În care aflăm că România nu este (singura) ţară bananieră europeană

01Feb10

C.A.B.

A trecut vacanţa. O vacanţă lungă, zic unii (cârcotaşii). A trecut prea repede, susţin ceilalţi (adică eu)…

N-am ajuns în Africa iarna asta. Dar întrucât Africa e peste tot… hmmm… poate că nici nu trebuia să merg prea departe. Totuşi am ajuns la 300 de km de Africa, în singura ţară bananieră europeană autentică (se pare că ar mai fi una, dar nu îmi plac exagerările).

În mod paradoxal, în decembrie, sfârşitul “Războiului bananelor” dintre UE şi SUA a agravat şi mai serios  situaţia agricultorilor din Spania. Sau mă rog, Insulele Canare, căci despre ele este vorba în cele ce urmează. Anterior UE acorda tarife preferenţiale bananelor venite din fostele colonii europene din Africa, Caraibe şi Pacific, dăunând astfel companiilor americane producătoare şi exportatoare de banane din America de Sud.

Prin urmare, dacă anterior, 70% din bananele de pe piaţa spaniolă proveneau din Insulele Canare, lucrurile se vor complica în curând pentru producătorii canarioţi. Mândria cooperatiştilor din insule (există numeroase plantaţii organizate sub formă de cooperativă agricolă) era (este încă) bazată pe standardele de calitate (fito-sanitară, etc. etc.) dar şi pe tratamentul acordat lucrătorilor de pe plantaţii. Acesta era o diferenţă majoră faţă de bananele ieftine produse de companiile nord-americane în America de Sud.

Companii precum Chiquita (candva cunoscuta sub numele de United Fruit Company) au făcut obiectul unor critici fervente (si frecvente) privind modul în care îşi trateaza “angajatii” de pe plantatii. De altfel, se pare ca United Fruit Company a sprijinit printre altele lovitura de stat din Guatemala care a condus tara la 40 de ani de dictatura si razboi civil (contabiliceste asta a insemnat peste 200.000 de vieti pierdute).
Prin contrast, Insulele Canare, din care a inceput ascensiunea teribilului Franco (300.000 de morti in razboiul civil spaniol) se mandresc cu conditiile sociale pe care le creeaza pentru culegatorii de banane.

Şi aici intră în scenă Mario.

Pe Mario l-am cunoscut într-o noapte pe la 3, în Playa Paraiso. Eram cu “amigo” Gabriel,  exilaţi “la o bilă” udată copios (exagerare!) cu tequila. Rămăsesem ultimii clienţi (sau cel puţin aşa credeam noi), iar barmanul aştepta nervos să exterminăm ultimele bile. Şi atunci apare Mario, un pic afumat ce-i drept. Slăbuţ, negricios, cu trăsături tipic amerindiene, dar foarte încrezător în multilingvismul său (şi noi am fost, până a început să ne pasioneze agricultura).

“- De ce faci, pretene?”

Era felul lui de a saluta în româneşte, aşa cum îl învăţase un coleg de serviciu din ţara noastră. Asta atunci când nu vorbea “português”. În fine, să zicem că omul ne-a salvat (de la plictiseală, cel puţin). Am găsit o discotecă latino, undeva în pustiul câmpului. Şi… am început să vorbim. Adică, în cazul meu, din cauză de multilingvism incomplet, să ascult.

Am aflat că Mario era din Bolivia. La 16 ani s-a însurat prima dată şi a avut primul copil (nu neaparăt în această ordine, dar nu e aşa de important). Apoi a plecat să-şi croiască un nou destin peste ocean (ciudat, într-un sens greu de imaginat pentru noi, de la vest la est). Nu ca şi căpşunar, ci ca bananar (se zice aşa?). Acum Mario era însurat cu o localnică şi avea un alt copil. Pe care îi iubea. În felul său. Dar Mario pretindea că, în ciuda faptului că toată viaţa s-a condus după principiul “Respectă pentru a fi respectat”, “hermano” Gabriel a fost singurul canariot (spaniol) care i-a arătat vreodată respect. Din cauza culorii pielii. Condiţii de muncă decente  - da. Respect  - nu.

Spre dimineaţă ne-am luat rămas bun de la Mario şi ne-am întors în garsoniera de pe malul oceanului. Vizavi, pe o coastă vulcanică, dormea leneş un hotel de cinci stele construit fără autorizaţie de una dintre multele companii spaniole suspectate de spălare de bani…

Mde, ţară căpşunieră… Pardon, bananieră.

plantatii de banane cat in terase

plantatii de banane cat vezi cu ochii...

Filed under: Africa de langa noi   |  Leave a Comment

“Viata e frumoasa”. “Made in Basarabia”, sau Romania, sau Kenya…

11Dec09

Ianuarie 2007, Nairobi, Kenya. Una dintre putinele iesiri noaptea, in cel mai periculos oras a Africii. De fapt in oras este mult spus. Este mai degraba vorba despre o suburbie, undeva pe un camp, in mijlocul lui nicaieri. Si totusi, paradoxal, este vorba despre unul dintre putinele locuri recomandate unde poti asculta muzica buna si te poti simti in siguranta. Iar muzica a fost buna. Bineninteles (desi de neinteles la inceput), inainte de a intra in local (care din afara semana mai degraba cu o bomba de tipul celora care existau candva in Regie), am fost perchezitionati, inclusiv cu un detector de metale. Dar a meritat: un saxofonist localnic acompaniat la clape ne-a incantat timp de aproape 2 ore. Apoi, dupa bisurile binemeritate, muzicantii au plecat. Si, in locul lor, a inceput muzica de discoteca. Prima piesa care a rasunat din difuzoarele localului a fost…

