Din România

24Apr08

’’Întărirea capacităţii naţionale instituţionale şi educaţionale pentru dezvoltarea programelor şi proiectelor de asistenţă pentru dezvoltare”

24 aprilie al anului de graţie 2008

Dare de seamă

(În ciuda tuturor aparenţelor, aşa cum pare din poze, nici atmosfera nu a fost incendiară, nici discuţiile nu au fost aprinse. Au fost doar câteva bule de… şampanie şi la final nu ne-am simţit deloc mai luminaţi. Dimpotrivă.)

Cuvântul de deschidere a aprţinut responsabilului MAE pentru coordonarea Direcţiei de Relaţii Externe şi Asistenţă pentru Dezvoltare, dna. secretar de stat Răduţa Dana Matche. Aceasta a recunoscut că în prezent la nivelul instituţiei pe care o reprezintă există foarte puţini diplomaţi care au experienţă în acest domeniu (un domeniu totuşi foarte important la nivelul Uniunii Europene). Prin urmare, fondurile pe care MAE le-au alocat UNDP România vor fi folosite şi pentru creşterea capacităţii MAE în acest domeniu.

“Este important să învăţăm cum să livrăm asistenţa pentru dezvoltare, astfel încât să nu risipim banii contribuabililor, iar ajutorul să ajungă la cei care au nevoie”. (Răduţa Dana Matche, Secretar de Stat, MAE)

Afirmaţia de mai sus reprezintă o poziţie pe care cred că o împărtăşim cu toţii. Din acest motiv m-am tot întrebat de ce acţiunile de creştere a capacităţii instituţiilor publice nu se fac cu mijloacele financiare puse la dispoziţie de Uniunea Europeană (“twinning light” şi/sau TAIEX)?. Potrivit raportului Parlamentului European privind Cooperarea pentru Dezvoltare în noile state membre (martie 2008), doar Slovacia şi Ungaria au solicitat acest sprijin. În condiţiile în care există fonduri externe pentru aceste tipuri de activităţi, poate că ar trebui ca Guvernul României să le utilizeze, pentru a se asigura astfel că (aşa după cum ne spunea dl. Jan Sorensen şi în intervenţia de astăzi), o parte cât mai mare din contribuţia României ODA/AOD se întoarce în ţară. De asemenea, mă întreb care a fost impactul programului anterior de “twinning light” cu parteneri de la Ministerul german al Dezvoltării asupra creşterii capacităţii MAE şi a celorlalte ministere. Din câte ştiu, nimeni dintre cei trainaţi în cadrul acelui program de twinning light nu se mai află în prezent în structura Direcţia de Relaţii Externe şi Asistenţă pentru Dezvoltare (DREAD). Rămâne de verificat dacă acest lucru este valabil şi pentru celelalte ministere. Ne-am dori ca experienţa anterioară să conducă la o utilizare mai eficientă a banilor publici.

Dna. Cristina Chinole, a făcut o scurtă prezentare a “proiectului” PNUD pe care îl coordonează.

Dna. Chinole a declarat că a luat cunoştiinţă despre faptul că membrii Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND) au avut în ultimii 3 ani activităţi de informare, şi totuşi … foarte puţină lume are informaţie despre această temă.

Astfel dumneaei a avut deja consultări cu foştii colegi din mass-media (Pro TV, TVR etc.) care au asigurat-o de interesul pe care îl au faţă de această temă, dar şi despre faptul că este o temă foarte nouă pentru ei. (Sper ca noutatea acestei teme să nu ne aducă în prim planul Ştirilor de ora 5). De asemenea, dna. Chinole a avut discuţii şi cu organizaţii neguvernamentale care de asemenea s-au declarat foarte interesate, dar în acelaşi timp nu auziseră niciodată despre această temă. Iar aici am simţit o subtilă referinţă la activitatea noastră de până acum. Este firesc totuşi ca nu toată lumea să fi auzit de politica de cooperare pentru dezvoltare în contextul în care până de curând nici la nivelul MAE nu se ştiau prea multe despre această temă, ca să nu mai vorbim despre alte niveluri ale administraţiei publice centrale. Ceea ce dna. Chinole nu a precizat este faptul că până în prezent nicun fel de resurse publice româneşti nu au fost alocate pentru sprijinirea acţiunilor noastre. În acelaşi timp alocarea fondurilor ODA/AOD s-a făcut în trecut foarte discret, vărsându-se contribuţii către organisme internaţionale, fără consultare publică şi fără un interes vizibil în privinţa impactului acestor alocări de bani publici. Atunci când nu se întâmplă nimic este firesc să nu se ştie nimic. Deşi în România este o practică generală, nouă ne vine totuşi greu să vorbim despre nimic. Organizaţiile neguvernamentale, sau cel puţin unii dintre membrii FOND, au încercat să facă, în limita puţinelor resurse disponibile, câte ceva. Întrucât, aşa cum spuneam, au lipsit resursele pentru a ne putea adresa direct publicului larg, accentul a fost pus pe informarea şi mobilizarea organizaţiilor neguvernamentale ca şi multiplicatori de informaţie şi vectori de schimbare. Astfel, potrivit informaţiilor noastre (bazate pe liste de participanţi de la evenimentele despre care avem cunoştinţă) în ultimii trei ani cel puţin 500-600 de reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din toată ţara au primit în mod direct informaţie privind cooperarea pentru dezvoltare.

