Gălăţeanul Codrin Arsene a ajuns, la doar 21 de ani, să viziteze peste 60 de ţări (2)

22Nov09

Tu-i bicicletu’ lu’ tasu’ lu’ Kashi! Indienii astia is dati dracului si ne-au luat-o iar inainte! Tocmai noua, vajnicii urmasi ai lui Neculai Milescu Spătarul (n. 1636, d. 1708) si verisori indepartati (dupa tata) ai lui Jules Verne (n. 1828, d. 1905) .

Prestigioasa publicatie romaneasca Cancan ne spune ca Indianul Kashi Samaddar a stabilit un record mondial dupa ce a vizitat toate cele 194 de tari de pe Pamant in cel mai scurt timp de pana acum: 10 luni si sapte zile.

Pe de alta parte, spre deosebire de compatriotul nostru, indianul avea 52 de ani (si in total  avzut 218 tari de fapt). In plus el a cheltuit peste 400.000 de euro din buzunarul propriu pentru aceasta intreprindere temerara care a inceput dintr-un motiv extrem de pueril: i s-a refuzat viza de catre o tara din sudul Africii din cauza ca era indian. Si atunci, il lança sur cette ruche bourdonnante un regard qui semblait par avance en pomper le miel, et dit ces mots grandioses: “A nous deux maintenant!”.

Si, credeti sau nu, cel mai greu a fost sa isi ia viza pentru Republica Moldova (i-a luat peste 3 ani sa o obtina si a trebuit sa inghita numeroase noi umilinte si respingeri).

Cel mai apropiat competitor al sau este un german, care a bifat “doar” 160 de tari.

Iar noi, in Romania, nu ne laudam decat cu 60 de tari? Oare Basescu cate tari a vizitat?

Filed under: Africa de langa noi   |  1 Comment

Quod erat demonstrandum!

18Aug09

oare?

“Congolezul Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana a devenit vicepresedinte al Tineretului Social Democrat din Cluj-Napoca”

Sa fie o pregatire a relansarii lui Adi ca candidat la Presedintie? O parada gen “preemptive strike” pentru ca candidatul Adi sa scape de orice scaltoaca care l-ar putea atinge din nou ca campania defaimatoare din 2004, cu povestea cu emigratul in Congo? N-as preas crede.

Mai degraba este o incununare a “muncii” mele de 1 an de zile, o confirmare ca am avut dreptate si ca Africa este intr-adevar peste tot. Chiar si la PSD Cluj-Napoca.

Despre noul vicepresedinte al TSD Cluj-Napoca se scrie fireste doar in bascalie, sau cu program. Povestea (trista) din spatele titlurilor de ziare este alta. Razbate din cateva titluri mai vechi de gazete.

Spre deosebire de copiii de demnitari romani care in momentul in care Partidul pierde alegerile risca in cel mai rau caz un exil pe Coasta de Azur, in cazul dlui. Bienvenu atunci cand Partidul familiei sale a fost inlaturat de la putere in 1997, acesta a ramas exilat in Romania. Un unchi ministru al Transporturilor in regimul Mobutu echivaleaza cel putin cu un Mitrea + Basescu la patrat. Privilegiile insa se platesc mai scump atunci cand regimul pica in Africa.

La intrarea in PSD, dl. Bienvenu declara ca doreste sa candideze pentru primaria comunei Floreşti în care locuia “iar dacă partidul vrea, şi pentru alte funcţii mai importante”. Ar fi foarte interesant ca acest lucru sa se intample, si peste ani, ar putea deveni subiectul unei lucrari de dizertatie a unui student inteligent al unei Facultati romanesti (daca vor mai exista asemenea specimene atunci). Ipoteza de la care se va porni in aceasta aventura academica: dl. Bienvenu a invatat din experienta trista a tarii sale si a adus in Romania un model de om politic nou, cinstit si orientat catre politici, catre binele public, mai mult decat catre inavutirea personala.

Pentru ca se vorbea  la un moment dat despre necesara “Obamizare” a politicii romanesti, imi pun toata speranta in acest tanar idealist (la fel cum ma incredintasem mai demult si dnei. Anastase). Ma ingrijoreaza insa admiratia declarata a acestuia fata de urmatoarele personaje: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, dar şi Nicu Bănicioiu şi Victor Ponta”.

Soyez le bienvenu, dle. Bienvenu! Nu uitati insa de unde ati plecat.

