Publicitate stradala

11Apr09

 

traversand strada

 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a organizat pe data de 10 aprilie 2009 o masă rotundă cu tema “Tinerii propun viziunea României asupra lumii – Împreună pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului!” La reuniune au participat reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care au demarat 5 campanii de informare şi educare a publicului în legătură cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului şi asistenţa oficială pentru dezvoltare.

Intalnirea a fost găzduită de MAE şi organizată în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

De la domnul Doru Costea, Secretar de Stat pentru Afaceri Globale, cel mai important mesaj pe care l-am retinut este ca trebuie sa intelegem ca anumite lucruri nu se pot face. In restul evenimentului toata lumea a incercat sa dovedeasca contrariul. Asa cum spunea un bun coleg si prieten, de cand e lumea (politica) functionarii publici s-au obisnuit sa spuna ca nu se poate, iar cei din societatea civila au invatat sa le dovedeasca cat de mult se inseala. Organizaţiile neguvernamentale implementatoare ale campaniilor finantate de MAE prin PNUD – Pro Democraţia: Lumea mea creşte (Timişoara, Iaşi), World Vision: Viziunea Constanţei asupra lumii (Constanţa), CENTRAS: Dă mai departe ( Bucureşti ), SECS: O lume mai bună şi O rază de speranţă (Bucureşti şi Cluj-Napoca) – au reusit sa ma surprinda prin modul in care si-au prezentat proiectele care chiar au fost foarte bune (si de obicei sunt extrem de critic fata de astfel de proiecte). De altfel, pana in prezent campania celor 4 organizatii este singurul rezultat concret al unui program in valoare totala de 1.432.840 de dolari. Costul total al celor 5 campanii a fost de 100.000 de dolari. De altfel, succesul celor 5 campanii realizate de organizatii neguvernamentale reprezinta un argument suficient pentru ca MAE sa isi invinga retinerea si sa dea dovada de ceva mai multa incredere in capacitatea actorilor neguvernamentali locali de a implementa proiecte. Trebuie spus ca pentru astfel de proiecte Comisia Europeana are „curajul” de a aloca pentru un singur proiect al unei organizatii romanesti fonduri mai mari decat si-a rupt de la gura PNUD pentru cele 5 proiecte laolalta. Asteptam ca la urmatoarea runda de finantare sa se aloce fonduri pentru mai multe proiecte. 

De altfel ideile nu lipsesc. Dl. Dragos Bucurenci, invitat la eveniment, a propus o campanie foarte ieftina (se poate face chiar gratis si exclusiv cu finantare privata), dar foarte eficienta: se ia un cub transparent care se monteaza in Piata Universitatii (sa zicem). Se instaleaza in interior un fotoliu care este invaluit intr-o plasa anti-tantari. Se elibereaza apoi in cub un roi de tantari. Trecatori de pe strada sunt invitati sa intre sub plasa anti-tantari si sa citeasca o carte. Astfel se poate demonstra cetatenilor romani eficienta plaselor anti-tantari in lupta impotriva malariei, pentru ca intr-adevar, s-a demonstrat ca pana in prezent aceasta este cea mai eficienta si ieftina modalitate de combatere a acestei maladii care ucide milioane de oameni (copii) in fiecare an in Africa sub-sahariana (si nu numai). Iar cetatenii romani pot contribui cu bani pentru achizitionarea de astfel de plase pentru a fi trimise in Africa.

La eveniment a fost prezentat si al doilea produs de pana acum al programului: rezultatele unui sondaj despre percepţia publică în România asupra asistenţei pentru dezvoltare. Sondajul arata cateva lucruri foarte interesante pentru tara, si extreme de utile pentru PNUD, cel care l-a si comandat CSOP-ului.

Printre multe lucruri pe care le stiam deja din Eurobarometrele de opinie ale Comisiei Europene dedicate acestei teme, aflam ca 74% dintre cei intervievati cred ca Romania trebuie sa primeasca ajutor international, alaturi de tari precum Republica Moldova (83%) si Congo (74%). (Nu este clar totusi daca este vorba despre Congo Kinshasa, Congo Brazaville sau bascalia Congo din sms-urile electorale cu Bombo?).  59% dintre romani cred totusi ca România ar trebui să ofere ajutor ţărilor mai sărace sau mai slab dezvoltate, in timp ce 33% nu sunt de accord (cel putin 21% ar putea fi totusi convinsi sa isi schimbe parerea…) 56% dintre romani consideră că o ţară mai dezvoltată ar trebui să ofere sprijin pentru dezvoltare din considerente de datorie morala. E frumos! Dar… doar 56%? 

