De ce n-are ursul* coada

(*doar in acest caz ursul este statul roman, iar vulpea este PNUD)

Consideratii privind Planul de Actiune privind implementarea Programului de Tara (CPAP) PNUD – Romania 2010-2012 (cu oleaca de obida proletara).

 

 

Cuvant inainte:

 “— Dar muieţi-s posmagii [Fondurile Structurale Europene si/sau fonduri nationale ODA]? zise atunci leneşul [Romania], cu jumătate de gură, fără să se cârnească din loc.
— Ce-a zis? întrebă cucoana [Uniunea Europeana] pe săteni [alte state membre ale UE].
— Ce să zică, milostivă cucoană, răspunde unul [alt stat membru UE, de exemplu Germania sau poate chiar Bulgaria]. Ia, întreabă, că muieţi-s posmagii [Fondurile Structurale Europene si/sau fonduri nationale ODA]?
— Vai de mine şi de mine, zise cucoana cu mirare [Uniunea Europeana], încă asta n-am auzit! Da’ el [Romania] nu poate să şi-i moaie [absorbtie de fonduri europene]?
— Auzi, măi leneşule[Romania]: te prinzi să moi posmagii [Fondurile Structurale Europene si/sau fonduri nationale ODA] singur, ori ba?”

Si aici intervine licenta poetica numita PNUD Romania care are comisioane de administrare destul de mari.

“The National Development Plan 2007-2013 of Romania represents a strategic plan and a financial instrument of the Romanian Government in line with the Cohesion Policy of the European Union. The main objective of the UNDP for Romania is to diminish the social and economic disparities between Romania and other EU Member States.”

Intamplator exista altcineva care are aceeasi misiune. Acest cineva este chiar Comisia Europeana prin Directia Generala pentru Politici Regionale:

“The mission of the Directorate General for Regional Policy is to strengthen economic, social and territorial cohesion by reducing disparities between the levels of development of regions and countries of the European Union. In this way the policy contributes positively to the overall economic performance of the EU”. 

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Ex abrupto:

• La punctul 2.9, documentul afirma cu foarte mare incredere “Romania is poised to play a lead role among the new member states in advancing this goal [of allocating 0.33 of GNI by 2015 for development assistance]”.

Din pacate, cifrele contrazic aceasta afirmatie. Romania este foarte departe chiar de pragul intermediar de 0,17% din PIB ca si contributie ODA pentru 2010. Conform raportarilor MAE, alocarile ODA ale Romaniei au scazut de la 94 milioane de euro in 2008 la 91 milioane in 2009. Aceasta reprezinta aproximativ 0,07% din PIB. Este putin probabil ca in conditii de criza economica in 2010 sa se reuseasca atingerea obiectivului intermediar de 0,17% , adica echivalentul a peste 200 milioane de euro raportati ca ODA. Abia in 2011 este probabil ca acest prag sa fie atins, atunci cand Romania va incepe sa contribuie la Fondul European pentru Dezvoltare (EDF) si daca va fi indeplinita promisiunea acordarii de asistenta financiara pentru Republica Moldova in valoare de 25 milioane de euro anual.

• In partea a III-a a documentului, punctele 3.1-3.10 documentul insiruire o ampla lista de realizari ale PNUD in Romania. In absenta unor rapoarte de evaluare publice si serioase, aceasta lista ramane doar o frumoasa declaratie si atat. UNDP nici macar nu mai are o pagina web in limba romana (cum au de pilda UNICEF sau UNFPA) unde aceste evaluari ar putea fi accesibile.
• Apropo de evaluarea eficientei programelor PNUD, o propozitie interesanta apare la punctul 3.7: “The need for enhanced monitoring and timely corrective action with regard to ensuring cost-effectiveness and results oreintation of interventions supported by UNDP has been identified and began to be addressed toward the end of the programming period”.

De ce s-a facut acest lucru abia la sfarsit? Unde este acea capacitate, experienta si expertiza a PNUD care ar fi trebuit sa fie suficienta pentru a regla aceste probleme daca nu inainte de inceputul programului, cel putin in faza sa initiala?

• La punctul 3.9, programul vorbeste despre “integrarea” parteneriatului programatic al PNUD cu Guvernul Romaniei in arii mai ample de programare si planificare nationala in contextul politicilor si instrumentelor UE. Din nou aceasta “integrare” s-a realizat abia la sfarsitul programului, in 2009. Iar “integrarea” este un eufemism dragut care inseamna in realitate  simplul fapt ca PNUD-ului i-au fost facute cadou de catre Guvernul Romaniei peste 10 milioane de euro din Fonduri Structurale Europene (FSE).
• Conform punctului 4.1 al programului, prioritatea nationala generala a parteneriatului Romaniei cu ONU o reprezinta sprijin pentru cresterea rolului Romaniei in domeniul cooperarii internationale pentru dezvoltare. In fapt, atunci cand documentul este analizat cu atentie, mai ales in ceea ce priveste resursele alocate, aceasta prioritate pare mai degraba un pretext pentru ramanarea PNUD in sediul oferit cu generozitate in Bulevardul Primaverii din Bucuresti. PNUD beneficiaza de acces privilegiat la fondurile structurale alocate dezvoltarii Romaniei. Conform criteriilor de eligibilitate stabilite, accesul PNUD la fonduri structurale pare cel putin ilegal in Romania. In mod evident el este imoral, intrucat, pe langa accesul privilegiat la fondurile structurale, PNUD mai primeste de la statul roman in mod direct fonduri pentru cheltuieli administrative (ceea ce nu se intampla in cazul niciunei alte entitati private care beneficiaza de fonduri europene), creandu-se astfel o situatie de concurenta neloiala cu aplicantii autohtoni care doresc sa implementeze programe si proiecte cu finantare europeana si trebuie sa o faca prin propriile lor puteri, desi sunt cetateni romani si poate statul ar trebui sa ii ajute si pe ei. 
• Nu este clara nici suprapunerea dintre intentiile PNUD si initiativa Comisiei Europene privind crearea unui instrument numit  “European Transition Compendium”(ETC), o culegere de bune practici din perioada tranzitiei care ar putea servi tarilor in curs de dezvoltare, bineninteles in masura in care intentia PNUD nu seamana inca o data a “plagiat” (punctul 4.10).
• La punctul 4.6 si 4.9, programul vorbeste despre sprijinul PNUD pentru crearea unui cadru institutional, legal si normativ care sa permita Romaniei sa joace un rol de lider la nivel regional in domeniul cooperarii pentru dezvoltare. Acesta era de fapt obiectivul principal al programului SNIECODA, pe care PNUD l-a cam ratat si pentru care cere din nou bani de la Guvernul Romaniei. Raportul final al programului este in fapt o lista subtire de activitati (majoritatea slabe sau aproape ratate) si scuze . 
• Punctul 4.18 reprezinta o … rusine, iar acceptarea acestui program va provoca cu siguranta stupoare (sau rasete) la Bruxelles, dovedind de fapt incapacitatea statului roman de a-si gestiona singur dezvoltarea. (“The National Development Plan 2007-2013 of Romania represents a strategic plan and a financial instrument of the Romanian Government in line with the Cohesion Policy of the European Union. The main objective of the UNDP for Romania is to diminish the social and economic disparities between Romania and other EU Member States.”)