Erata: Intr-un articol din 19 august, Evenimentul Zilei, aduce cateva rectificari: 

Povestea sa în România începe în 1994, când a venit la studii, la Politehnica din Bucureşti. „Aveam un unchi care era ministrul transporturilor în guvernul condus de Mobutu. El m-a trimis să învăţ, iar la întoarcere ar fi urmat să ocup o funcţie importantă. Din păcate, nu a fost să fie aşa deoarece, în 15 octombrie 1997, regimul Mobutu a fost îndepărtat de la putere”, povestea congolezul în 2003 pentru EVZ.
Acum, el rectifică: nu era vorba de guvernul lui Mobutu Sese Seko, care conducea Congo belgian, ci de cel al lui Pascal Lissouba, care conducea statul vecin, adică Congo francez. Lissouba, precizează Bakabana, era un preşedinte ales democratic care a fost îndepărat în 1997 prin lovitură de stat de actualul dictator congolez Denis Sassou Nguesso. După ce a primit statutul de refugiat politic, el s-a căsătorit şi, în prezent, locuieşte în comuna Floreşti, judeţul Cluj şi este directorul unei firme de construcţii.

Incurcate sunt caile memoriei! Altfel, si in EvZ se vorbeste despre noul “Obama PSD-ist” si despre sms-urile cu Bombo/Congo…

Filed under: Africa de langa noi   |  Leave a Comment

Apa

20Iun09

Filed under: Africa de langa noi   |  1 Comment

Ziua Africii la Muzeul Taranului Roman

26Mai09

Multumiri tuturor celor care cred ca Africa nu este asa de departe.

Filed under: Uncategorized   |  Leave a Comment

Gălăţeanul Codrin Arsene a ajuns, la doar 21 de ani, să viziteze peste 60 de ţări

17Mai09

Dintr-un articol din Evenimentul Zilei:

“Pasiunea pentru politica la nivel global a început de când eram în România, dar s-a îndreptat în direcţii neaşteptate. Când eram în România eram interesat de politica românească, de politica externă a ţării, dar şi de contradicţiile tranziţiei la democraţie, pe care ţara noastră, şi noi ca români, le-am trăit.

Din multe puncte de vedere, această pasiune nu s-a modificat foarte mult, doar că s-a translatat într-o altă zonă de interes: Africa de Est. De fapt, unul dintre lucrurile involuntare pe care le fac, de câte ori sunt în Africa, sunt comparaţiile pe care le observ între România şi Kenya, Uganda sau Tanzania. Tanzania, din punct de vedere politic, social şi economic, este, în ceea ce mă priveşte, România anilor 1990.

Doar că, astfel de comparaţii trebuie făcute în mod selectiv. În acelaşi timp, cred că este păcat că nu există cercetători români care să facă cercetare comparativă între sistemele politice africane şi cele româneşti. Dar ceea ce mă interesează pe mine direct nu sunt aceste comparaţii, ci modul în care statele africane răspund la prezenţa şi influenta crescândă a statului chinez pe continentul african.”

Mare pacat intr-adevar. Pe de alta parte, nicio universitate americana nu plateste vizite de studiu pentru cercetare comparativă între sistemele politice africane şi cele româneşti. In schimb interesul pentru prezenta Chinei pe continentul intunecat este extrem de bine reprezentat. Money talks. Si totusi…”este păcat că nu există cercetători români care să facă cercetare comparativă între sistemele politice africane şi cele româneşti”. Dar ce bine ca avem oameni care studiaza impactul Chinei in Africa. Nu stii niciodata cat de mult va ajuta asta la propasirea natiunii.

Filed under: Africa de langa noi   |  3 Comments

Inca 166 de pagini si revin

16Mai09

Multumesc concitadinului meu pentru ajutorul avant la lettre:

Filed under: Africa de langa noi   |  Leave a Comment

Din nou nu despre Africa

17Apr09

La invitatia dlui. Mircea Geoană, preşedintele Senatului României, reprezentanti ai societatii civile, jurnalisti si specialisti din domeniul analizei politice şi al relaţiilor internaţionale au participat marti 14 aprilie la o dezbatere pe tema situaţiei din Republica Moldova. La dezbatere au mai participat domnul Cristian Diaconescu, ministrul de Externe, Adrian Năstase, fost prim-ministru al României şi domnul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei de Politică Externă a Senatului României. Din partea societăţii civile, SAR, Centrul pentru Prevenirea Conflictelor, German Marshall Fund, Institutul Aspen, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, PATRIR şi CENTRAS au răspuns invitaţiei la dialog a preşedintelui Senatului. De asemenea, Radu Tudor, Bogdan Chirieac şi Dan Dungaciu au fost specialiştii în relaţii internaţionale participanţi la dezbatere ca formatori de opinie în mass-media.