2% dintre cetatenii Romaniei cred ca sunt foarte bine informati asupra programelor de asistenta pentru dezvoltare in timp ce 20% se declara destul de bine informati. 52% dintre respondenti afirma ca de cand Romania este membra UE nu au auzit de sprijinul oferit de Romania tarilor din afara UE. Intrebarea era pesemne menita sa sondeze gradul de penetrare al informatiilor despre programele de asistenta ale Romaniei in masa (si casa) cetatenilor romani. Problema este insa ca acest sprijin oferit de Romania tarilor din afara UE este sublim dar lipseste. Ce-i drept nu cu desavarsire. Dar lipseste. Si atunci cum sa ai pretentia ca romanii sa auda despre ceva despre care 99% din Guvernul Romaniei si 98,99% din Parlamentul Romaniei (am vorbit in trecut catorva parlamentari despre aceasta tema) nu au auzit niciodata?

Cu mult incercata lor intelepciune, 56% dintre romani considera ca Romania trebuie mai degraba sa contribuie la bugetul comunitar prin intermediul caruia sunt finantate proiectele de asistenta externa ale UE, mai degraba decat sa acorde direct asistenta (41%). Aceasta lipsa de incredere fata de capacitatea Romaniei reiese si din bomboana de pe coliva acestui sondaj, intrebarea referitoare la care dintre institutiile mentionate in sondaj au cea mai mare capacitate de a realiza proiecte de asistenta pentru dezvoltare internationala in Romania (ajungem imediat acolo).

64% dintre romani mai cred că asistenţa pentru dezvoltare este mai eficientă dacă e oferită prin intermediul Comisiei Europene, mai degraba decat de fiecare stat membru UE separat. Este o concluzie pe care PNUD nu a retinut-o in selectia de rezultate ale sondajului pe care a prezentat-o cu ocazia evenimentului de lansare al sondajului. Pe de alta parte, incurcate sunt caile CSOP-ului, intrebati care ar fi cea mai eficientă modalitate prin care România ar putea acorda ajutor altor ţări, 44% dintre respondenti au declarat ca acesta ar trebui sa ofere fonduri organizatiilor internationale (precum UNICEF sau Crucea Rosie), in timp ce 16% cred ca acesta ar trebui sa ofere organizatiilor din Romania (ONG-uri, companii private) fonduri pentru a desfasura proiecte de dezvoltare in alte tari, 12% sa ofere bani direct guvernelor pentru dezvoltarea tarilor, iar 8% trebuie sa ofere fonduri organizatiilor locale (ONG-uri si companiilor private) pentru proiecte de dezvoltare locala a respectivelor tari. In plus, la intrebarea “Care dintre urmãtoarele tipuri de instituţii credeţi cã are cea mai bunã capacitate de a realiza proiecte de asistenţã  pentru dezvoltare internaţionalã în România?”, 38% au ales organizatii international (UNICEF, Crucea Rosie, etc.), 22% institutii europene, 14% ONG si 11% institutii publice din Romania. 

Sunt concluzii care au umplut de mandrie plamanii oamenilor de la PNUD la gandul ca acelasi lucru li se va putea intampla in viitor si buzunarelor lor deja extrem de bine garnisite (fara mandrie de aceasta data). Ofensiva PNUD de acaparare a agendei publice din Romania continua. PNUD tine cu tot dinadinsul sa treaca o batranica strada. In aceasta incercare disperata exista totusi doua mari probleme: batranica este de fapt o copila care a invatat sa mearga de ceva vreme si abia asteapta sa zburde, iar traficul este dirijat de Uniunea Europeana, care este extrem de atenta sa opreasca masinile ori de cate ori aceasta copila doreste sa treaca strada. Deci ce vrea sa faca PNUD? PNUD vrea sa treaca strada. Nu conteaza de bratul (gatul) cui se agata, el vrea sa treaca strada. Problema cea mai mare este insa ca PNUD doreste sa treaca strada pe banii contribuabilului roman. Uniunea Europeana si statele membre s-au declarat in schimb gata sa dirijeze circulatia pe banii lor pentru ca Romania sa poata trece strada singura.

Cat de greu va fi pentru Guvernul Romaniei sa faca alegerea corecta?