Decembrie 2009, Bucuresti, Romania. Campania electorala pentru alegerile prezidentiale este mai murdara ca oricand. In finala ajung doi candidati. Sunt folosite toate mijloacele posibile pentru a castiga. Copil lovit (pe bune sau nu) vs. vizita la mogul in ceas de noapte. Dilema este mai mare ca oricand: cu cine naiba sa votam? Duminica, 6 decembrie ora 21.00: “Victorie!”. Ba nu, “Victorie!”. Sa curga sampania! “Multumesc tuturor celor care m-au votat”. Luni, 7 decembrie sunt anuntate rezultatele finale oficiale. T.B. a obtinut cu 70.048 mai multe voturi decat M.G. Conform datelor oficiale, T.B. ar fi obtinut 11.528 din totalul de 12.156 de voturi exprimate la cele 13 sectii de votare din Republica Moldova. Din anul 1991, peste 100.000 de cetateni din Republica Moldova si-au redobandit cetatenia romana. Multi dintre acestia traiesc in prezent in Romania si in Europa occidentala. 115.831 de romani din diaspora au votat pentru T.B. in timp ce doar 31.045 M.G. Nu vom sti niciodata exact cat de mult au contat voturile cetatenilor romani de origine basarabeana in desemnarea noului presedinte al Romaniei. Ceea ce stim este ca au contat. Ceea ce stiu si politicienii romani, indiferent de partidul din care provin este ca cetatenii romani de origine basarabeana sunt importanti, fie doar si pentru ca ei voteaza.

Unul dintre acesti oameni se numeste Dan Balan (nu stiu daca a votat sau nu). Fostul component al trupei O-Zone recunoaste ca pretutindeni in America se recomanda drept roman, intrucat americanii nu au nici cea mai vaga idee despre existenta unui stat numit Republica Moldova. Atunci cand “Mae-ahi-mae-aho” era fredonat peste tot in lume, cu totii ne laudam (chiar si cu jena adeseori) ca este vorba despre un cantec romanesc.

Un relativ tanar politician roman afirma la un moment dat ca romanii din afara granitelor tarii sunt ultima sansa pe care Romania o mai are de a-si redescoperi sufletul. Si nu se poate sa nu recunosti acest fapt atunci cand vezi cu cata pasiune vorbesc ei despre Romania, ca despre un vis, sau cand li se umezesc ochii de emotie sincera vorbind despre o tara care este mai mult a noastra decat a lor. Si ce facem noi cu tara noastra?

Daca Republica Moldova se va uni cu Romania vreodata este mai putin important. Este decizia lor mai mult decat a noastra. Dar Romania are o datorie fata de toti acei oameni care se simt romani. Norvegia doneaza 1% din PIB-ul sau pentru a ajuta state mai sarace ale lumii de care nu o leaga nicio legatura istorica. Germania de Vest s-a angajat printr-un pact de solidaritate ca intre 1991 si 2019 sa acorde pentru reconstructia Germaniei de Est 250 miliarde de euro, insemnand, in medie anual, ceva mai mult de 1% din PIB-ul tarii (la nivelul din 1991).

Intrebarea este: va fi Romania in stare sa acorde ca asistenta pentru dezvoltare Moldovei macar 0,1% din PIB-ul sau? Este o intrebare la care cetatenii romani (de pretutindeni) si politicienii vor trebui sa reflecteze in perioada urmatoare.

Pana atunci, in seara asta Alexandrina i-a indemnat pe colegii sai de trupa se revina degraba pe scena: “Copiii vor muzica!”

(to be continued)

Filed under: Uncategorized   |  2 Comments

Exista viata (mai ales) dupa alegeri (e numai alegerea ta)

08Dec09

Haakon print al Danimarcei, pardon, viitorul presedinte al Norvegiei. Sau cam asa ceva.

Dupa mizeria din campania electorala, intalnirea cu o alteta regala a venit la fix, ca un tub de oxigen pe fundul unei mari pline de rechini, balene si caracatite.

In cadrul unui eveniment organizat de Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti, luni 7 decembrie 2009, in aula Bibliotecii Centrale Universitare, printul mostenitor al Norvegiei, Haakon Magnus, ne-a vorbit, senin si dezinvolt, despre “demnitate umană în dezvoltarea internaţională” si despre “responsabilitatea noastră comună în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului”.

Am vazut un power point simpatic si o scurta poveste a experientelor altetei sale pe diferite continente. Si apoi ne-a mai spus, cu jumatate de gura, in buna traditie occidentala a minimizarii unui nationalism cu o istorie trista in cele mai multe tari, ca asistenta pentru dezvoltare pe care Norvegia o acorda este un motiv de mandrie nationala pentru cetatenii acestei tari.

Tot potrivit tanarului print, alte motive pentru care cetatenii norvegieni sunt dispusi sa sprijine actiunile de cooperare pentru dezvoltare ar fi:

• cetatenii norvegieni se simt din ce in ce mai mult cetateni globali, iar a-i ajuta pe ceilalti nu trebuie sa se opreasca la granite, fiindca e nefiresc sa inchizi ochii la suferintele oamenilor chiar daca acestia se afla la mare distanta;
• facand bine, cetatenii norvegieni se simt mai bine si viata lor este astfel mai buna;
• cetatenii norvegieni (si Norvegia) invata atat de multe lucruri din interactiunea cu tari atat de diferite ale lumii.

Surprinzator (sau nu) aceleasi argumente am incercat sa le folosim si noi la randul nostru in Romania (vorbind despre potentialul pe care politica de cooperare pentru dezvoltare l-ar avea pentru tarisoara noastra). Iesind din gura Altetei Sale Regale, aceste argumente nu ne pot decat incuraja sa perseveram.