Principala direcţie de discuţie a constat din identificarea unei poziţii clare a României din punct de vedere al politicii externe, precum şi propunerea de idei referitoare la acţiunile viitoare ale României în ceea ce priveşte relaţia bilaterală şi europeană cu Republica Moldova. Preşedintele Senatului României a propus participarea societatii civile la elaborarea unui document de tip “white paper” privind strategia Romaniei fata de Republica Moldova, document care sa fie propus ulterior spre dezbatere actorilor politici autohtoni. Presedintele Senatului României a recunoscut importanta societatii civile in cadrul politicii externe a Romaniei: „Nu putem acţiona doar la nivel executiv, ci dimensiunea parlamentară şi implicarea societăţii civile trebuie să devină instrumente ale politicii noastre externe”.  Preşedintele Senatului României a propus de asemenea continuarea dialogului dintre instituţiile statului şi societatea civilă, sub forma unui mecanism permanent de consultare pe teme de politică externă.

Dl. Ministru Cristian Diaconescu a facut un o descriere a situatiei din Republica Moldova din perspective MAE roman si a prezentat principalele actiuni ale Guvernului Romaniei ca raspuns la criza de la Chisinau.

Reprezentantii societatii civile si-au exprimat consternarea fata de totala lipsa de reactie a comunitatii internationale, in principal a institutiilor europene, fata de incalcarile drepturilor omului si derapajele de la democratie ale regimului de la Chisinau. Organizatiile societatii civile trebuie sa continuie sa informeze comunitatea internationala cu privire la situatia din Republica Moldova si sa disemineze rapoartele si probele care sunt prezentate de catre organizatiile de pe teren, locale si internationale. In lipsa acestui efort alternative de informare, comunitatea internationala tinde sad ea crezare informatiilor care vin direct de la Guvernul moldovean.

Reprezentantii FOND, dnii. Viorel Micescu (CENTRAS) si Valentin Burada (FDSC), au evidentiat faptul ca Romania are deja mijloacele de a sustine activitatile organizatiilor neguvernamentale in Republica Moldova si in celelalte state din vecintatea estica europeana, prin politica Romaniei de cooperare pentru dezvoltare. Conform Strategiei nationale privind politica de cooperare internationala pentru dezvoltare, Republica Moldova reprezinta pentru Romania o tara prioritara pentru acordare de asistenta pentru dezvoltare. Conform planurilor initiale, Romania isi propunea sa sprijine Republica Moldova cu cel putin 5 milioane de euro anual, numai prin intermediul acestui instrument. Aceasta tinta nu a fost niciodata realizata. Mai mult chiar, bugetul acordat MAE pentru implementarea acestei politici in 2009 a fost redus pana la limita ridicolului. In timp ce Directia de Asistenta pentru Dezvoltare din MAE a fost retrogradata la rang de serviciu si i s-a redus si numarul de posturi alocate, s-a preferat in schimb sa fie externalizate majoritatea atributiilor acesteia catre un organism strain, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. Organizatiile FOND considera ca aceasta situatie va face imposibila pe viitor sprijinirea societatii civile din Republica Moldova de catre organizatiile neguvernamentale din Romania si implicarea acestora in proiecte pe teren, asa cum propune Presedintele Senatului Romaniei.

Reprezentantii FOND au confirmat de asemenea perceptia generala privind totala lipsa de interes a institutiilor europene fata de Republica Moldova. Semnalele venite de la partenerii FOND din Republica Moldova au evidentiat lipsa de interes din partea Uniunii Europene de a avea la Chisinau o Delegatie a Comisiei Europene pe deplin functionala, cu suficient personal si resurse pentru a exercita o influenta pozitiva semnificativa. De altfel acesta este una dintre punctele de interventie pe care FOND le-a sustinut in pozitia oficiala din partea Federatiei care a fost trimisa la finalul saptamanii trecute catre Presedintele Comisiei Europene si catre Comisarul pentru Relatii Externe.

Filed under: Cooperare pentru Dezvoltare   |  Leave a Comment

Publicitate stradala

11Apr09

 

traversand strada

 

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a organizat pe data de 10 aprilie 2009 o masă rotundă cu tema “Tinerii propun viziunea României asupra lumii – Împreună pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului!” La reuniune au participat reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care au demarat 5 campanii de informare şi educare a publicului în legătură cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului şi asistenţa oficială pentru dezvoltare.