Revenind la sondajul pomenit mai sus, ar fi fost util sa avem acces si la intrebarile aplicate. Nu stim de pilda cum a fost selectata lista institutiilor care se bucurã de cea mai mare cunoaştere din partea respondenţilor pe care nu se regaseste nicio o organizatie importanta din FOND (Salvati Copiii Romania sau World Vision Romania ar fi meritat sa fie incluse). In schimb a fost inclusa Organizatia Pentru Apararea Drepturilor Omului (OADO) a carei relevanta pentru acest sondaj nu o intelegem. Despre PNUD de pilda au auzit foarte bine sau destul de bine doar 21% dintre respondenti (in comparative cu OADO, care aduna 44%; de altfel, se poate observa ca sub OADO se poate trage linia notorietatii). Nu se mentioneaza nici Ministerul de Externe din Romania in aceasta lista, desi ar fi fost interesant de vazut cum este el perceput, in contextul in care aceasta institutie este CEL MAI IMPORTANT actor din Romania in cadrul politicii de cooperare pentru dezvoltare. Speram ca dupa euforia primelor concluzii, PNUD sa nu uite focusul programului pe care il deruleaza pe bani de la contribuabilul roman: scopul fondurilor alocate nu este sa se demonstreze cat de notorii sunt instittiile din sistemul ONU, si nici sa asigure cresterea notorietatii acestora pe bani de la MAE. Comisia Europeana, guvernele suedez, finlandez si mai de curand USAID au dat o mana de sprijin pentru intarirea capacitatii Guvernului Romaniei in domeniul cooperarii internationale pentru dezvoltare, si desi au facut-o pe banii lor, cu foarte multa modestie nu au tinut sa iasa in fata. Aceeasi moderatie o asteptam si de la PNUD. De altfel, obiectivul programului pentru a carui implementare PNUD a fost investit cu increderea (si cu banii) Guvernului Romaniei – “Strengthening the national institutional and educational capacity to carry out ODA programmes/projects” (SNIECODA) – se refera exclusiv la cresterea capacitatii nationale institutionale si educationale de a desfasura programe/proiecte ODA. In niciun caz nu este vorba despre cresterea capacitatii PNUD in acest domeniu (desi deocamdata acesta a fost primul rezultat al programului) si nici despre sustinerea supravieturirii si propasirii acestei agentii in Romania. In mod evident cetatenii Romaniei au incredere in organizatiile internationale – si pe buna dreptate. Ca cetatean al Romaniei imi pun increderea in PNUD ca isi va duce treaba cu onestitate pana la capat si ca, prin contributia nemijlocita a programului pe care il gestioneaza  cota de incredere a romanilor in capacitatea de a dezvolta proiecte de asistenta a institutiilor publice si a ONG din Romania va creste vizibil (ar fi interesant ca la finalul proiectului sa avem un alt sondaj). Daca acest lucru nu se va intampla, pentru mine ca stakeholder interesat, va fi un prim semnal ca PNUD nu si-a atins obiectivele si ca poate sa plece.

In ceea ce priveste increderea cetatenilor, in mod evident, acestia cred, pe baza unor motive intemeiate, ca institutiile publice din Romania si organizatiile neguvernamentale au o capacitate mai redusa decat UE si organizatiile internationale de a realiza proiecte de asistenta pentru dezvoltare. Motivul principal este ca, spre deosebire de organizatiile internationale, asa cum aratat mai sus, nici autoritatile publice, nici organizatiile neguvernamentale nu au beneficiat de resurse pentru a demonstra ca au aceasta capacitate de a face astfel de proiecte. Pana in prezent doar donorii internationali (cu precadere americani si Comisia Europeana) au sprijinit proiecte realizate de ONG din Romania in acest domeniu. Asteptam ca Guvernul Romaniei sa sprijine mai mult proiectele actorilor publici si neguvernamentali autohtoni. 

Revenind la evenimentul de la MAE, nu pot incheia fara  a mentiona cateva frivolitati (ba e chiar o obligatie de serviciu de aceasta data).

Dl. Dragos Bucurenci, invitat special si prieten deosebit al PNUD, a tulburat, asa cum era de asteptat, prin interventia sa spectaculoasa si sarmul personal, orientarea discutiilor. Obisnuit sa straluceasca in masa anonima deasupra careia pluteste cu nonsalanta omului care a reusit prin propriile puteri sa devina o vedeta mediatica, dl. Bucurenci a aruncat o provocare deosebit de interesanta organizatorilor si ONG-istilor de rand (cu care fireste ca ii este oroare sa se identifice): oare nu ar fi fost mai bine ca cei 100.000 de USD alocati celor 5 proiecte din Romania sa fie cheltuiti pentru a cumpara plase anti-tantari pentru copiii din tarile africane? Este o intrebare extrem de pertinenta (eu as fi vrut sa construim de banii astia niste pompe de apa in Uganda) dar care, din pacate, venind din partea unui invitat adus special la insistentele PNUD care a gestionat alocarea acestor fonduri pentru popularizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) in Romania – si ONU ia foarte in serios ODM – a sunat destul de ciudat in aceasta adunare. Fie dl. Bucurenci nu a fost informat din timp despre obiectivele programului PNUD (ar fi avut atunci ocazia sa decline elegant invitatia de a participa la un eveniment in a carei utilitate nu crede); fie dl. Bucurenci a tinut inca o data sa dea clasa ONG-istilor de rand, cu care fireste ca ii este oroare sa se identifice, si sa le arate, asa cum ne-am obisnuit, ca el este cel mai destept (fara a avea nevoie sa fie ONG-ist pentru acest lucru). Totusi fondurile au fost alocate in mod evident pentru campanii de constientizare, nu pentru plase de tantari, oricat de dramatic ar suna. La fel cum dl. Bucurenci a facut o treaba exceptionala cheltuind sume foarte mari si mobilizand mii de voluntari pentru plantarea de copaci, nu pentru a cumpara solutii de purificat apa pentru a salva vietile a milioane de copii care mor in fiecare an in Africa sub-sahariana. Eu as fi preferat – v-o spun cu toata sinceritatea – ca in loc sa planteze 10.000.000 de copaci sa salveze vietile a 10 copii din Africa. 