Sau ca sa intelegem mai bine, va voi ruga sa recititi “Povestea unui om leneş” de Ion Creangă (publicată prima oară în Convorbiri literare, nr. 7, 1 oct. 1878!)

• La punctul 4.21 se afirma ca programul este important pentru ca va permite actorilor national, “inclusiv societatii civile” sa isi creasca capacitatea de absorbtie a fondurilor structurale. Dar a intrebat oare PNUD pe reprezentantii societatii civile daca au ei intr-adevar o problema privind absorbtia fondurilor europene? Si daca da, in ce anume consta aceasta problema? 
• Tot la punctul 4.21 se afirma ca PNUD se va parteneria cu actori nationali care sunt eligibili pentru implementarea programelor strategice. Trebuie sa mentionam inca o data ca, cel putin conform criteriilor existente, PNUD nu este eligibil si totusi apare ca si aplicant principal beneficiar de finantare europeana, ceea ce este nu doar imoral, ci si, probabil, ilegal. 
• La punctul 5.2 PNUD se prezinta ca si “facilitator”, dar cel mai corect ar fi trebuit sa fie definit ca si “intermediar”. In momente de criza economica unul dintre primele lucruri care se fac de obicei este sa se renunte la intermediari. 
• La 5.6 se afirma: “UNDP will play a leading role in design and implementation of projects…” In ciuda eforturilor autoritatilor publice romanesti de a ne convinge ca ideea parteneriatului cu PNUD a venit din partea lor, este foarte clar ca dimpotriva, PNUD a venit cu o propunere pe care Guvernul nu a putut-o refuza.
• La punctul 5.11 se reia ideea de la punctul 5.6, dar apare, iata, un element de noutate: “UNDP will play a leading role in design and implementation of project and in identifying and engaging other UN agency support as necessary for realization of programme objectives”.

Practic, PNUD isi defineste un frumos rol de aspirator de fonduri europene cu care vor putea fi sustinute si alte agentii ONU ceea ce va creste profilul si importanta PNUD in Romania si, de ce nu?, in lume.

• La punctul 7.5 se sugereaza ca se doreste ca prezenta PNUD in Romania sa continuie si dupa 2015. 
• Daca angajamentele din partea Guvernului Romaniei sunt clare (partea IX, punctele 9.2-9.4): Romania va pune la dispozitie fonduri totale in valoare de cel putin 17 milioane de dolari pentru programele PNUD si in plus se angajeaza sa verse direct fonduri de 410.000 dolari anual pentru costurile operationale ale biroului PNUD in Romania, in ceea ce priveste angajamentele PNUD (partea a VIII-a a programului, punctele 8.1-8.8) ele sunt destul de subtiri. In orice caz, in ciuda promisiunilor PNUD cum ca pe langa banii europeni si cei ai Guvernului Romaniei va atrage si alte fonduri internationale, nu exista nicio obligatie contractuala care sa angajeze PNUD in vreun fel in aceasta privinta. Ceea ce ridica semne de intrebare privind seriozitatea acestui program. 
• La punctul 4.5 se vorbeste despre procesul de consultare pe marginea acestui program care ar fi avut loc in perioada martie-septembrie 2009. Procesul a fost in cel mai fericit caz netransparent si acest lucru este in masura sa creeze suspicuni privind adevaratele obiective ale programului care se refera, poate, la dorinta PNUD de a ramane in Romania cu orice pret. De fapt nu cu orice pret, ci cu unul destul de piparat.

Ramane deocamdata in coada de peste daca intr-adevar ursul isi va pierde sau nu coada. Ca si cetatean roman angajat sper sa nu.

Exista viata (mai ales) dupa alegeri (e numai alegerea ta)

Haakon print al Danimarcei, pardon, viitorul presedinte al Norvegiei. Sau cam asa ceva.

Dupa mizeria din campania electorala, intalnirea cu o alteta regala a venit la fix, ca un tub de oxigen pe fundul unei mari pline de rechini, balene si caracatite.

In cadrul unui eveniment organizat de Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti, luni 7 decembrie 2009, in aula Bibliotecii Centrale Universitare, printul mostenitor al Norvegiei, Haakon Magnus, ne-a vorbit, senin si dezinvolt, despre “demnitate umană în dezvoltarea internaţională” si despre “responsabilitatea noastră comună în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului”.

Am vazut un power point simpatic si o scurta poveste a experientelor altetei sale pe diferite continente. Si apoi ne-a mai spus, cu jumatate de gura, in buna traditie occidentala a minimizarii unui nationalism cu o istorie trista in cele mai multe tari, ca asistenta pentru dezvoltare pe care Norvegia o acorda este un motiv de mandrie nationala pentru cetatenii acestei tari.

Tot potrivit tanarului print, alte motive pentru care cetatenii norvegieni sunt dispusi sa sprijine actiunile de cooperare pentru dezvoltare ar fi:

• cetatenii norvegieni se simt din ce in ce mai mult cetateni globali, iar a-i ajuta pe ceilalti nu trebuie sa se opreasca la granite, fiindca e nefiresc sa inchizi ochii la suferintele oamenilor chiar daca acestia se afla la mare distanta;
• facand bine, cetatenii norvegieni se simt mai bine si viata lor este astfel mai buna;
• cetatenii norvegieni (si Norvegia) invata atat de multe lucruri din interactiunea cu tari atat de diferite ale lumii.

Surprinzator (sau nu) aceleasi argumente am incercat sa le folosim si noi la randul nostru in Romania (vorbind despre potentialul pe care politica de cooperare pentru dezvoltare l-ar avea pentru tarisoara noastra). Iesind din gura Altetei Sale Regale, aceste argumente nu ne pot decat incuraja sa perseveram.