Intalnirea a fost găzduită de MAE şi organizată în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

De la domnul Doru Costea, Secretar de Stat pentru Afaceri Globale, cel mai important mesaj pe care l-am retinut este ca trebuie sa intelegem ca anumite lucruri nu se pot face. In restul evenimentului toata lumea a incercat sa dovedeasca contrariul. Asa cum spunea un bun coleg si prieten, de cand e lumea (politica) functionarii publici s-au obisnuit sa spuna ca nu se poate, iar cei din societatea civila au invatat sa le dovedeasca cat de mult se inseala. Organizaţiile neguvernamentale implementatoare ale campaniilor finantate de MAE prin PNUD – Pro Democraţia: Lumea mea creşte (Timişoara, Iaşi), World Vision: Viziunea Constanţei asupra lumii (Constanţa), CENTRAS: Dă mai departe ( Bucureşti ), SECS: O lume mai bună şi O rază de speranţă (Bucureşti şi Cluj-Napoca) – au reusit sa ma surprinda prin modul in care si-au prezentat proiectele care chiar au fost foarte bune (si de obicei sunt extrem de critic fata de astfel de proiecte). De altfel, pana in prezent campania celor 4 organizatii este singurul rezultat concret al unui program in valoare totala de 1.432.840 de dolari. Costul total al celor 5 campanii a fost de 100.000 de dolari. De altfel, succesul celor 5 campanii realizate de organizatii neguvernamentale reprezinta un argument suficient pentru ca MAE sa isi invinga retinerea si sa dea dovada de ceva mai multa incredere in capacitatea actorilor neguvernamentali locali de a implementa proiecte. Trebuie spus ca pentru astfel de proiecte Comisia Europeana are „curajul” de a aloca pentru un singur proiect al unei organizatii romanesti fonduri mai mari decat si-a rupt de la gura PNUD pentru cele 5 proiecte laolalta. Asteptam ca la urmatoarea runda de finantare sa se aloce fonduri pentru mai multe proiecte. 

De altfel ideile nu lipsesc. Dl. Dragos Bucurenci, invitat la eveniment, a propus o campanie foarte ieftina (se poate face chiar gratis si exclusiv cu finantare privata), dar foarte eficienta: se ia un cub transparent care se monteaza in Piata Universitatii (sa zicem). Se instaleaza in interior un fotoliu care este invaluit intr-o plasa anti-tantari. Se elibereaza apoi in cub un roi de tantari. Trecatori de pe strada sunt invitati sa intre sub plasa anti-tantari si sa citeasca o carte. Astfel se poate demonstra cetatenilor romani eficienta plaselor anti-tantari in lupta impotriva malariei, pentru ca intr-adevar, s-a demonstrat ca pana in prezent aceasta este cea mai eficienta si ieftina modalitate de combatere a acestei maladii care ucide milioane de oameni (copii) in fiecare an in Africa sub-sahariana (si nu numai). Iar cetatenii romani pot contribui cu bani pentru achizitionarea de astfel de plase pentru a fi trimise in Africa.

La eveniment a fost prezentat si al doilea produs de pana acum al programului: rezultatele unui sondaj despre percepţia publică în România asupra asistenţei pentru dezvoltare. Sondajul arata cateva lucruri foarte interesante pentru tara, si extreme de utile pentru PNUD, cel care l-a si comandat CSOP-ului.

Printre multe lucruri pe care le stiam deja din Eurobarometrele de opinie ale Comisiei Europene dedicate acestei teme, aflam ca 74% dintre cei intervievati cred ca Romania trebuie sa primeasca ajutor international, alaturi de tari precum Republica Moldova (83%) si Congo (74%). (Nu este clar totusi daca este vorba despre Congo Kinshasa, Congo Brazaville sau bascalia Congo din sms-urile electorale cu Bombo?).  59% dintre romani cred totusi ca România ar trebui să ofere ajutor ţărilor mai sărace sau mai slab dezvoltate, in timp ce 33% nu sunt de accord (cel putin 21% ar putea fi totusi convinsi sa isi schimbe parerea…) 56% dintre romani consideră că o ţară mai dezvoltată ar trebui să ofere sprijin pentru dezvoltare din considerente de datorie morala. E frumos! Dar… doar 56%? 

2% dintre cetatenii Romaniei cred ca sunt foarte bine informati asupra programelor de asistenta pentru dezvoltare in timp ce 20% se declara destul de bine informati. 52% dintre respondenti afirma ca de cand Romania este membra UE nu au auzit de sprijinul oferit de Romania tarilor din afara UE. Intrebarea era pesemne menita sa sondeze gradul de penetrare al informatiilor despre programele de asistenta ale Romaniei in masa (si casa) cetatenilor romani. Problema este insa ca acest sprijin oferit de Romania tarilor din afara UE este sublim dar lipseste. Ce-i drept nu cu desavarsire. Dar lipseste. Si atunci cum sa ai pretentia ca romanii sa auda despre ceva despre care 99% din Guvernul Romaniei si 98,99% din Parlamentul Romaniei (am vorbit in trecut catorva parlamentari despre aceasta tema) nu au auzit niciodata?