Ma gandesc – prea tarziu! – ca ar fi fost o idee mai buna ca PNUD, in loc sa il cheme pe dl. Bucurenci, sa le fi invitat pe colegele acestuia, dna. Andreea Marin Banica si dna. Mihaela Radulescu, care, spre deosebire de acesta, au mai multa experienta in domeniu si au dat deja dovada implicarii lor in sprijinul copiilor din tarile in curs de dezvoltare, fiind participante in programe de adoptie de la distanta (fie vorba intre noi aceste programe sunt un lucru extrem de serios, exista deja o intreaga literatura de specialitate pro- si contra-) .  Aceste doua doamne ar fi fost mai indicate spre a fi invitate de catre PNUD sa vorbeasca la MAE despre o tema in care au investit deja timp, si suflet, si nu in ultimul rand bani. Toate apartinandu-le 100%.

Dl. Bucurenci ne-a impartasit de asemenea secretele succesului sau in fundraising. El ne-a recomandat ca bibliografie filmul „Filantropica” si mai ales trei mari principii prezente in aceasta productie cinematografica autohtona:

1.mana care nu spune o poveste nu primeste nimic;

2.chiar daca cersesti, acesta nu e un motiv sa te imbraci ca un cersetor;

3.nu e rusine sa ceri, e rusine sa nu primesti.

Pentru un ONG-ist de rand a fost fascinant sa auda aceste principii simple si eficiente. In general, ONG-istii de rand traiesc cu falsa impresie ca important este sa mearga la finantator cu un proiect bun, in care cred cu adevarat, si sa il convinga ca investind in acest proiect contribuie la rezolvarea problemelor unei comunitati sau a unui grup social. Si, cu aceasta viziune paguboasa, lipsiti de talentele si sarmul  personal al dlui. Bucurenci, multi dintre ONG-istii de rand sunt coplesiti de rusine, pentru ca de cele mai multe ori nu primesc. (Foarte putini dintre ei scapa de rusinea de a nu primi si raman ne-rusinati).

Alti ONG-isti prefera sa nu ceara. Un prieten dintr-o organizatie occidentala de dezvoltare imi povestea cum a refuzat o donatie generoasa din partea companiei Daimler-Benz pentru simplul motiv ca aceasta companie era implicata si in producerea de echipament militar, care ia vieti. Misiunea organizatiei lui era sa salveze vieti. De altfel si conducerea UNICEF Romania a fost implicata la un moment intr-un mic scandal (international) dupa ce acceptase o donatie generoasa de la dl. George (Gigi) Becali pentru simplul motiv ca acesta devenise de putina vreme propreitarul unei fabrici de armament. Unele organizatii de mediu refuza sa accepte donatii de la marii poluatori, companiile din industria petroliera de pilda. Altele, precum Greenpeace, refuza cu totul bani de la guverne si corporatii.  

Il admir pe dl. Bucurenci pentru ca nu are astfel de scrupule puerile. Nu e rusine sa ceri, e rusine sa nu primesti. De-aia majoritatea ONG-istilor de rand nici nu vor fi vreodata in stare sa puna pe ei niste haine de firma ca lumea ca sa nu mai para niste cersetori atunci cand merg sa ceara bani de la companii. Si tot asa,  “Ghinion-pisica neagra”, cercul vicios, blestemul celor mici si amarati, ingenunchiati, umili si prosternati in fata televizorului… 

O urare de final, pentru toti cei care se vor supara citind acest post: “Viva la revolucion!” Sau „Keep Left”, asa cum scrie peste tot in Uganda. (Mentionez ca Uganda nu este o tara comunista, spre deosebire de Republica Moldova).

 

 

Filed under: Cooperare pentru Dezvoltare   |  Leave a Comment