In ordine necronologica, dna. Dorina Nastase, de la Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, ne-a transmis un mesaj scurt (dar la obiect): ca sa putem sa schimbam lumea trebuie sa ne schimbam mai intai pe noi insine (se referea, cred, in primul rand la reforma institutionala a Uniunii Europene). Noi am formulat aceeasi idee, in alte contexte, altfel: odata “intrati” in UE, exista asteptari mai mari ca Romania sa se comporte ca un stat responsabil (civilizat) al UE, o responsabilitate rezultata din asteptarile tarilor din afara Uniunii; pentru a nu dezamagi trebuie sa muncim mai mult si sa ne schimbam in primul rand pe noi insine, sau, cu cuvintele dlui. secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Doru Costea, sa devenim profesionisti mai buni, in anul care vine). Tot de la dna. Dorina Nastase am aflat ca ultimele sondaje de la Comisie arata ca in ciuda crizei economice (sau poate tocmai de aceea) cetatenii europeni sustin in continuare asistenta pentru dezvoltare pentru tarile cele mai sarace ale lumii.

De la prof. univ. dr. Iulia Motoc, profesor de drept internaţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti si membru al Comitetului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, am retinut in primul rand faptul ca in Romania, dupa 1989, drepturile economice si sociale au fost aproape in intregime abandonate, fiind absente din dezbaterea publica si ramanand doar vorbe pe hartie in care, dupa ce au fost siluite de comunisti, numai crede nimeni. Cateva consideratii pe aceasta tema pot fi gasite si aici.

Lect. univ. dr. Luciana Alexandra Ghica, coordonator al programului ProRISE al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, ne-a spus ca nu ar trebui sa cautam raspunsuri la problemele noastre in mediul academic, pentru ca ceea vom gasi acolo sunt mai degraba mai multe intrebari. E important sa mergem dincolo de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului si sa incercam sa gandim “in afara cutiei”. Decat sa le cautam in Occident, trebuie mai degraba sa ne inventam propriile modele si sa fim mai creativi.

Dl. secretar de stat in MAE, Doru Costea, afirma cu generozitate ca pentru serviciul de asistenta oficiala pentru dezvoltare (ODA) din cadrul MAE criza economica a condus la o regandire a modului in care putinele resurse existente pot fi folosite mai eficient, iar in opinia dumnealui acest deziderat a fost indeplinit cu succes (asteptam totusi si niste evaluari scrise).

Dl. Mircea Dumitru, prorectorul Universitatii din Bucuresti, si-a exprimat opinia ca universitatile din Romania ar trebui sa reflecteze asupra rolului lor in cadrul “generoasei scheme a PNUD”. De altfel, tot dumnealui ne-a anuntat ca incepand cu toamna anului 2004, 4 universitati din Romania vor initia programe de master pe teme de dezvoltare care urmeaza “sa pregateasca specialisti pentru implementarea programelor PNUD”. Statul roman (care da de fapt banii pentru aceasta schema “generoasa” a PNUD) isi arata din nou, iata, magnimitatea, si pune inca o caramida de sustinere pentru sistemul ONU in Romania si in lume. Bravo! Oricum Romania mai are inca rezerve serioase formate din acei faimosi 15.000 de specialisti de la sfarsitul anilor ’90, rezerve care se pare ca ne vor ajunge multa vreme de aci inainte…

Un student se intreba ce ar putea face oricare dintre noi pentru a promova “la firul ierbii” Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului” ale Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare”. Problema este ca aceste obiective nu sunt ale PNUD, ci sunt ale celor 191 de state care au semnat in 2000 Declaratia Mileinului. Romania este “proprietara” ODM cel putin la fel de mult ca si PNUD. Dar n-are gura sa strige, iar in zilele noastre marketingul e totul (by the way, ce naiba se intampla cu ONG-urile din Romania?). Asadar, ce se poate face in Romania pe tema ODM? Sa batem saua: Romania a semnat Declaratia Mileniului => Romania are angajamente => Romania trebuie sa faca ceva (bun, daca se poate). Deci, dragi studenti, puneti mana pe pix si scrieti parlamentarilor alesi in circumscriptiile voastre, amintindu-le ca voi si prietenii vostri aveti drept de vot, si cerandu-le sa se intereseze despre cum contribuie Romania la indeplinirea ODM. Puteti scrie si la Presedintie si la MAE. Iar daca nu primiti raspuns, scrieti la ziare si pe internet, si mai ales, votati!

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

De la intalnire a lipsit (surprinzator?) Elena Udrea, care, probabil, era la o intalnire cu un alt presedinte.

A fost prezent insa un motto pe care promit sa il “plagiez” in viitor: “Changing the world one kid at a time” {cum era de asteptat, Google zice ca nu-i original}.

Din nou nu despre Africa

La invitatia dlui. Mircea Geoană, preşedintele Senatului României, reprezentanti ai societatii civile, jurnalisti si specialisti din domeniul analizei politice şi al relaţiilor internaţionale au participat marti 14 aprilie la o dezbatere pe tema situaţiei din Republica Moldova. La dezbatere au mai participat domnul Cristian Diaconescu, ministrul de Externe, Adrian Năstase, fost prim-ministru al României şi domnul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei de Politică Externă a Senatului României. Din partea societăţii civile, SAR, Centrul pentru Prevenirea Conflictelor, German Marshall Fund, Institutul Aspen, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, PATRIR şi CENTRAS au răspuns invitaţiei la dialog a preşedintelui Senatului. De asemenea, Radu Tudor, Bogdan Chirieac şi Dan Dungaciu au fost specialiştii în relaţii internaţionale participanţi la dezbatere ca formatori de opinie în mass-media.

Principala direcţie de discuţie a constat din identificarea unei poziţii clare a României din punct de vedere al politicii externe, precum şi propunerea de idei referitoare la acţiunile viitoare ale României în ceea ce priveşte relaţia bilaterală şi europeană cu Republica Moldova. Preşedintele Senatului României a propus participarea societatii civile la elaborarea unui document de tip “white paper” privind strategia Romaniei fata de Republica Moldova, document care sa fie propus ulterior spre dezbatere actorilor politici autohtoni. Presedintele Senatului României a recunoscut importanta societatii civile in cadrul politicii externe a Romaniei: „Nu putem acţiona doar la nivel executiv, ci dimensiunea parlamentară şi implicarea societăţii civile trebuie să devină instrumente ale politicii noastre externe”.  Preşedintele Senatului României a propus de asemenea continuarea dialogului dintre instituţiile statului şi societatea civilă, sub forma unui mecanism permanent de consultare pe teme de politică externă.