Cu mult incercata lor intelepciune, 56% dintre romani considera ca Romania trebuie mai degraba sa contribuie la bugetul comunitar prin intermediul caruia sunt finantate proiectele de asistenta externa ale UE, mai degraba decat sa acorde direct asistenta (41%). Aceasta lipsa de incredere fata de capacitatea Romaniei reiese si din bomboana de pe coliva acestui sondaj, intrebarea referitoare la care dintre institutiile mentionate in sondaj au cea mai mare capacitate de a realiza proiecte de asistenta pentru dezvoltare internationala in Romania (ajungem imediat acolo).

64% dintre romani mai cred că asistenţa pentru dezvoltare este mai eficientă dacă e oferită prin intermediul Comisiei Europene, mai degraba decat de fiecare stat membru UE separat. Este o concluzie pe care PNUD nu a retinut-o in selectia de rezultate ale sondajului pe care a prezentat-o cu ocazia evenimentului de lansare al sondajului. Pe de alta parte, incurcate sunt caile CSOP-ului, intrebati care ar fi cea mai eficientă modalitate prin care România ar putea acorda ajutor altor ţări, 44% dintre respondenti au declarat ca acesta ar trebui sa ofere fonduri organizatiilor internationale (precum UNICEF sau Crucea Rosie), in timp ce 16% cred ca acesta ar trebui sa ofere organizatiilor din Romania (ONG-uri, companii private) fonduri pentru a desfasura proiecte de dezvoltare in alte tari, 12% sa ofere bani direct guvernelor pentru dezvoltarea tarilor, iar 8% trebuie sa ofere fonduri organizatiilor locale (ONG-uri si companiilor private) pentru proiecte de dezvoltare locala a respectivelor tari. In plus, la intrebarea “Care dintre urmãtoarele tipuri de instituţii credeţi cã are cea mai bunã capacitate de a realiza proiecte de asistenţã  pentru dezvoltare internaţionalã în România?”, 38% au ales organizatii international (UNICEF, Crucea Rosie, etc.), 22% institutii europene, 14% ONG si 11% institutii publice din Romania. 

Sunt concluzii care au umplut de mandrie plamanii oamenilor de la PNUD la gandul ca acelasi lucru li se va putea intampla in viitor si buzunarelor lor deja extrem de bine garnisite (fara mandrie de aceasta data). Ofensiva PNUD de acaparare a agendei publice din Romania continua. PNUD tine cu tot dinadinsul sa treaca o batranica strada. In aceasta incercare disperata exista totusi doua mari probleme: batranica este de fapt o copila care a invatat sa mearga de ceva vreme si abia asteapta sa zburde, iar traficul este dirijat de Uniunea Europeana, care este extrem de atenta sa opreasca masinile ori de cate ori aceasta copila doreste sa treaca strada. Deci ce vrea sa faca PNUD? PNUD vrea sa treaca strada. Nu conteaza de bratul (gatul) cui se agata, el vrea sa treaca strada. Problema cea mai mare este insa ca PNUD doreste sa treaca strada pe banii contribuabilului roman. Uniunea Europeana si statele membre s-au declarat in schimb gata sa dirijeze circulatia pe banii lor pentru ca Romania sa poata trece strada singura.

Cat de greu va fi pentru Guvernul Romaniei sa faca alegerea corecta?