In ordine necronologica, dna. Dorina Nastase, de la Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, ne-a transmis un mesaj scurt (dar la obiect): ca sa putem sa schimbam lumea trebuie sa ne schimbam mai intai pe noi insine (se referea, cred, in primul rand la reforma institutionala a Uniunii Europene). Noi am formulat aceeasi idee, in alte contexte, altfel: odata “intrati” in UE, exista asteptari mai mari ca Romania sa se comporte ca un stat responsabil (civilizat) al UE, o responsabilitate rezultata din asteptarile tarilor din afara Uniunii; pentru a nu dezamagi trebuie sa muncim mai mult si sa ne schimbam in primul rand pe noi insine, sau, cu cuvintele dlui. secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Doru Costea, sa devenim profesionisti mai buni, in anul care vine). Tot de la dna. Dorina Nastase am aflat ca ultimele sondaje de la Comisie arata ca in ciuda crizei economice (sau poate tocmai de aceea) cetatenii europeni sustin in continuare asistenta pentru dezvoltare pentru tarile cele mai sarace ale lumii.

De la prof. univ. dr. Iulia Motoc, profesor de drept internaţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti si membru al Comitetului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, am retinut in primul rand faptul ca in Romania, dupa 1989, drepturile economice si sociale au fost aproape in intregime abandonate, fiind absente din dezbaterea publica si ramanand doar vorbe pe hartie in care, dupa ce au fost siluite de comunisti, numai crede nimeni. Cateva consideratii pe aceasta tema pot fi gasite si aici.

Lect. univ. dr. Luciana Alexandra Ghica, coordonator al programului ProRISE al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, ne-a spus ca nu ar trebui sa cautam raspunsuri la problemele noastre in mediul academic, pentru ca ceea vom gasi acolo sunt mai degraba mai multe intrebari. E important sa mergem dincolo de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului si sa incercam sa gandim “in afara cutiei”. Decat sa le cautam in Occident, trebuie mai degraba sa ne inventam propriile modele si sa fim mai creativi.

Dl. secretar de stat in MAE, Doru Costea, afirma cu generozitate ca pentru serviciul de asistenta oficiala pentru dezvoltare (ODA) din cadrul MAE criza economica a condus la o regandire a modului in care putinele resurse existente pot fi folosite mai eficient, iar in opinia dumnealui acest deziderat a fost indeplinit cu succes (asteptam totusi si niste evaluari scrise).

Dl. Mircea Dumitru, prorectorul Universitatii din Bucuresti, si-a exprimat opinia ca universitatile din Romania ar trebui sa reflecteze asupra rolului lor in cadrul “generoasei scheme a PNUD”. De altfel, tot dumnealui ne-a anuntat ca incepand cu toamna anului 2004, 4 universitati din Romania vor initia programe de master pe teme de dezvoltare care urmeaza “sa pregateasca specialisti pentru implementarea programelor PNUD”. Statul roman (care da de fapt banii pentru aceasta schema “generoasa” a PNUD) isi arata din nou, iata, magnimitatea, si pune inca o caramida de sustinere pentru sistemul ONU in Romania si in lume. Bravo! Oricum Romania mai are inca rezerve serioase formate din acei faimosi 15.000 de specialisti de la sfarsitul anilor ‘90, rezerve care se pare ca ne vor ajunge multa vreme de aci inainte…

Un student se intreba ce ar putea face oricare dintre noi pentru a promova “la firul ierbii” Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului” ale Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare”. Problema este ca aceste obiective nu sunt ale PNUD, ci sunt ale celor 191 de state care au semnat in 2000 Declaratia Mileinului. Romania este “proprietara” ODM cel putin la fel de mult ca si PNUD. Dar n-are gura sa strige, iar in zilele noastre marketingul e totul (by the way, ce naiba se intampla cu ONG-urile din Romania?). Asadar, ce se poate face in Romania pe tema ODM? Sa batem saua: Romania a semnat Declaratia Mileniului => Romania are angajamente => Romania trebuie sa faca ceva (bun, daca se poate). Deci, dragi studenti, puneti mana pe pix si scrieti parlamentarilor alesi in circumscriptiile voastre, amintindu-le ca voi si prietenii vostri aveti drept de vot, si cerandu-le sa se intereseze despre cum contribuie Romania la indeplinirea ODM. Puteti scrie si la Presedintie si la MAE. Iar daca nu primiti raspuns, scrieti la ziare si pe internet, si mai ales, votati!

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

De la intalnire a lipsit (surprinzator?) Elena Udrea, care, probabil, era la o intalnire cu un alt presedinte.

A fost prezent insa un motto pe care promit sa il “plagiez” in viitor: “Changing the world one kid at a time” {cum era de asteptat, Google zice ca nu-i original}.

Filed under: Cooperare pentru Dezvoltare   |  Leave a Comment

Un candidat din Africa castiga alegerile prezidentiale din 6 decembrie 2009

07Dec09

Numele candidatului este… FRICA.

Acesta este mesajul pe care l-am inteles eu dupa alegerile din decembrie 2009: FRICA a invins (oricare ar fi candidatul ales). Si daca a invins FRICA, inseamna ca am pierdut cu totii.

“Fraudele constatate ne obliga la contestarea acestor alegeri. Convingerea mea este ca romanii l-au ales pe Mircea Geoana presedinte, dar aparatul de stat al lui Traian Basescu vrea sa il pastreze pe acesta cu orice pret”, a afirmat, luni, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. Anterior, la primul, toata lumea a acuzat pe toata lumea de frauda. In Romania.

Iata ca, tot in aceste zile, si pe celalalt mal al Dambovitei, opozitia contesta rezultatul alegerilor pe care le considera drept marcate de fraude. Pe de alta parte, acolo, in Guineea Ecuatoriala, presedintele in exercitiu, Teodor Obiang Nguema, a fost reales cu o majoritate zdrobitoare de 95%. In Namibia, in timp ce cititi aceste randuri, opt partide contesta in justitie un rezultat de peste 75% obtinut de partidul de guvernamant in alegerile parlamentare.