Între planurile PNUD se numără o cercetare din care să reiasă atitudinea românilor faţă de problemele cooperării pentru dezvoltare. Iniţiativa este lăudabilă, dar depinde foarte mult de modul în care este realizată. Din punctul meu de vedere, în acest moment o cercetare utilă ar putea costa foarte mult. Dacă nu este făcută aşa cum trebuie, orientată către nişte obiective clare, nu se poate vorbi despre eficienţă ci mai degrabă mai degrabă de curiozitate ştiinţifică. Nu li se poate cere unor oameni să îşi declare opinia despre ceva despre care nu ştiu nimic sau în privinţa căruia Statul lor nu a întreprins până în prezent mai nimic. Se poate foarte bine organiza un referendum. Între timp însă, nu este nevoie să fie reinventată roata şi s-ar putea porni de la Eurobarometrele de opinie pe tema cooperării pentru dezvoltare realizate de Eurostat în 2006 şi 2007, care acoperă şi România.

[De exemplu Special EUROBAROMETER 280. “EUROPEANS AND DEVELOPMENT AID”]

Se doreşte organizarea de schimburi de experienţă cu alte state pe tema implementării ODA/AOD. În condiţiile în care colegii noştri de la MAE se plâng – pe bună dreptate – că nu fac faţă în condiţiile unui program de lucru cu ore prelungite până noaptea târziu (de asemenea, spre deosebire de majoritatea dintre noi, se pare că ei vor lucra şi săptămâna viitoare), mă întreb cum vor mai gestiona şi acest program de vizite de studiu. De asemenea, în absenţa formulării unor obiective clare şi a unei strategii coerente la nivelul Guvernului României şi al MAE, nu există o garanţie că vizitele de studiu şi schimburile de experienţă, care au fost organizate şi în trecut, vor produce un impact vizibil.

Dna. Chinole ne-a declarat că se are în vedere şi introducerea unui curriculum universitar pe tema cooperării pentru dezvoltare. În acest sens se urmăreşte studierea bunelor practici europene (se pare că până şi bulgarii au programe de studiu pe această temă, iar noi, bineînţeles că îi invidiem pentru această realizare), urmând ca universităţile să decidă dacă vor să particpe sau nu. Din punctul meu de vedere se pune din nou carul înaintea boilor. Întrebarea este: ce vor face tinerii care absolvesc aceste programe? Care este piaţa muncii pentru ei? Şi cum va arăta partea practică a studiilor lor în condiţiile în care România nu are niciun fel de program de dezvoltare? Şi cine va preda aceste cursuri în condiţiile în care nu avem nici tradiţie nici practicieni?

Se pare că sunt întrebări la care PNUD nu are răspunsuri, iar acest lucru este un alt motiv de îngrijorare dacă într-adevăr dorim cheltuirea banilor în vederea unui scop, şi nu doar de dragul de a bifa câteva angajamente pe hârtie sau de a nu fi mai prejos decât dragii noştri vecini bulgari.

“NGOs are first in line to implement ODA”. (Jan Sorensen, UNDP)

Dl. Jan Sorensen, şeful UNDP România, a afirmat că “proiectul” pe care îl propune organizaţia dumnealui are la bază idea de “colaborare”, implicarea tuturor actorilor relevanţi din domeniu (MAE, ministere de linie, autorităţi locale, societate civilă, mediu de afaceri, mass-media şi universităţi).

De asemenea dl. Sorensen a remarcat faptul că există “mult entuziasm şi interes din partea societăţii civile”. “Adesea organizaţiile neguvernamentale au o mare experienţă” în diverse domenii de activitate în România. Prin urmare “organizaţiile neguvernamentale sunt pe primul loc în implementarea “Asistenţei Oficiale pentru Dezvoltare”. La întrebarea doamnei Sandra Pralong, vicepreşedinte FOND privind viziunea UNDP asupra implicării societăţii civile, dl. Sorensen a recunoscut că “organizaţiile neguvernamentale au experienţă în campanii de conştientizare”. Este o recunoaştere pe care o aşteptam de multă vreme, întrucât nu cred că există cineva în ţara asta care să nu fi văzut un afiş sau un spot tv produse în cadrul unor campanii realizate de organizaţii neguvernamentale (de cele mai multe ori poate că nu se ştie că o organizaţie neguvernamentală este “responsabilă” pentru aceste mesaje). Este o recunoaştere pe care organizaţiile neguvernamentale au primit-o de la donatorii internaţionali (inclusiv Uniunea Europeană şi agenţii ONU) care au finanţat cu toată încrederea aceste campanii.

Dl. Sorensen a reafirmat rolul important al organizaţiilor neguvernamentale în ceea ce priveşte “governance”, precizând că acestea vor fi implicate în procesul de consultare. Ne dorim ca această consultare să fie reală, nu doar decorativă aşa cum ne-am obişnuit în România, propunerile noastre să fie adoptate sau respinse, pe baza unor argumente solide, obiective şi în condiţii de transparenţă.

…………………………….

Suntem convinşi că doar pana de curent de la finalul întâlnirii ne-a împiedicat să aflăm mai multe despre eventualul program de granturi prin care UNDP va contribui la capacitarea (”empowerment”) actorilor locali (inclusiv organizaţii neguvernamentale)… Pentru că într-adevăr s-a făcut brusc întuneric beznă, iar sala a fost evacuată. Totuşi nu s-a produs nicio busculadă şi nimeni nu a fost rănit (deşi se putea întâmpla, era chiar la îndemână…) S-a auzit chiar un nevinovat “Saved by the bell” din direcţia organizatorilor.

Succesul acestei lansări a fost stropit din belşug cu şampanie. S-au servit şi pişcoturi. Pentru că tot se vorbise anterior despre organizarea unui boicot, unii dintre noi au refuzat şampania.

Vă doresc tuturor un Paşte fără… miel. Sunt nişte animale atât de nevinovate! Vă recomand în schimb carnea de crocodil. Este mai scumpă, într-adevăr, dar este mult mai gustoasă şi vă veţi simţi cu conştiinţa mai curată.

Filed under: Cooperare pentru Dezvoltare   |  Leave a Comment