Revenind la sondajul pomenit mai sus, ar fi fost util sa avem acces si la intrebarile aplicate. Nu stim de pilda cum a fost selectata lista institutiilor care se bucurã de cea mai mare cunoaştere din partea respondenţilor pe care nu se regaseste nicio o organizatie importanta din FOND (Salvati Copiii Romania sau World Vision Romania ar fi meritat sa fie incluse). In schimb a fost inclusa Organizatia Pentru Apararea Drepturilor Omului (OADO) a carei relevanta pentru acest sondaj nu o intelegem. Despre PNUD de pilda au auzit foarte bine sau destul de bine doar 21% dintre respondenti (in comparative cu OADO, care aduna 44%; de altfel, se poate observa ca sub OADO se poate trage linia notorietatii). Nu se mentioneaza nici Ministerul de Externe din Romania in aceasta lista, desi ar fi fost interesant de vazut cum este el perceput, in contextul in care aceasta institutie este CEL MAI IMPORTANT actor din Romania in cadrul politicii de cooperare pentru dezvoltare. Speram ca dupa euforia primelor concluzii, PNUD sa nu uite focusul programului pe care il deruleaza pe bani de la contribuabilul roman: scopul fondurilor alocate nu este sa se demonstreze cat de notorii sunt instittiile din sistemul ONU, si nici sa asigure cresterea notorietatii acestora pe bani de la MAE. Comisia Europeana, guvernele suedez, finlandez si mai de curand USAID au dat o mana de sprijin pentru intarirea capacitatii Guvernului Romaniei in domeniul cooperarii internationale pentru dezvoltare, si desi au facut-o pe banii lor, cu foarte multa modestie nu au tinut sa iasa in fata. Aceeasi moderatie o asteptam si de la PNUD. De altfel, obiectivul programului pentru a carui implementare PNUD a fost investit cu increderea (si cu banii) Guvernului Romaniei – “Strengthening the national institutional and educational capacity to carry out ODA programmes/projects” (SNIECODA) – se refera exclusiv la cresterea capacitatii nationale institutionale si educationale de a desfasura programe/proiecte ODA. In niciun caz nu este vorba despre cresterea capacitatii PNUD in acest domeniu (desi deocamdata acesta a fost primul rezultat al programului) si nici despre sustinerea supravieturirii si propasirii acestei agentii in Romania. In mod evident cetatenii Romaniei au incredere in organizatiile internationale – si pe buna dreptate. Ca cetatean al Romaniei imi pun increderea in PNUD ca isi va duce treaba cu onestitate pana la capat si ca, prin contributia nemijlocita a programului pe care il gestioneaza  cota de incredere a romanilor in capacitatea de a dezvolta proiecte de asistenta a institutiilor publice si a ONG din Romania va creste vizibil (ar fi interesant ca la finalul proiectului sa avem un alt sondaj). Daca acest lucru nu se va intampla, pentru mine ca stakeholder interesat, va fi un prim semnal ca PNUD nu si-a atins obiectivele si ca poate sa plece.

In ceea ce priveste increderea cetatenilor, in mod evident, acestia cred, pe baza unor motive intemeiate, ca institutiile publice din Romania si organizatiile neguvernamentale au o capacitate mai redusa decat UE si organizatiile internationale de a realiza proiecte de asistenta pentru dezvoltare. Motivul principal este ca, spre deosebire de organizatiile internationale, asa cum aratat mai sus, nici autoritatile publice, nici organizatiile neguvernamentale nu au beneficiat de resurse pentru a demonstra ca au aceasta capacitate de a face astfel de proiecte. Pana in prezent doar donorii internationali (cu precadere americani si Comisia Europeana) au sprijinit proiecte realizate de ONG din Romania in acest domeniu. Asteptam ca Guvernul Romaniei sa sprijine mai mult proiectele actorilor publici si neguvernamentali autohtoni. 

Revenind la evenimentul de la MAE, nu pot incheia fara  a mentiona cateva frivolitati (ba e chiar o obligatie de serviciu de aceasta data).

Dl. Dragos Bucurenci, invitat special si prieten deosebit al PNUD, a tulburat, asa cum era de asteptat, prin interventia sa spectaculoasa si sarmul personal, orientarea discutiilor. Obisnuit sa straluceasca in masa anonima deasupra careia pluteste cu nonsalanta omului care a reusit prin propriile puteri sa devina o vedeta mediatica, dl. Bucurenci a aruncat o provocare deosebit de interesanta organizatorilor si ONG-istilor de rand (cu care fireste ca ii este oroare sa se identifice): oare nu ar fi fost mai bine ca cei 100.000 de USD alocati celor 5 proiecte din Romania sa fie cheltuiti pentru a cumpara plase anti-tantari pentru copiii din tarile africane? Este o intrebare extrem de pertinenta (eu as fi vrut sa construim de banii astia niste pompe de apa in Uganda) dar care, din pacate, venind din partea unui invitat adus special la insistentele PNUD care a gestionat alocarea acestor fonduri pentru popularizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) in Romania – si ONU ia foarte in serios ODM – a sunat destul de ciudat in aceasta adunare. Fie dl. Bucurenci nu a fost informat din timp despre obiectivele programului PNUD (ar fi avut atunci ocazia sa decline elegant invitatia de a participa la un eveniment in a carei utilitate nu crede); fie dl. Bucurenci a tinut inca o data sa dea clasa ONG-istilor de rand, cu care fireste ca ii este oroare sa se identifice, si sa le arate, asa cum ne-am obisnuit, ca el este cel mai destept (fara a avea nevoie sa fie ONG-ist pentru acest lucru). Totusi fondurile au fost alocate in mod evident pentru campanii de constientizare, nu pentru plase de tantari, oricat de dramatic ar suna. La fel cum dl. Bucurenci a facut o treaba exceptionala cheltuind sume foarte mari si mobilizand mii de voluntari pentru plantarea de copaci, nu pentru a cumpara solutii de purificat apa pentru a salva vietile a milioane de copii care mor in fiecare an in Africa sub-sahariana. Eu as fi preferat – v-o spun cu toata sinceritatea – ca in loc sa planteze 10.000.000 de copaci sa salveze vietile a 10 copii din Africa. 