Traian Basescu a castigat alegerile prezidentiale cu un scor de 50,33%, in timp ce Mircea Geoana a obtinut 49,66% din voturi. Aceasta victorie poate fi considerata un progres fantastic al democratiei (din pacate, doar prin comparatie). Caci, in fapt, imaginile cu oameni (disperati) calcandu-se in picioare in fata sectiilor de votare nu prea se potrivesc cu ceea ce vedem prin alte tari ale UE.

Principalul castigator al alegerilor din decembrie 2009, nu este nici Traian Basescu (dupa cum evident nici Mircea Geoana). Principalul castigator a fost FRICA. Peste 58% dintre romania au iesit la vot nu din dispret, asa cum poate ca ar fi fost cazul, ci de FRICA. Frica de somaj, frica de scadere a pensiilor si salariilor, frica de scandal, frica de dicatatura, frica de comunisti, de Moscova, de Vantu, de Iliescu, de securitate, de Vanghelie. In loc sa voteze in cel mai bun caz din dispret, romanii au avut de ales dintre doua rele:  frica de scandal vs. frica de coruptie.

Si totusi frica nu este ceea ce, la 20 de ani de la Revolutie, ar trebui sa ne motiveze. Dorinta de mai bine, solidaritatea, proiectele comune, curatenia, viitorul…

Pe de alta parte, frica este un sentiment extrem de bine raspandit in Africa, din pacate.

P.S. In plus, am mai aflat zilele trecute ca lui Harry Potter cel mai rau ii e frica de frica.

Fara frica!

Filed under: Africa de langa noi   |  Leave a Comment

Quod erat demonstrandum!

18Aug09

oare?

“Congolezul Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana a devenit vicepresedinte al Tineretului Social Democrat din Cluj-Napoca”

Sa fie o pregatire a relansarii lui Adi ca candidat la Presedintie? O parada gen “preemptive strike” pentru ca candidatul Adi sa scape de orice scaltoaca care l-ar putea atinge din nou ca campania defaimatoare din 2004, cu povestea cu emigratul in Congo? N-as preas crede.

Mai degraba este o incununare a “muncii” mele de 1 an de zile, o confirmare ca am avut dreptate si ca Africa este intr-adevar peste tot. Chiar si la PSD Cluj-Napoca.

Despre noul vicepresedinte al TSD Cluj-Napoca se scrie fireste doar in bascalie, sau cu program. Povestea (trista) din spatele titlurilor de ziare este alta. Razbate din cateva titluri mai vechi de gazete.

Spre deosebire de copiii de demnitari romani care in momentul in care Partidul pierde alegerile risca in cel mai rau caz un exil pe Coasta de Azur, in cazul dlui. Bienvenu atunci cand Partidul familiei sale a fost inlaturat de la putere in 1997, acesta a ramas exilat in Romania. Un unchi ministru al Transporturilor in regimul Mobutu echivaleaza cel putin cu un Mitrea + Basescu la patrat. Privilegiile insa se platesc mai scump atunci cand regimul pica in Africa.

La intrarea in PSD, dl. Bienvenu declara ca doreste sa candideze pentru primaria comunei Floreşti în care locuia “iar dacă partidul vrea, şi pentru alte funcţii mai importante”. Ar fi foarte interesant ca acest lucru sa se intample, si peste ani, ar putea deveni subiectul unei lucrari de dizertatie a unui student inteligent al unei Facultati romanesti (daca vor mai exista asemenea specimene atunci). Ipoteza de la care se va porni in aceasta aventura academica: dl. Bienvenu a invatat din experienta trista a tarii sale si a adus in Romania un model de om politic nou, cinstit si orientat catre politici, catre binele public, mai mult decat catre inavutirea personala.

Pentru ca se vorbea  la un moment dat despre necesara “Obamizare” a politicii romanesti, imi pun toata speranta in acest tanar idealist (la fel cum ma incredintasem mai demult si dnei. Anastase). Ma ingrijoreaza insa admiratia declarata a acestuia fata de urmatoarele personaje: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, dar şi Nicu Bănicioiu şi Victor Ponta”.

Soyez le bienvenu, dle. Bienvenu! Nu uitati insa de unde ati plecat.

Erata: Intr-un articol din 19 august, Evenimentul Zilei, aduce cateva rectificari: 

Povestea sa în România începe în 1994, când a venit la studii, la Politehnica din Bucureşti. „Aveam un unchi care era ministrul transporturilor în guvernul condus de Mobutu. El m-a trimis să învăţ, iar la întoarcere ar fi urmat să ocup o funcţie importantă. Din păcate, nu a fost să fie aşa deoarece, în 15 octombrie 1997, regimul Mobutu a fost îndepărtat de la putere”, povestea congolezul în 2003 pentru EVZ.
Acum, el rectifică: nu era vorba de guvernul lui Mobutu Sese Seko, care conducea Congo belgian, ci de cel al lui Pascal Lissouba, care conducea statul vecin, adică Congo francez. Lissouba, precizează Bakabana, era un preşedinte ales democratic care a fost îndepărat în 1997 prin lovitură de stat de actualul dictator congolez Denis Sassou Nguesso. După ce a primit statutul de refugiat politic, el s-a căsătorit şi, în prezent, locuieşte în comuna Floreşti, judeţul Cluj şi este directorul unei firme de construcţii.

Incurcate sunt caile memoriei! Altfel, si in EvZ se vorbeste despre noul “Obama PSD-ist” si despre sms-urile cu Bombo/Congo…

Filed under: Africa de langa noi   |  Leave a Comment

Apa

20Iun09

Filed under: Africa de langa noi   |  1 Comment

Ziua Africii la Muzeul Taranului Roman

26Mai09

Multumiri tuturor celor care cred ca Africa nu este asa de departe.