Dl. Ministru Cristian Diaconescu a facut un o descriere a situatiei din Republica Moldova din perspective MAE roman si a prezentat principalele actiuni ale Guvernului Romaniei ca raspuns la criza de la Chisinau.

Reprezentantii societatii civile si-au exprimat consternarea fata de totala lipsa de reactie a comunitatii internationale, in principal a institutiilor europene, fata de incalcarile drepturilor omului si derapajele de la democratie ale regimului de la Chisinau. Organizatiile societatii civile trebuie sa continuie sa informeze comunitatea internationala cu privire la situatia din Republica Moldova si sa disemineze rapoartele si probele care sunt prezentate de catre organizatiile de pe teren, locale si internationale. In lipsa acestui efort alternative de informare, comunitatea internationala tinde sad ea crezare informatiilor care vin direct de la Guvernul moldovean.

Reprezentantii FOND, dnii. Viorel Micescu (CENTRAS) si Valentin Burada (FDSC), au evidentiat faptul ca Romania are deja mijloacele de a sustine activitatile organizatiilor neguvernamentale in Republica Moldova si in celelalte state din vecintatea estica europeana, prin politica Romaniei de cooperare pentru dezvoltare. Conform Strategiei nationale privind politica de cooperare internationala pentru dezvoltare, Republica Moldova reprezinta pentru Romania o tara prioritara pentru acordare de asistenta pentru dezvoltare. Conform planurilor initiale, Romania isi propunea sa sprijine Republica Moldova cu cel putin 5 milioane de euro anual, numai prin intermediul acestui instrument. Aceasta tinta nu a fost niciodata realizata. Mai mult chiar, bugetul acordat MAE pentru implementarea acestei politici in 2009 a fost redus pana la limita ridicolului. In timp ce Directia de Asistenta pentru Dezvoltare din MAE a fost retrogradata la rang de serviciu si i s-a redus si numarul de posturi alocate, s-a preferat in schimb sa fie externalizate majoritatea atributiilor acesteia catre un organism strain, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. Organizatiile FOND considera ca aceasta situatie va face imposibila pe viitor sprijinirea societatii civile din Republica Moldova de catre organizatiile neguvernamentale din Romania si implicarea acestora in proiecte pe teren, asa cum propune Presedintele Senatului Romaniei.

Reprezentantii FOND au confirmat de asemenea perceptia generala privind totala lipsa de interes a institutiilor europene fata de Republica Moldova. Semnalele venite de la partenerii FOND din Republica Moldova au evidentiat lipsa de interes din partea Uniunii Europene de a avea la Chisinau o Delegatie a Comisiei Europene pe deplin functionala, cu suficient personal si resurse pentru a exercita o influenta pozitiva semnificativa. De altfel acesta este una dintre punctele de interventie pe care FOND le-a sustinut in pozitia oficiala din partea Federatiei care a fost trimisa la finalul saptamanii trecute catre Presedintele Comisiei Europene si catre Comisarul pentru Relatii Externe.

Publicitate stradala

 

traversand strada

 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a organizat pe data de 10 aprilie 2009 o masă rotundă cu tema “Tinerii propun viziunea României asupra lumii – Împreună pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului!” La reuniune au participat reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care au demarat 5 campanii de informare şi educare a publicului în legătură cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului şi asistenţa oficială pentru dezvoltare.

Intalnirea a fost găzduită de MAE şi organizată în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

De la domnul Doru Costea, Secretar de Stat pentru Afaceri Globale, cel mai important mesaj pe care l-am retinut este ca trebuie sa intelegem ca anumite lucruri nu se pot face. In restul evenimentului toata lumea a incercat sa dovedeasca contrariul. Asa cum spunea un bun coleg si prieten, de cand e lumea (politica) functionarii publici s-au obisnuit sa spuna ca nu se poate, iar cei din societatea civila au invatat sa le dovedeasca cat de mult se inseala. Organizaţiile neguvernamentale implementatoare ale campaniilor finantate de MAE prin PNUD – Pro Democraţia: Lumea mea creşte (Timişoara, Iaşi), World Vision: Viziunea Constanţei asupra lumii (Constanţa), CENTRAS: Dă mai departe ( Bucureşti ), SECS: O lume mai bună şi O rază de speranţă (Bucureşti şi Cluj-Napoca) – au reusit sa ma surprinda prin modul in care si-au prezentat proiectele care chiar au fost foarte bune (si de obicei sunt extrem de critic fata de astfel de proiecte). De altfel, pana in prezent campania celor 4 organizatii este singurul rezultat concret al unui program in valoare totala de 1.432.840 de dolari. Costul total al celor 5 campanii a fost de 100.000 de dolari. De altfel, succesul celor 5 campanii realizate de organizatii neguvernamentale reprezinta un argument suficient pentru ca MAE sa isi invinga retinerea si sa dea dovada de ceva mai multa incredere in capacitatea actorilor neguvernamentali locali de a implementa proiecte. Trebuie spus ca pentru astfel de proiecte Comisia Europeana are „curajul” de a aloca pentru un singur proiect al unei organizatii romanesti fonduri mai mari decat si-a rupt de la gura PNUD pentru cele 5 proiecte laolalta. Asteptam ca la urmatoarea runda de finantare sa se aloce fonduri pentru mai multe proiecte. 

De altfel ideile nu lipsesc. Dl. Dragos Bucurenci, invitat la eveniment, a propus o campanie foarte ieftina (se poate face chiar gratis si exclusiv cu finantare privata), dar foarte eficienta: se ia un cub transparent care se monteaza in Piata Universitatii (sa zicem). Se instaleaza in interior un fotoliu care este invaluit intr-o plasa anti-tantari. Se elibereaza apoi in cub un roi de tantari. Trecatori de pe strada sunt invitati sa intre sub plasa anti-tantari si sa citeasca o carte. Astfel se poate demonstra cetatenilor romani eficienta plaselor anti-tantari in lupta impotriva malariei, pentru ca intr-adevar, s-a demonstrat ca pana in prezent aceasta este cea mai eficienta si ieftina modalitate de combatere a acestei maladii care ucide milioane de oameni (copii) in fiecare an in Africa sub-sahariana (si nu numai). Iar cetatenii romani pot contribui cu bani pentru achizitionarea de astfel de plase pentru a fi trimise in Africa.

