantarea in cea de consilier al presedintelui pe probleme de aparare. Anul trecut, dl. Museveni il numise pe fiul sau, dl. Muhoozi Kainerugaba, drept comandant al Fortelor Speciale din Uganda.
Totusi, dl. Museveni a luat aceste decizii importante dupa mai bine de 20 de ani de domnie neintrerupta in Uganda, o tara aflata pe un continent unde lucrurile se misca, pasamite, mult mai lent decat in Europa.
Filed under: Africa de langa noi | Leave a Comment
Nu avem nevoie de mai multe Elene!
Laurent-Désiré Kabila a fost presedinte al Republicii Democratice Congo din mai 1997 pana in ianuarie 2001 cand a fost asasinat. Printre altele, Laurent Kabila a studiat filosofia politica in Franta si a luptat alaturi de Che Guevara in Congo. Fiul sau, Joseph Kabila Kanambe, i-a succedat la putere in 2001, iar in 2006 a fost reconfirmat presedinte prin alegeri democratice. Joseph Kabila Kanambe nu a studiat filosofia politica in Franta. In schimb a urmat cursurile Universitatii Nationale de Aparare din Beijing, netrecand insa examenul de absolvire. Cine zice ca ei, chinezii nu au standarde?
………………………………………………………………………………………………………….
“Draga Elena, ne-ai inteles gresit!”
Saptamana trecuta a starnit valva vestea candidaturii domnisoarei Elena Basescu la Parlamentul European. Totusi, atunci cand proclamasem ca avem nevoie de mai multe Roberte, nu la dansa ne refeream.
Doua comentarii in antiteza atrag atentia in acest nou scandal: unul inteligent, altul idiot. Nu zic care!
„E un început. Sunt şi alţii în Parlamentul European şi mai tineri. Se implică, eu o cunosc. Când te implici – că politica e voluntară – ai şanse. Una peste alta, ea are o primă calitate necesară: doreşte. Chiar dacă nu ar fi fost fiica preşedintelui, tot era bună dacă o chema Băsescu. Numele Băsescu e un brand şi creşte şansele”. (Dorel Onaca candidat PD-L pentru Parlamentul European)
„Mi-a fost eleva la SNSPA si dintre calitatile pe care le-am enumerat mai sus e clar ca are doua: determinare si deschidere spre compromis. Nu stiu cite cunostinte a reusit sa acumuleze de cind e stagiar la Parlamentul European sau ct de bine cunoaste practicile de acolo. Daca vreti, calitatile ei si ale domnului Preda, un alt candidat cert, se completeaza si cred ca pot forma o echipa redutabila.”(Cristian Parvulescu, profesor SNSPA)
Intr-un comunicat emis de organizatia de tineret a PD-L se arata ca „pentru a se putea impune, pentru a putea determina la Bruxelles decizii si politici europene in favoarea tinerilor, inclusiv a celor din Romania, OTPD-L a decis sa sustina tineri recunoscuti pentru capacitatea lor de a le impune si a le promova eficient. (…) Elena Basescu are experienta Parlamentului European, experienta pe care a dobandit-o in ultima perioada, in care a fost stagiar, fiind in acelasi timp recunoscuta pentru capacitatea si tenacitatea de a lupta politic in favoarea aspiratiilor si intereselor tinerilor”.
In ceea ce priveste experienta domnisoarei Elena Basescu in Parlamentul European, aflam ca ea anuntase inca din septembrie 2008 că va efectua, timp de două luni, un stagiu la Parlamentul European, la cabinetul preşedintei de la tineret, Monica Iacob Ridzi. Fiica preşedintelui şi-a continuat activitatea la Bruxelles şi după ce dna. Iacob Ridzi a fost numita de catre tatal sau ministru. Astfel incat mai recent ea s-a alăturat unui grup de şase studenţi basarabeni şi eurodeputatului PD-L Maria Petre într-o campanie de sensibilizare a europarlamentarilor cu privire la cenzura la care este supusă presa din Republica Moldova. In aceasta campanie ea a impartit pliante in Parlamentul European, deruland împreună cu un grup de tineri din Basarabia o campanie printre deputaţii europeni aflaţi la Bruxelles, de sprijinire a integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
O precizare: Pentru a contribui la formarea profesională a cetăţenilor şi a le permite să se familiarizeze cu modul de funcţionare al Parlamentului European, acesta le oferă mai multe posibilităţi de a efectua stagii şi vizite de studiu în cadrul Secretariatului său General. Parlamentul European propune diferite tipuri de stagii, care pot fi remunerate sau nu. Iata lista completa a tipurilor de stagiu, asa cum apare ea pe pagina de web a Parlamentului European:
- Stagii cu opţiunea generală sau cu opţiunea jurnalism (burse Schuman)
- Stagii neremunerate
- Stagii remunerate pentru persoane cu handicap
- Stagii de traducere remunerate
- Stagii de traducere neremunerate
- Stagii pentru interpreţi de conferinţă
- Stagii în alte instituţii europene
- Vizite de studiu în Parlamentul European
In anul 2007, Parlamentul European a primit peste 7000 de cereri pentru stagii. Au fost acceptati 358 de tineri si tinere din 61 de state.
Nu stim pentru ce tip de stagiu a optat domnisoara Elena Basescu in 2008. In orice caz candidatura sa pare sa fi fost imbatabila.
Cat despre “politica de cumetrie”, in mod evident ea nu se aplica in acest caz:
Primul ministru Traian Boc, cu puterea cu care a fost investit de catre …, a absolvit-o pe fiica presedintelui de orice pacat: „Elena Băsescu nu a profitat niciodată de calitatea de fiică a preşedintelui pentru a cere în partid vreo funcţie sau pentru a se implica. A luat-o de jos, a crescut prin structurile de tineret, a candidat în partid împotriva altora”. Ca sa vezi ce bine functioneaza democratia in Romania si ce bine merge sistemul de selectie a elitelor politice!