Filed under: Uncategorized   |  Leave a Comment

Inca 166 de pagini si revin

16Mai09

Multumesc concitadinului meu pentru ajutorul avant la lettre:

Filed under: Africa de langa noi   |  Leave a Comment

Din nou nu despre Africa

17Apr09

La invitatia dlui. Mircea Geoană, preşedintele Senatului României, reprezentanti ai societatii civile, jurnalisti si specialisti din domeniul analizei politice şi al relaţiilor internaţionale au participat marti 14 aprilie la o dezbatere pe tema situaţiei din Republica Moldova. La dezbatere au mai participat domnul Cristian Diaconescu, ministrul de Externe, Adrian Năstase, fost prim-ministru al României şi domnul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei de Politică Externă a Senatului României. Din partea societăţii civile, SAR, Centrul pentru Prevenirea Conflictelor, German Marshall Fund, Institutul Aspen, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, PATRIR şi CENTRAS au răspuns invitaţiei la dialog a preşedintelui Senatului. De asemenea, Radu Tudor, Bogdan Chirieac şi Dan Dungaciu au fost specialiştii în relaţii internaţionale participanţi la dezbatere ca formatori de opinie în mass-media.

Principala direcţie de discuţie a constat din identificarea unei poziţii clare a României din punct de vedere al politicii externe, precum şi propunerea de idei referitoare la acţiunile viitoare ale României în ceea ce priveşte relaţia bilaterală şi europeană cu Republica Moldova. Preşedintele Senatului României a propus participarea societatii civile la elaborarea unui document de tip “white paper” privind strategia Romaniei fata de Republica Moldova, document care sa fie propus ulterior spre dezbatere actorilor politici autohtoni. Presedintele Senatului României a recunoscut importanta societatii civile in cadrul politicii externe a Romaniei: „Nu putem acţiona doar la nivel executiv, ci dimensiunea parlamentară şi implicarea societăţii civile trebuie să devină instrumente ale politicii noastre externe”.  Preşedintele Senatului României a propus de asemenea continuarea dialogului dintre instituţiile statului şi societatea civilă, sub forma unui mecanism permanent de consultare pe teme de politică externă.

Dl. Ministru Cristian Diaconescu a facut un o descriere a situatiei din Republica Moldova din perspective MAE roman si a prezentat principalele actiuni ale Guvernului Romaniei ca raspuns la criza de la Chisinau.

Reprezentantii societatii civile si-au exprimat consternarea fata de totala lipsa de reactie a comunitatii internationale, in principal a institutiilor europene, fata de incalcarile drepturilor omului si derapajele de la democratie ale regimului de la Chisinau. Organizatiile societatii civile trebuie sa continuie sa informeze comunitatea internationala cu privire la situatia din Republica Moldova si sa disemineze rapoartele si probele care sunt prezentate de catre organizatiile de pe teren, locale si internationale. In lipsa acestui efort alternative de informare, comunitatea internationala tinde sad ea crezare informatiilor care vin direct de la Guvernul moldovean.

Reprezentantii FOND, dnii. Viorel Micescu (CENTRAS) si Valentin Burada (FDSC), au evidentiat faptul ca Romania are deja mijloacele de a sustine activitatile organizatiilor neguvernamentale in Republica Moldova si in celelalte state din vecintatea estica europeana, prin politica Romaniei de cooperare pentru dezvoltare. Conform Strategiei nationale privind politica de cooperare internationala pentru dezvoltare, Republica Moldova reprezinta pentru Romania o tara prioritara pentru acordare de asistenta pentru dezvoltare. Conform planurilor initiale, Romania isi propunea sa sprijine Republica Moldova cu cel putin 5 milioane de euro anual, numai prin intermediul acestui instrument. Aceasta tinta nu a fost niciodata realizata. Mai mult chiar, bugetul acordat MAE pentru implementarea acestei politici in 2009 a fost redus pana la limita ridicolului. In timp ce Directia de Asistenta pentru Dezvoltare din MAE a fost retrogradata la rang de serviciu si i s-a redus si numarul de posturi alocate, s-a preferat in schimb sa fie externalizate majoritatea atributiilor acesteia catre un organism strain, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. Organizatiile FOND considera ca aceasta situatie va face imposibila pe viitor sprijinirea societatii civile din Republica Moldova de catre organizatiile neguvernamentale din Romania si implicarea acestora in proiecte pe teren, asa cum propune Presedintele Senatului Romaniei.

Reprezentantii FOND au confirmat de asemenea perceptia generala privind totala lipsa de interes a institutiilor europene fata de Republica Moldova. Semnalele venite de la partenerii FOND din Republica Moldova au evidentiat lipsa de interes din partea Uniunii Europene de a avea la Chisinau o Delegatie a Comisiei Europene pe deplin functionala, cu suficient personal si resurse pentru a exercita o influenta pozitiva semnificativa. De altfel acesta este una dintre punctele de interventie pe care FOND le-a sustinut in pozitia oficiala din partea Federatiei care a fost trimisa la finalul saptamanii trecute catre Presedintele Comisiei Europene si catre Comisarul pentru Relatii Externe.

Filed under: Cooperare pentru Dezvoltare   |  Leave a Comment

Publicitate stradala

11Apr09

 

traversand strada

 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a organizat pe data de 10 aprilie 2009 o masă rotundă cu tema “Tinerii propun viziunea României asupra lumii – Împreună pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului!” La reuniune au participat reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care au demarat 5 campanii de informare şi educare a publicului în legătură cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului şi asistenţa oficială pentru dezvoltare.