La eveniment a fost prezentat si al doilea produs de pana acum al programului: rezultatele unui sondaj despre percepţia publică în România asupra asistenţei pentru dezvoltare. Sondajul arata cateva lucruri foarte interesante pentru tara, si extreme de utile pentru PNUD, cel care l-a si comandat CSOP-ului.

Printre multe lucruri pe care le stiam deja din Eurobarometrele de opinie ale Comisiei Europene dedicate acestei teme, aflam ca 74% dintre cei intervievati cred ca Romania trebuie sa primeasca ajutor international, alaturi de tari precum Republica Moldova (83%) si Congo (74%). (Nu este clar totusi daca este vorba despre Congo Kinshasa, Congo Brazaville sau bascalia Congo din sms-urile electorale cu Bombo?).  59% dintre romani cred totusi ca România ar trebui să ofere ajutor ţărilor mai sărace sau mai slab dezvoltate, in timp ce 33% nu sunt de accord (cel putin 21% ar putea fi totusi convinsi sa isi schimbe parerea…) 56% dintre romani consideră că o ţară mai dezvoltată ar trebui să ofere sprijin pentru dezvoltare din considerente de datorie morala. E frumos! Dar… doar 56%? 

2% dintre cetatenii Romaniei cred ca sunt foarte bine informati asupra programelor de asistenta pentru dezvoltare in timp ce 20% se declara destul de bine informati. 52% dintre respondenti afirma ca de cand Romania este membra UE nu au auzit de sprijinul oferit de Romania tarilor din afara UE. Intrebarea era pesemne menita sa sondeze gradul de penetrare al informatiilor despre programele de asistenta ale Romaniei in masa (si casa) cetatenilor romani. Problema este insa ca acest sprijin oferit de Romania tarilor din afara UE este sublim dar lipseste. Ce-i drept nu cu desavarsire. Dar lipseste. Si atunci cum sa ai pretentia ca romanii sa auda despre ceva despre care 99% din Guvernul Romaniei si 98,99% din Parlamentul Romaniei (am vorbit in trecut catorva parlamentari despre aceasta tema) nu au auzit niciodata?

Cu mult incercata lor intelepciune, 56% dintre romani considera ca Romania trebuie mai degraba sa contribuie la bugetul comunitar prin intermediul caruia sunt finantate proiectele de asistenta externa ale UE, mai degraba decat sa acorde direct asistenta (41%). Aceasta lipsa de incredere fata de capacitatea Romaniei reiese si din bomboana de pe coliva acestui sondaj, intrebarea referitoare la care dintre institutiile mentionate in sondaj au cea mai mare capacitate de a realiza proiecte de asistenta pentru dezvoltare internationala in Romania (ajungem imediat acolo).

64% dintre romani mai cred că asistenţa pentru dezvoltare este mai eficientă dacă e oferită prin intermediul Comisiei Europene, mai degraba decat de fiecare stat membru UE separat. Este o concluzie pe care PNUD nu a retinut-o in selectia de rezultate ale sondajului pe care a prezentat-o cu ocazia evenimentului de lansare al sondajului. Pe de alta parte, incurcate sunt caile CSOP-ului, intrebati care ar fi cea mai eficientă modalitate prin care România ar putea acorda ajutor altor ţări, 44% dintre respondenti au declarat ca acesta ar trebui sa ofere fonduri organizatiilor internationale (precum UNICEF sau Crucea Rosie), in timp ce 16% cred ca acesta ar trebui sa ofere organizatiilor din Romania (ONG-uri, companii private) fonduri pentru a desfasura proiecte de dezvoltare in alte tari, 12% sa ofere bani direct guvernelor pentru dezvoltarea tarilor, iar 8% trebuie sa ofere fonduri organizatiilor locale (ONG-uri si companiilor private) pentru proiecte de dezvoltare locala a respectivelor tari. In plus, la intrebarea “Care dintre urmãtoarele tipuri de instituţii credeţi cã are cea mai bunã capacitate de a realiza proiecte de asistenţã  pentru dezvoltare internaţionalã în România?”, 38% au ales organizatii international (UNICEF, Crucea Rosie, etc.), 22% institutii europene, 14% ONG si 11% institutii publice din Romania. 

Sunt concluzii care au umplut de mandrie plamanii oamenilor de la PNUD la gandul ca acelasi lucru li se va putea intampla in viitor si buzunarelor lor deja extrem de bine garnisite (fara mandrie de aceasta data). Ofensiva PNUD de acaparare a agendei publice din Romania continua. PNUD tine cu tot dinadinsul sa treaca o batranica strada. In aceasta incercare disperata exista totusi doua mari probleme: batranica este de fapt o copila care a invatat sa mearga de ceva vreme si abia asteapta sa zburde, iar traficul este dirijat de Uniunea Europeana, care este extrem de atenta sa opreasca masinile ori de cate ori aceasta copila doreste sa treaca strada. Deci ce vrea sa faca PNUD? PNUD vrea sa treaca strada. Nu conteaza de bratul (gatul) cui se agata, el vrea sa treaca strada. Problema cea mai mare este insa ca PNUD doreste sa treaca strada pe banii contribuabilului roman. Uniunea Europeana si statele membre s-au declarat in schimb gata sa dirijeze circulatia pe banii lor pentru ca Romania sa poata trece strada singura.

Cat de greu va fi pentru Guvernul Romaniei sa faca alegerea corecta?