Dupa ce doamna Iacob Ridzi a devenit ministru, domnisoara Elena Basescu a continuat stagiul la cabinetul eurodeputatului PDL Iosif Matula. De altfel, conform informatiilor de pe pagina de web a Parlamentului European, aceasta pare de fapt singura mare fapta de vitejie a acestui domn in calitate de membru al Parlamentului European. Aceasta prestatie impecabil de curata (precum o foaie alba imaculata) il califica pe dl. Matula sa se afle pe lista candidatilor dati drept siguri pentru inca un nou mandat in Parlamentul European. Din biografia dlui. Matula, aflam ca inainte de a deveni eurodeputat el a ocupat functia de presedinte al Consiliului Judetean Arad in locul dlui. Gheorghe Seculici, care fusese numit vicepremier in 2005 in locul dlui. Adriean Videanu, care fusese nominalizat candidat la primaria Bucurestilor in locul dlui. Traian Basescu. In Parlamentul European dl. Matula a intrat tot prin alunecare, dupa ce, in urma alegerilor din noiembrie 2008, 5 europarlamentari PDL si-au parasit mandatele pentru a ocupa functii in noua administratie de la Bucuresti. Dl. Gheorghe Seculici este cumatrul dlui. Traian Basescu, fiica sa fiind fina presedintelui. Mai multe detalii (de ordin teoretic) pe aceasta tema puteti gasi aici. Tot despre tema clientelismului politic in Romania puteti afla mai multe informatii citind “An Introduction to African Politics”, de Alex Thomson (disponibil si pe Google Books).
O intrebare: Dupa candidatura la Parlamentul European, oare cand va obtine Elena Basescu diploma de doctor al Facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti? (Ca la SNSPA se pare ca nu mai are deocamdata nicio sansa).
Filed under: Africa de langa noi | Leave a Comment
O zi istorica?
ghinion pe 4 martie 2009
Ziua de 4 martie 2009 va intra cu siguranta in istorie drept ziua in care justitia a avansat cu cativa pasi (mai mici si mai mari) in lume.
Este mai putin vorba despre decizia prin care, in Romania, cu 158 de voturi pentru, 128 împotrivă şi două anulate, Camera Deputaţilor a aprobat cererea DNA de începere a urmăririi penale pentru Adrian Năstase.
Este in primul rand vorba despre decizia pe care Curtea Penala Internationala (CPI) a luat-o la Haga, in Olanda, emitand un mandat international de arestare pe numele presedintelui sudanez Omar al-Bashir. Acesta este acuzat de crime de razboi si crime impotriva umanitatii (scapand la mustata si de acuzatia de genocid) pentru atrocitatile pe care guvernul sau le-a tolerat/incurajat in Darfur. In conflictul care a inceput in 2003 exista voci care afirma ca au murit peste 400.000 de oameni, iar alti peste 2,5 milioane de oameni au fost nevoiti sa isi paraseasca casele de teama de a nu-si pierde viata, gasindu-si adapost in taberele de refugiati de la granitele Sudanului.
Tot de la case i s-a tras si (d)lui. Adrian Nastase. „Nastase 4 case” are probleme cu dosarul privind faimoasa sa casa din strada Zambaccian, un caz in care Oficiul pentru Combaterea Spalarii Banilor cerceteaza provenienta a 400.000 de euro dintr-un cont al Danei Nastase.
Si tot peste 2,5 milioane de oameni (din Romania de aceasta data) au fost nevoiti sa isi paraseasca casele in cautarea unui loc de munca in strainatate. Multi dintre acestia traiesc in taberele improvizate, la periferiile oraselor europene.
Conform juriştilor, dacă Năstase va fi găsit vinovat pentru infracţiunea de luare de mită, el ar putea primi între 3 şi 12 ani de închisoare. Totusi, fostul prim-ministru roman pare la fel de departe de aceasta perspectiva racoroasa precum ramane si dl. al-Bashir pentru care exista slabe sperante ca va fi arestat si judecat in cele din urma. De altfel decizia CPI (aproape la fel de stransa ca si cea a Camerei Deputatilor din Romania) a provocat deja numeroase controverse. Tabara dlui. Al-Bashir a facut front comun in jurul presedintelui acuzand Occidentul de o conspiratie vizand destabilizarea tarii. Dl. Nastase pare sa nu se bucure de acelasi sprijin in randul colegilor sai. Lupta este insa abia la inceput.
In alta ordine de idei, dar destul de aproape de tema, am aflat ca ieri, cu ocazia aniversarii a 79 de ani de catre primul presedinte al Romaniei democratice (sic!), un grup de opt studenti care se autointituleaza “Noii golani” a venit la biroul lui Ion Iliescu din strada Atena, unde acesta isi serba ziua de nastere, au aprins lumanari in semn de protest si l-au numit “criminal”.
Asa cum spuneam, ca si in cazul lui Nastase, lupta este departe de a se fi sfarsit. La urma urmei tot cam asa a inceput si sfarsitul lui Augusto Pinochet, cand nimeni nu mai credea ca este posibil…
ghinion iliescu (inca mai speram)
Filed under: Africa de langa noi | 1 Comment
-
comentarii recente
Codrin Arsene on Gălăţeanul Codrin Arsene a aju… sebastian on Uganda: Apa mada on Apa Codrin Arsene on Gălăţeanul Codrin Arsene a aju… Sab-Ina on Gălăţeanul Codrin Arsene a aju… -
Flickr Photos
More Photos