Ma gandesc – prea tarziu! – ca ar fi fost o idee mai buna ca PNUD, in loc sa il cheme pe dl. Bucurenci, sa le fi invitat pe colegele acestuia, dna. Andreea Marin Banica si dna. Mihaela Radulescu, care, spre deosebire de acesta, au mai multa experienta in domeniu si au dat deja dovada implicarii lor in sprijinul copiilor din tarile in curs de dezvoltare, fiind participante in programe de adoptie de la distanta (fie vorba intre noi aceste programe sunt un lucru extrem de serios, exista deja o intreaga literatura de specialitate pro- si contra-) .  Aceste doua doamne ar fi fost mai indicate spre a fi invitate de catre PNUD sa vorbeasca la MAE despre o tema in care au investit deja timp, si suflet, si nu in ultimul rand bani. Toate apartinandu-le 100%.

Dl. Bucurenci ne-a impartasit de asemenea secretele succesului sau in fundraising. El ne-a recomandat ca bibliografie filmul „Filantropica” si mai ales trei mari principii prezente in aceasta productie cinematografica autohtona:

1.mana care nu spune o poveste nu primeste nimic;

2.chiar daca cersesti, acesta nu e un motiv sa te imbraci ca un cersetor;

3.nu e rusine sa ceri, e rusine sa nu primesti.

Pentru un ONG-ist de rand a fost fascinant sa auda aceste principii simple si eficiente. In general, ONG-istii de rand traiesc cu falsa impresie ca important este sa mearga la finantator cu un proiect bun, in care cred cu adevarat, si sa il convinga ca investind in acest proiect contribuie la rezolvarea problemelor unei comunitati sau a unui grup social. Si, cu aceasta viziune paguboasa, lipsiti de talentele si sarmul  personal al dlui. Bucurenci, multi dintre ONG-istii de rand sunt coplesiti de rusine, pentru ca de cele mai multe ori nu primesc. (Foarte putini dintre ei scapa de rusinea de a nu primi si raman ne-rusinati).

Alti ONG-isti prefera sa nu ceara. Un prieten dintr-o organizatie occidentala de dezvoltare imi povestea cum a refuzat o donatie generoasa din partea companiei Daimler-Benz pentru simplul motiv ca aceasta companie era implicata si in producerea de echipament militar, care ia vieti. Misiunea organizatiei lui era sa salveze vieti. De altfel si conducerea UNICEF Romania a fost implicata la un moment intr-un mic scandal (international) dupa ce acceptase o donatie generoasa de la dl. George (Gigi) Becali pentru simplul motiv ca acesta devenise de putina vreme propreitarul unei fabrici de armament. Unele organizatii de mediu refuza sa accepte donatii de la marii poluatori, companiile din industria petroliera de pilda. Altele, precum Greenpeace, refuza cu totul bani de la guverne si corporatii.  

Il admir pe dl. Bucurenci pentru ca nu are astfel de scrupule puerile. Nu e rusine sa ceri, e rusine sa nu primesti. De-aia majoritatea ONG-istilor de rand nici nu vor fi vreodata in stare sa puna pe ei niste haine de firma ca lumea ca sa nu mai para niste cersetori atunci cand merg sa ceara bani de la companii. Si tot asa,  “Ghinion-pisica neagra”, cercul vicios, blestemul celor mici si amarati, ingenunchiati, umili si prosternati in fata televizorului… 

O urare de final, pentru toti cei care se vor supara citind acest post: “Viva la revolucion!” Sau „Keep Left”, asa cum scrie peste tot in Uganda. (Mentionez ca Uganda nu este o tara comunista, spre deosebire de Republica Moldova).

 

 

Filed under: Cooperare pentru Dezvoltare   |  Leave a Comment

Uganda: Apa

09Apr09

Sisif la feminin

Cea mai mare problema in Uganda nu este saracia in sine, nici bolile si nici macar razboiul. Cea mai mare problema in Uganda este mult mai simpla: apa.