Intalnirea a fost găzduită de MAE şi organizată în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

De la domnul Doru Costea, Secretar de Stat pentru Afaceri Globale, cel mai important mesaj pe care l-am retinut este ca trebuie sa intelegem ca anumite lucruri nu se pot face. In restul evenimentului toata lumea a incercat sa dovedeasca contrariul. Asa cum spunea un bun coleg si prieten, de cand e lumea (politica) functionarii publici s-au obisnuit sa spuna ca nu se poate, iar cei din societatea civila au invatat sa le dovedeasca cat de mult se inseala. Organizaţiile neguvernamentale implementatoare ale campaniilor finantate de MAE prin PNUD – Pro Democraţia: Lumea mea creşte (Timişoara, Iaşi), World Vision: Viziunea Constanţei asupra lumii (Constanţa), CENTRAS: Dă mai departe ( Bucureşti ), SECS: O lume mai bună şi O rază de speranţă (Bucureşti şi Cluj-Napoca) – au reusit sa ma surprinda prin modul in care si-au prezentat proiectele care chiar au fost foarte bune (si de obicei sunt extrem de critic fata de astfel de proiecte). De altfel, pana in prezent campania celor 4 organizatii este singurul rezultat concret al unui program in valoare totala de 1.432.840 de dolari. Costul total al celor 5 campanii a fost de 100.000 de dolari. De altfel, succesul celor 5 campanii realizate de organizatii neguvernamentale reprezinta un argument suficient pentru ca MAE sa isi invinga retinerea si sa dea dovada de ceva mai multa incredere in capacitatea actorilor neguvernamentali locali de a implementa proiecte. Trebuie spus ca pentru astfel de proiecte Comisia Europeana are „curajul” de a aloca pentru un singur proiect al unei organizatii romanesti fonduri mai mari decat si-a rupt de la gura PNUD pentru cele 5 proiecte laolalta. Asteptam ca la urmatoarea runda de finantare sa se aloce fonduri pentru mai multe proiecte. 

De altfel ideile nu lipsesc. Dl. Dragos Bucurenci, invitat la eveniment, a propus o campanie foarte ieftina (se poate face chiar gratis si exclusiv cu finantare privata), dar foarte eficienta: se ia un cub transparent care se monteaza in Piata Universitatii (sa zicem). Se instaleaza in interior un fotoliu care este invaluit intr-o plasa anti-tantari. Se elibereaza apoi in cub un roi de tantari. Trecatori de pe strada sunt invitati sa intre sub plasa anti-tantari si sa citeasca o carte. Astfel se poate demonstra cetatenilor romani eficienta plaselor anti-tantari in lupta impotriva malariei, pentru ca intr-adevar, s-a demonstrat ca pana in prezent aceasta este cea mai eficienta si ieftina modalitate de combatere a acestei maladii care ucide milioane de oameni (copii) in fiecare an in Africa sub-sahariana (si nu numai). Iar cetatenii romani pot contribui cu bani pentru achizitionarea de astfel de plase pentru a fi trimise in Africa.

La eveniment a fost prezentat si al doilea produs de pana acum al programului: rezultatele unui sondaj despre percepţia publică în România asupra asistenţei pentru dezvoltare. Sondajul arata cateva lucruri foarte interesante pentru tara, si extreme de utile pentru PNUD, cel care l-a si comandat CSOP-ului.

Printre multe lucruri pe care le stiam deja din Eurobarometrele de opinie ale Comisiei Europene dedicate acestei teme, aflam ca 74% dintre cei intervievati cred ca Romania trebuie sa primeasca ajutor international, alaturi de tari precum Republica Moldova (83%) si Congo (74%). (Nu este clar totusi daca este vorba despre Congo Kinshasa, Congo Brazaville sau bascalia Congo din sms-urile electorale cu Bombo?).  59% dintre romani cred totusi ca România ar trebui să ofere ajutor ţărilor mai sărace sau mai slab dezvoltate, in timp ce 33% nu sunt de accord (cel putin 21% ar putea fi totusi convinsi sa isi schimbe parerea…) 56% dintre romani consideră că o ţară mai dezvoltată ar trebui să ofere sprijin pentru dezvoltare din considerente de datorie morala. E frumos! Dar… doar 56%? 

2% dintre cetatenii Romaniei cred ca sunt foarte bine informati asupra programelor de asistenta pentru dezvoltare in timp ce 20% se declara destul de bine informati. 52% dintre respondenti afirma ca de cand Romania este membra UE nu au auzit de sprijinul oferit de Romania tarilor din afara UE. Intrebarea era pesemne menita sa sondeze gradul de penetrare al informatiilor despre programele de asistenta ale Romaniei in masa (si casa) cetatenilor romani. Problema este insa ca acest sprijin oferit de Romania tarilor din afara UE este sublim dar lipseste. Ce-i drept nu cu desavarsire. Dar lipseste. Si atunci cum sa ai pretentia ca romanii sa auda despre ceva despre care 99% din Guvernul Romaniei si 98,99% din Parlamentul Romaniei (am vorbit in trecut catorva parlamentari despre aceasta tema) nu au auzit niciodata?

Cu mult incercata lor intelepciune, 56% dintre romani considera ca Romania trebuie mai degraba sa contribuie la bugetul comunitar prin intermediul caruia sunt finantate proiectele de asistenta externa ale UE, mai degraba decat sa acorde direct asistenta (41%). Aceasta lipsa de incredere fata de capacitatea Romaniei reiese si din bomboana de pe coliva acestui sondaj, intrebarea referitoare la care dintre institutiile mentionate in sondaj au cea mai mare capacitate de a realiza proiecte de asistenta pentru dezvoltare internationala in Romania (ajungem imediat acolo).

64% dintre romani mai cred că asistenţa pentru dezvoltare este mai eficientă dacă e oferită prin intermediul Comisiei Europene, mai degraba decat de fiecare stat membru UE separat. Este o concluzie pe care PNUD nu a retinut-o in selectia de rezultate ale sondajului pe care a prezentat-o cu ocazia evenimentului de lansare al sondajului. Pe de alta parte, incurcate sunt caile CSOP-ului, intrebati care ar fi cea mai eficientă modalitate prin care România ar putea acorda ajutor altor ţări, 44% dintre respondenti au declarat ca acesta ar trebui sa ofere fonduri organizatiilor internationale (precum UNICEF sau Crucea Rosie), in timp ce 16% cred ca acesta ar trebui sa ofere organizatiilor din Romania (ONG-uri, companii private) fonduri pentru a desfasura proiecte de dezvoltare in alte tari, 12% sa ofere bani direct guvernelor pentru dezvoltarea tarilor, iar 8% trebuie sa ofere fonduri organizatiilor locale (ONG-uri si companiilor private) pentru proiecte de dezvoltare locala a respectivelor tari. In plus, la intrebarea “Care dintre urmãtoarele tipuri de instituţii credeţi cã are cea mai bunã capacitate de a realiza proiecte de asistenţã  pentru dezvoltare internaţionalã în România?”, 38% au ales organizatii international (UNICEF, Crucea Rosie, etc.), 22% institutii europene, 14% ONG si 11% institutii publice din Romania. 