Revenind la sondajul pomenit mai sus, ar fi fost util sa avem acces si la intrebarile aplicate. Nu stim de pilda cum a fost selectata lista institutiilor care se bucurã de cea mai mare cunoaştere din partea respondenţilor pe care nu se regaseste nicio o organizatie importanta din FOND (Salvati Copiii Romania sau World Vision Romania ar fi meritat sa fie incluse). In schimb a fost inclusa Organizatia Pentru Apararea Drepturilor Omului (OADO) a carei relevanta pentru acest sondaj nu o intelegem. Despre PNUD de pilda au auzit foarte bine sau destul de bine doar 21% dintre respondenti (in comparative cu OADO, care aduna 44%; de altfel, se poate observa ca sub OADO se poate trage linia notorietatii). Nu se mentioneaza nici Ministerul de Externe din Romania in aceasta lista, desi ar fi fost interesant de vazut cum este el perceput, in contextul in care aceasta institutie este CEL MAI IMPORTANT actor din Romania in cadrul politicii de cooperare pentru dezvoltare. Speram ca dupa euforia primelor concluzii, PNUD sa nu uite focusul programului pe care il deruleaza pe bani de la contribuabilul roman: scopul fondurilor alocate nu este sa se demonstreze cat de notorii sunt instittiile din sistemul ONU, si nici sa asigure cresterea notorietatii acestora pe bani de la MAE. Comisia Europeana, guvernele suedez, finlandez si mai de curand USAID au dat o mana de sprijin pentru intarirea capacitatii Guvernului Romaniei in domeniul cooperarii internationale pentru dezvoltare, si desi au facut-o pe banii lor, cu foarte multa modestie nu au tinut sa iasa in fata. Aceeasi moderatie o asteptam si de la PNUD. De altfel, obiectivul programului pentru a carui implementare PNUD a fost investit cu increderea (si cu banii) Guvernului Romaniei – “Strengthening the national institutional and educational capacity to carry out ODA programmes/projects” (SNIECODA) – se refera exclusiv la cresterea capacitatii nationale institutionale si educationale de a desfasura programe/proiecte ODA. In niciun caz nu este vorba despre cresterea capacitatii PNUD in acest domeniu (desi deocamdata acesta a fost primul rezultat al programului) si nici despre sustinerea supravieturirii si propasirii acestei agentii in Romania. In mod evident cetatenii Romaniei au incredere in organizatiile internationale – si pe buna dreptate. Ca cetatean al Romaniei imi pun increderea in PNUD ca isi va duce treaba cu onestitate pana la capat si ca, prin contributia nemijlocita a programului pe care il gestioneaza  cota de incredere a romanilor in capacitatea de a dezvolta proiecte de asistenta a institutiilor publice si a ONG din Romania va creste vizibil (ar fi interesant ca la finalul proiectului sa avem un alt sondaj). Daca acest lucru nu se va intampla, pentru mine ca stakeholder interesat, va fi un prim semnal ca PNUD nu si-a atins obiectivele si ca poate sa plece.

In ceea ce priveste increderea cetatenilor, in mod evident, acestia cred, pe baza unor motive intemeiate, ca institutiile publice din Romania si organizatiile neguvernamentale au o capacitate mai redusa decat UE si organizatiile internationale de a realiza proiecte de asistenta pentru dezvoltare. Motivul principal este ca, spre deosebire de organizatiile internationale, asa cum aratat mai sus, nici autoritatile publice, nici organizatiile neguvernamentale nu au beneficiat de resurse pentru a demonstra ca au aceasta capacitate de a face astfel de proiecte. Pana in prezent doar donorii internationali (cu precadere americani si Comisia Europeana) au sprijinit proiecte realizate de ONG din Romania in acest domeniu. Asteptam ca Guvernul Romaniei sa sprijine mai mult proiectele actorilor publici si neguvernamentali autohtoni. 

Revenind la evenimentul de la MAE, nu pot incheia fara  a mentiona cateva frivolitati (ba e chiar o obligatie de serviciu de aceasta data).

Dl. Dragos Bucurenci, invitat special si prieten deosebit al PNUD, a tulburat, asa cum era de asteptat, prin interventia sa spectaculoasa si sarmul personal, orientarea discutiilor. Obisnuit sa straluceasca in masa anonima deasupra careia pluteste cu nonsalanta omului care a reusit prin propriile puteri sa devina o vedeta mediatica, dl. Bucurenci a aruncat o provocare deosebit de interesanta organizatorilor si ONG-istilor de rand (cu care fireste ca ii este oroare sa se identifice): oare nu ar fi fost mai bine ca cei 100.000 de USD alocati celor 5 proiecte din Romania sa fie cheltuiti pentru a cumpara plase anti-tantari pentru copiii din tarile africane? Este o intrebare extrem de pertinenta (eu as fi vrut sa construim de banii astia niste pompe de apa in Uganda) dar care, din pacate, venind din partea unui invitat adus special la insistentele PNUD care a gestionat alocarea acestor fonduri pentru popularizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) in Romania – si ONU ia foarte in serios ODM – a sunat destul de ciudat in aceasta adunare. Fie dl. Bucurenci nu a fost informat din timp despre obiectivele programului PNUD (ar fi avut atunci ocazia sa decline elegant invitatia de a participa la un eveniment in a carei utilitate nu crede); fie dl. Bucurenci a tinut inca o data sa dea clasa ONG-istilor de rand, cu care fireste ca ii este oroare sa se identifice, si sa le arate, asa cum ne-am obisnuit, ca el este cel mai destept (fara a avea nevoie sa fie ONG-ist pentru acest lucru). Totusi fondurile au fost alocate in mod evident pentru campanii de constientizare, nu pentru plase de tantari, oricat de dramatic ar suna. La fel cum dl. Bucurenci a facut o treaba exceptionala cheltuind sume foarte mari si mobilizand mii de voluntari pentru plantarea de copaci, nu pentru a cumpara solutii de purificat apa pentru a salva vietile a milioane de copii care mor in fiecare an in Africa sub-sahariana. Eu as fi preferat – v-o spun cu toata sinceritatea – ca in loc sa planteze 10.000.000 de copaci sa salveze vietile a 10 copii din Africa. 

Ma gandesc – prea tarziu! – ca ar fi fost o idee mai buna ca PNUD, in loc sa il cheme pe dl. Bucurenci, sa le fi invitat pe colegele acestuia, dna. Andreea Marin Banica si dna. Mihaela Radulescu, care, spre deosebire de acesta, au mai multa experienta in domeniu si au dat deja dovada implicarii lor in sprijinul copiilor din tarile in curs de dezvoltare, fiind participante in programe de adoptie de la distanta (fie vorba intre noi aceste programe sunt un lucru extrem de serios, exista deja o intreaga literatura de specialitate pro- si contra-) .  Aceste doua doamne ar fi fost mai indicate spre a fi invitate de catre PNUD sa vorbeasca la MAE despre o tema in care au investit deja timp, si suflet, si nu in ultimul rand bani. Toate apartinandu-le 100%.

Dl. Bucurenci ne-a impartasit de asemenea secretele succesului sau in fundraising. El ne-a recomandat ca bibliografie filmul „Filantropica” si mai ales trei mari principii prezente in aceasta productie cinematografica autohtona:

1.mana care nu spune o poveste nu primeste nimic;

2.chiar daca cersesti, acesta nu e un motiv sa te imbraci ca un cersetor;

3.nu e rusine sa ceri, e rusine sa nu primesti.