Sunt concluzii care au umplut de mandrie plamanii oamenilor de la PNUD la gandul ca acelasi lucru li se va putea intampla in viitor si buzunarelor lor deja extrem de bine garnisite (fara mandrie de aceasta data). Ofensiva PNUD de acaparare a agendei publice din Romania continua. PNUD tine cu tot dinadinsul sa treaca o batranica strada. In aceasta incercare disperata exista totusi doua mari probleme: batranica este de fapt o copila care a invatat sa mearga de ceva vreme si abia asteapta sa zburde, iar traficul este dirijat de Uniunea Europeana, care este extrem de atenta sa opreasca masinile ori de cate ori aceasta copila doreste sa treaca strada. Deci ce vrea sa faca PNUD? PNUD vrea sa treaca strada. Nu conteaza de bratul (gatul) cui se agata, el vrea sa treaca strada. Problema cea mai mare este insa ca PNUD doreste sa treaca strada pe banii contribuabilului roman. Uniunea Europeana si statele membre s-au declarat in schimb gata sa dirijeze circulatia pe banii lor pentru ca Romania sa poata trece strada singura.

Cat de greu va fi pentru Guvernul Romaniei sa faca alegerea corecta?

Revenind la sondajul pomenit mai sus, ar fi fost util sa avem acces si la intrebarile aplicate. Nu stim de pilda cum a fost selectata lista institutiilor care se bucurã de cea mai mare cunoaştere din partea respondenţilor pe care nu se regaseste nicio o organizatie importanta din FOND (Salvati Copiii Romania sau World Vision Romania ar fi meritat sa fie incluse). In schimb a fost inclusa Organizatia Pentru Apararea Drepturilor Omului (OADO) a carei relevanta pentru acest sondaj nu o intelegem. Despre PNUD de pilda au auzit foarte bine sau destul de bine doar 21% dintre respondenti (in comparative cu OADO, care aduna 44%; de altfel, se poate observa ca sub OADO se poate trage linia notorietatii). Nu se mentioneaza nici Ministerul de Externe din Romania in aceasta lista, desi ar fi fost interesant de vazut cum este el perceput, in contextul in care aceasta institutie este CEL MAI IMPORTANT actor din Romania in cadrul politicii de cooperare pentru dezvoltare. Speram ca dupa euforia primelor concluzii, PNUD sa nu uite focusul programului pe care il deruleaza pe bani de la contribuabilul roman: scopul fondurilor alocate nu este sa se demonstreze cat de notorii sunt instittiile din sistemul ONU, si nici sa asigure cresterea notorietatii acestora pe bani de la MAE. Comisia Europeana, guvernele suedez, finlandez si mai de curand USAID au dat o mana de sprijin pentru intarirea capacitatii Guvernului Romaniei in domeniul cooperarii internationale pentru dezvoltare, si desi au facut-o pe banii lor, cu foarte multa modestie nu au tinut sa iasa in fata. Aceeasi moderatie o asteptam si de la PNUD. De altfel, obiectivul programului pentru a carui implementare PNUD a fost investit cu increderea (si cu banii) Guvernului Romaniei – “Strengthening the national institutional and educational capacity to carry out ODA programmes/projects” (SNIECODA) – se refera exclusiv la cresterea capacitatii nationale institutionale si educationale de a desfasura programe/proiecte ODA. In niciun caz nu este vorba despre cresterea capacitatii PNUD in acest domeniu (desi deocamdata acesta a fost primul rezultat al programului) si nici despre sustinerea supravieturirii si propasirii acestei agentii in Romania. In mod evident cetatenii Romaniei au incredere in organizatiile internationale – si pe buna dreptate. Ca cetatean al Romaniei imi pun increderea in PNUD ca isi va duce treaba cu onestitate pana la capat si ca, prin contributia nemijlocita a programului pe care il gestioneaza  cota de incredere a romanilor in capacitatea de a dezvolta proiecte de asistenta a institutiilor publice si a ONG din Romania va creste vizibil (ar fi interesant ca la finalul proiectului sa avem un alt sondaj). Daca acest lucru nu se va intampla, pentru mine ca stakeholder interesat, va fi un prim semnal ca PNUD nu si-a atins obiectivele si ca poate sa plece.

In ceea ce priveste increderea cetatenilor, in mod evident, acestia cred, pe baza unor motive intemeiate, ca institutiile publice din Romania si organizatiile neguvernamentale au o capacitate mai redusa decat UE si organizatiile internationale de a realiza proiecte de asistenta pentru dezvoltare. Motivul principal este ca, spre deosebire de organizatiile internationale, asa cum aratat mai sus, nici autoritatile publice, nici organizatiile neguvernamentale nu au beneficiat de resurse pentru a demonstra ca au aceasta capacitate de a face astfel de proiecte. Pana in prezent doar donorii internationali (cu precadere americani si Comisia Europeana) au sprijinit proiecte realizate de ONG din Romania in acest domeniu. Asteptam ca Guvernul Romaniei sa sprijine mai mult proiectele actorilor publici si neguvernamentali autohtoni. 

Revenind la evenimentul de la MAE, nu pot incheia fara  a mentiona cateva frivolitati (ba e chiar o obligatie de serviciu de aceasta data).