Pentru un ONG-ist de rand a fost fascinant sa auda aceste principii simple si eficiente. In general, ONG-istii de rand traiesc cu falsa impresie ca important este sa mearga la finantator cu un proiect bun, in care cred cu adevarat, si sa il convinga ca investind in acest proiect contribuie la rezolvarea problemelor unei comunitati sau a unui grup social. Si, cu aceasta viziune paguboasa, lipsiti de talentele si sarmul  personal al dlui. Bucurenci, multi dintre ONG-istii de rand sunt coplesiti de rusine, pentru ca de cele mai multe ori nu primesc. (Foarte putini dintre ei scapa de rusinea de a nu primi si raman ne-rusinati).

Alti ONG-isti prefera sa nu ceara. Un prieten dintr-o organizatie occidentala de dezvoltare imi povestea cum a refuzat o donatie generoasa din partea companiei Daimler-Benz pentru simplul motiv ca aceasta companie era implicata si in producerea de echipament militar, care ia vieti. Misiunea organizatiei lui era sa salveze vieti. De altfel si conducerea UNICEF Romania a fost implicata la un moment intr-un mic scandal (international) dupa ce acceptase o donatie generoasa de la dl. George (Gigi) Becali pentru simplul motiv ca acesta devenise de putina vreme propreitarul unei fabrici de armament. Unele organizatii de mediu refuza sa accepte donatii de la marii poluatori, companiile din industria petroliera de pilda. Altele, precum Greenpeace, refuza cu totul bani de la guverne si corporatii.  

Il admir pe dl. Bucurenci pentru ca nu are astfel de scrupule puerile. Nu e rusine sa ceri, e rusine sa nu primesti. De-aia majoritatea ONG-istilor de rand nici nu vor fi vreodata in stare sa puna pe ei niste haine de firma ca lumea ca sa nu mai para niste cersetori atunci cand merg sa ceara bani de la companii. Si tot asa,  “Ghinion-pisica neagra”, cercul vicios, blestemul celor mici si amarati, ingenunchiati, umili si prosternati in fata televizorului… 

O urare de final, pentru toti cei care se vor supara citind acest post: “Viva la revolucion!” Sau „Keep Left”, asa cum scrie peste tot in Uganda. (Mentionez ca Uganda nu este o tara comunista, spre deosebire de Republica Moldova).

 

 

Din nou din Romania

Avem si noi Cotonou-rile noastre

Pe 29 ianuarie 2009, la British Council, FOND, platforma romaneasca a organizatiilor neguvernamentale pentru dezvoltare internationala (suna pompos, dar nu e chiar total lipsita de substanta) a organizat un seminar cu privire la Acordul de la Cotonou.

Evenimentul a fost mic (a participat doar o mana de tineri ONG-isti), dar este prima data cand o asemenea tema se discuta public in Romania. Si a fost prin urmare si o prima ocazie interesanta de a afla pozitia Romaniei fata de acest „dosar”.

Acordul de la Cotonou este considerat a fi unul din documentele de baza ale politicii de cooperare pentru dezvoltare in general. Semnat la data de 23 iunie 2000, pe o perioada de 20 de ani, el reprezinta bazele „parteneriatului” dintre Comunitatea Europeana, statele membre si Grupul de state ACP – Africa, zona Caraibelor si Pacific. Acordul cuprinde mai multe dimensiuni – cooperarea economica si comerciala, o dimensiune de dialog politic si securitate, asistenta pentru dezvoltare.

Romania a incheiat procesul de ratificare a acestui acord la inceputul anului 2008, atunci cand (Camera Deputatilor si) Senatul au adoptat Legea de aderare la Acordul Cotonou revizuit (e interesant ca din cele 55 de voturi impotriva aderarii de la Camera Deputatilor, 53 au fost de la PSD).

Intrucat România nu era membru UE cand Acordul a fost (re)negociat, tara noastra nu a avut nicio influenţă asupra sa. Si chiar daca ar fi fost membru al UE oricum tot nu ar fi avut nicio influenta…

Atunci cand Romania a devenit membra a UE ea a trebuit sa accepte „by default” intelegerile comerciale si altele pe care UE le avea cu statele africane. Aceasta include si participarea la blocul comercial comunitar si la politica de cooperare pentru dezvoltare a Uniunii. Unii spun ca Romania trebuie sa participe la “spalarea pacatelor” granzilor UE fata de fostele lor colonii din Africa. Cei mai virtuosi se tem chiar ca din saracia noastra dam o mana de ajutor pentru perpetuarea exploatarii acestora in prezent.

In cadrul seminarului despre care este vorba aici, reprezentantul Departamentul pentru Comert Exterior din cadrul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri a subliniat ca unul dintre obiectivele Acordului este reducerea si eradicarea saraciei, iar unul dintre mijloace il reprezinta integrarea economiilor lor in economia mondiala. Este aceeasi poveste care ne-a fost servita si noua atunci cand ne pregateam sa (nu) aderam la Uniunea Europeana. In cazul nostru, pozitia geografica si statutul de tara „europeana” ne-au salvat deocamdata de la (prea multa) saracie. Pentru tarile africane nu prea este nicio scapare.

Un alt lucru lucru care a reiesit din discutia cu reprezentantii Guvernului este ca interesul Romaniei fata de Africa ramane scazut in ciuda periodicelor intentii de a scoate de la naftalina vechile relatii „de prietenie” cu unele state africane. Relatiile comerciale cu Africa sunt in cel mai bun caz neglijabile, iar Africa este vazuta doar ca o potentiala piata pentru producatorii romani. Prin urmare faptul ca UE pun presiune pe guvernele africane sa accepte ridicarea ultimelor ramasite ale unui regim comercial care le proteja producatorii autohtoni in lupta cu puternicile industrii si agriculturi occidentale este vazut in Romania cu ochi foarte buni.

Romania nu pare a avea o evaluare a modului in care productorii romani au fost afectati de disparitia barierelor comerciale cu UE (si cu atat mai putin sentimentul etic de a nu face altora ceea ce nu ne-a placut noua). Nici nu este foarte probabil sa stim prea curand cat de mult ne-a durat aderarea. Si totusi in conditiile pietei unice europene cel putin producatorii agricoli romani sufera.
Stim ca in Romania fructele sunt importate in proportie de peste 90%, din import se asigura si 70% din necesarul de carne proaspata, 80% din conservele de legume si fructe si peste 50% din dulciuri. In 2006 romanii au dat nu mai putin de 2,1 miliarde de euro pe produse agroalimentare din import, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, deficitul Romaniei din comertul cu produse agroalimentare era fiind de 1,4 miliarde euro. Romania importa printre altele carne de porc, intestine, flori, legume, conserve de legume si fructe, sosuri (in schimb la un moment dat – ce veste minunata! – exporta magari!). In conditiile in care legumele nu se produc nici macar pentru jumatate din necesarul de consum, Romania este nevoita sa importe in cantitati mari pana si ceapa, rosii si varza. Tot in 2006 graul ocupa cea mai mare pondere din valoarea importurilor de produse agroalimentare, cu 14%. In primele zece luni ale anului 2008 Romania a importat produse agro-alimentare in valoare de aproximativ 3,5 miliarde de euro, exporturile fiind de doar 1,7 miliarde euro.
La inceputul lunii februarie a.c.,  preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine din România afima ca din cauza importurilor mai mari de 400 de tone de lapte pe zi, care se fac din Ungaria şi Polonia… cele două ţări, care până mai ieri exportau lapte în Italia, dupa ce au pierdut piaţa italiană, din cauza crizei, [...] acum ne iau pe noi de fraieri”.[Trebuie spus ca in general agricultorii europeni primesc numeroase subventii, inclusiv pentru export]. Acelasi presedinte de sindicat afirma: „Din cauza scăderii preţurilor de achiziţie şi a creşterii necontrolate a importurilor, deja 60 de fermieri au dat faliment şi pur şi simplu şi-au închis fermele de vaci. Răul însă, vă spun eu, de-abia acum începe… În această situaţie, singura soluţie este stoparea importurilor de lapte, fără nici o discuţie. De asemenea, avem nevoie urgentă de subvenţii, altfel clacăm cu toţii. Dacă nu se aplică urgent măsuri, o să dăm faliment cu toţii, o să vedeţi asta!”
Aceasta solutie este imposibila in conditiile in care Romania este membra a UE.

Nu trebuie un mare efort de imaginatie pentru a vedea de ce situatia agricultorilor africani este si mai grav amenintata de noile Acorduri de Parteneriat Economic prin care sunt fortate sa isi deschida total piata pentru producatorii din UE.
Desi unele tari din Africa sub-sahariana (ca de exemplu ambele Congo) au un potential agricol imens, ca si Romania ele importa cea mai mare parte a produselor agro-alimentare. In prezent Africa importa 25% din necesarul de hrana, in valoare de 19 miliarde de dolari anual. Pana in anii `60, tarile africane exportau hrana. Dupa decolonizare agricultura lor a decazut puternic in timp ce  populatia a cunoscut o crestere accentuata. („Norocul” nostru este ca de la inceputul „noii colonizari” populatia descreste.)

Pe de alta parte in multe state africane populatia aloca peste 50% din venituri pentru hrana. Conform ultimelor cifre furnizate de GfK la inceputul acestui an, ponderea ocupata de cheltuielile cu mancarea si bautura in bugetul familiei din Romania continua sa fie ridicata – aproximativ 40%. Media europeana este cu mult sub acest nivel.
In tarile in curs de dezvoltare din Africa (sau din Europa de Est), cresterea volumului importurilor apare ca si consecinta a liberalizarii comertului.  Produsele cel mai intens importate sunt foarte adesea cele care primesc cele mai mari subsidii in UE sau in SUA. De exemplu atunci cand Ghana si-a redus tarifelor pentru orez de la 100% la 20% ca urmare a poliicilor de ajustare structurala impuse de Banca Mondiala, importurile de orez s-au dublat. In Camerun reducerea tarifelor pentru carnea de pui a dus la cresterea importurilor de sase ori. Subsidiile UE pentru producatorii de carne de pui au avut un efect devastator si in Senegal unde 70% din industria de profil a fost distrusa datorita carnii de pui din UE.
Iar efectele sunt devastatoare asupra (micilor) producatori locali.

Cateva exemple sunt oferite de catre FAO. In timp ce in Ghana importurile de orez aproape ca s-au dublat intre 1998 si 2003, ponderea productiei interne a scazut de la 43% la 29%, cauzand pierderi pentru 66% dintre producatorii locali. Tot in aceeasi perioada importurile de pasta de tomate au crescut cu 650% conducand la o scadere dramatica a preturilor si la pierderea decatre fermierii locali a 40% din piata locala. In Camerun importurile de carne de pui au crescut cu aproape 300% intre 1999 si 2004. Circa 92% dintre producatorii locali au fost eliminati de pe piata. Peste 110.000 de locuri de munca in mediul rural au fost pierdute in fiecare an intre 1994 si 2003.
Situatii similare au fost semnalate de FAO si in Coasta de Fildes unde din cauza cresterii  importurilor de pui cu 650% intre 2001 si 2003, 15.000 de oameni si-au pierdut locurile de munca; in Mozambic unde din cauza importurilor de ulei vegetal peste 108.000 de mici gospodarii care produceau anterior seminte pentru ulei au fost afectate iar mii de locuri de munca au fost pierdute in industria de procesare a uleiului; importurile de ceapa in Jamaica au distrus aproape in intregime productia locala, iar din cauza importurilor de lactate, 50% dintre fermieri au fost nevoiti sa isi vanda animalele si sa renunte la fermele lor (ceea ce a condus la pierderea a 2/3 din locurile de munca din acest sector). Alte tari afectate sunt Kenya, Filipine, Indonezia, Malawi, India, Sri Lanka, Tanzania, Senegal, Mexic, Gambia si Haiti.

Cand este vorba despre nou descoperita Africa, Romania pare a aplica diferite principii mai mult saumai putin consacrate precum: „Sa moara si capra vecinului” sau „Licuricii (mai) mari vs. Licuricii mai mici”, etc.

Un invitat francez la seminar a spus la un moment dat ca desi (sau tocmai pentru ca) nu are interese in tarile africane, poate ca Romania ar trebui macar sa incerce sa le respecte totusi. Neavand pacatul (neo)colonialismului pe umeri (ba chiar fiind noi insine cvasi-colonii ale feluritelor imperii) am putea sa fim macar (singurii) onesti fata de tarile din Africa atunci cand se discuta despre ele la Bruxelles.

Din România

’’Întărirea capacităţii naţionale instituţionale şi educaţionale pentru dezvoltarea programelor şi proiectelor de asistenţă pentru dezvoltare”

24 aprilie al anului de graţie 2008

Dare de seamă

(În ciuda tuturor aparenţelor, aşa cum pare din poze, nici atmosfera nu a fost incendiară, nici discuţiile nu au fost aprinse. Au fost doar câteva bule de… şampanie şi la final nu ne-am simţit deloc mai luminaţi. Dimpotrivă.)