Dl. Dragos Bucurenci, invitat special si prieten deosebit al PNUD, a tulburat, asa cum era de asteptat, prin interventia sa spectaculoasa si sarmul personal, orientarea discutiilor. Obisnuit sa straluceasca in masa anonima deasupra careia pluteste cu nonsalanta omului care a reusit prin propriile puteri sa devina o vedeta mediatica, dl. Bucurenci a aruncat o provocare deosebit de interesanta organizatorilor si ONG-istilor de rand (cu care fireste ca ii este oroare sa se identifice): oare nu ar fi fost mai bine ca cei 100.000 de USD alocati celor 5 proiecte din Romania sa fie cheltuiti pentru a cumpara plase anti-tantari pentru copiii din tarile africane? Este o intrebare extrem de pertinenta (eu as fi vrut sa construim de banii astia niste pompe de apa in Uganda) dar care, din pacate, venind din partea unui invitat adus special la insistentele PNUD care a gestionat alocarea acestor fonduri pentru popularizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) in Romania – si ONU ia foarte in serios ODM – a sunat destul de ciudat in aceasta adunare. Fie dl. Bucurenci nu a fost informat din timp despre obiectivele programului PNUD (ar fi avut atunci ocazia sa decline elegant invitatia de a participa la un eveniment in a carei utilitate nu crede); fie dl. Bucurenci a tinut inca o data sa dea clasa ONG-istilor de rand, cu care fireste ca ii este oroare sa se identifice, si sa le arate, asa cum ne-am obisnuit, ca el este cel mai destept (fara a avea nevoie sa fie ONG-ist pentru acest lucru). Totusi fondurile au fost alocate in mod evident pentru campanii de constientizare, nu pentru plase de tantari, oricat de dramatic ar suna. La fel cum dl. Bucurenci a facut o treaba exceptionala cheltuind sume foarte mari si mobilizand mii de voluntari pentru plantarea de copaci, nu pentru a cumpara solutii de purificat apa pentru a salva vietile a milioane de copii care mor in fiecare an in Africa sub-sahariana. Eu as fi preferat – v-o spun cu toata sinceritatea – ca in loc sa planteze 10.000.000 de copaci sa salveze vietile a 10 copii din Africa. 

Ma gandesc – prea tarziu! – ca ar fi fost o idee mai buna ca PNUD, in loc sa il cheme pe dl. Bucurenci, sa le fi invitat pe colegele acestuia, dna. Andreea Marin Banica si dna. Mihaela Radulescu, care, spre deosebire de acesta, au mai multa experienta in domeniu si au dat deja dovada implicarii lor in sprijinul copiilor din tarile in curs de dezvoltare, fiind participante in programe de adoptie de la distanta (fie vorba intre noi aceste programe sunt un lucru extrem de serios, exista deja o intreaga literatura de specialitate pro- si contra-) .  Aceste doua doamne ar fi fost mai indicate spre a fi invitate de catre PNUD sa vorbeasca la MAE despre o tema in care au investit deja timp, si suflet, si nu in ultimul rand bani. Toate apartinandu-le 100%.

Dl. Bucurenci ne-a impartasit de asemenea secretele succesului sau in fundraising. El ne-a recomandat ca bibliografie filmul „Filantropica” si mai ales trei mari principii prezente in aceasta productie cinematografica autohtona:

1.mana care nu spune o poveste nu primeste nimic;

2.chiar daca cersesti, acesta nu e un motiv sa te imbraci ca un cersetor;

3.nu e rusine sa ceri, e rusine sa nu primesti.

Pentru un ONG-ist de rand a fost fascinant sa auda aceste principii simple si eficiente. In general, ONG-istii de rand traiesc cu falsa impresie ca important este sa mearga la finantator cu un proiect bun, in care cred cu adevarat, si sa il convinga ca investind in acest proiect contribuie la rezolvarea problemelor unei comunitati sau a unui grup social. Si, cu aceasta viziune paguboasa, lipsiti de talentele si sarmul  personal al dlui. Bucurenci, multi dintre ONG-istii de rand sunt coplesiti de rusine, pentru ca de cele mai multe ori nu primesc. (Foarte putini dintre ei scapa de rusinea de a nu primi si raman ne-rusinati).

Alti ONG-isti prefera sa nu ceara. Un prieten dintr-o organizatie occidentala de dezvoltare imi povestea cum a refuzat o donatie generoasa din partea companiei Daimler-Benz pentru simplul motiv ca aceasta companie era implicata si in producerea de echipament militar, care ia vieti. Misiunea organizatiei lui era sa salveze vieti. De altfel si conducerea UNICEF Romania a fost implicata la un moment intr-un mic scandal (international) dupa ce acceptase o donatie generoasa de la dl. George (Gigi) Becali pentru simplul motiv ca acesta devenise de putina vreme propreitarul unei fabrici de armament. Unele organizatii de mediu refuza sa accepte donatii de la marii poluatori, companiile din industria petroliera de pilda. Altele, precum Greenpeace, refuza cu totul bani de la guverne si corporatii.  

Il admir pe dl. Bucurenci pentru ca nu are astfel de scrupule puerile. Nu e rusine sa ceri, e rusine sa nu primesti. De-aia majoritatea ONG-istilor de rand nici nu vor fi vreodata in stare sa puna pe ei niste haine de firma ca lumea ca sa nu mai para niste cersetori atunci cand merg sa ceara bani de la companii. Si tot asa,  “Ghinion-pisica neagra”, cercul vicios, blestemul celor mici si amarati, ingenunchiati, umili si prosternati in fata televizorului… 

O urare de final, pentru toti cei care se vor supara citind acest post: “Viva la revolucion!” Sau „Keep Left”, asa cum scrie peste tot in Uganda. (Mentionez ca Uganda nu este o tara comunista, spre deosebire de Republica Moldova).

 

 

Filed under: Cooperare pentru Dezvoltare   |  Leave a Comment