80% din viata unui copil in Uganda se invarte in jurul unor bidoane galbene (dupa standarde occidentale extrem de murdare). Fie ca merg la scoala (pentru asta trebuie sa parcurga din nou multi-multi kilometri cel mai adesea sub o caldura inabusitoare, sau, in sezonul ploios, pe ploaie torentiala), fie ca se intorca acasa dupa-amiaza, copiii trebuie sa care mereu apa. Imaginea care mi s-a intiparit cel mai acut in minte este cea a unor palcuri de 2-3 copii, noaptea, pe marginea unei sosele pe care se circula cel mai adesea cu viteze de la 120 km/ora in sus, carand bidoane galbene cu apa, pe cap. Naluci care apar pe neasteptat, traverseaza soseaua si dispar in noapte “in the bush” purtand cu greu nepretuitele bidoane cu apa.

Copiii trebuie sa parcurga ziua si noaptea multi-multi kilometri pentru a umple aceste bidoane galbene fie de la o cismea (in cel mai fericit caz, acolo unde vreun inginer german a avut ocazia sa isi puna maiestria la treaba), fie de la alte surse de apa mai dubioase care apar uneori din pamant, cel mai adesea o apa maloasa pe care noi nu am folosi-o nici macar pentru adaparea animalelor.

laitmotiv

Fireste, veti spune, nici Romania nu sta prea grozav in ceea ce priveste accesul la apa poptabila, mai ales in mediul rural. Ultimul raport privind situatia Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului in Romania (publicat de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) din Romania, dar pe care nu am reusit sa il identific pe pagina de web a PNUD) arata ca la nivelul anului 2005 peste 70% din gospodariile din mediul rural din Romania nu erau racordate la apa potabila din reteaua publica. Totusi, marea diferenta fata de Uganda, este ca in general pe la sate in Romania exista destul de multe fantani si apa mai este inca potabila (probabil ca nu pentru multa vreme, totusi).

I-am invitat pe copiii din Uganda sa ne intrebe ce vor ei sa stie despre Romania. Prima intrebare pe care am primit-o a fost: “Cum fac oamenii din Romania astfel incat sa aiba grija de apa pe care o beau?”. Raspunsul meu a fost simplu: “Nu le pasa!”. Am gresit oare?

 Daca ar fi sa aleg un simbol pentru Uganda acesta ar fi cu siguranta bidonul galben.

la scoala

Filed under: Africa de langa noi   |  1 Comment

Basarabia e peste tot

08Apr09

tineri si liberi

Hai sa reincepem acum, cu o noua generatie de oameni care nu stiu ca este imposibil.

Cel mai bun lucru care s-a intamplat zilele astea nu este “revolutia de la Chisinau” in sine, ci faptul ca in Romania s-a vorbit despre Basarabia mai mult decat in ultimii 15 ani la un loc.

E o oportunitate imensa care nu trebuie irosita. Important nu e ceea ce se intampla in zilele urmatoare, ci ceea ce se va intampla in saptamanile si lunile urmatoare. Romania are o traditie in maraton. Sa vedem daca ne putem tine suflul pana la capat! Sa vedem daca putem vorbi despre Basarabia, cu seriozitate si interes onest pana la capat, dincolo de senzational si parfum de pod de flori, in lunile ce vor urma. Isi va face presa loc in paginile ei pentru stiri din Basarabia? Jurnalele tv vor cuprinde corespondente zilnice din Basarabia? Aici se va dovedi diferenta dintre a fi european sau a ramane dambovitean.

Unii critica violentele si jafurile care au avut loc. In decembrie 1989 in Romania lucrurile nu au fost cu totul diferite.

Hai sa ne concentram pe lucrurile cu adevarat importante: alegerile nu au fost fraudate pentru ca s-au incalcat procedurile electorale (ele au fost oricum croite astfel incat sa ii avantajeze pe comunisti). Frauda cea mai mare este ca la Chisinau se afla inca la putere o sleahta de comunisti anacronici. Nu este o frauda electorala, ci o frauda istorica, o rusine pe harta Europei. Asta ar trebui sa fie pe agenda Europei, nu chestiunile tehnice pe care Rusia le poate exploata cum vrea ea in OSCE. Si daca citesti cu atentie raportul OSCE privind alegerile din Basarabia, dincolo de primele randuri “politice”, afli ca alegerile nu au fost corecte.

In 1990, majoritatea romanilor (mai ales cei din Romania “profunda”) l-au sustinut pe Iliescu si pe minerii sai. Cati romani astazi l-ar mai sustine? Regimul de la Chisinau trebuie sa cada, la fel cum regimul lui Iliescu ar fi trebuit sa cada in 1990. Basarabia nu mai are timp de pierdut, la fel cum Romania nu avea timp de pierdut in 1990.

Trebuie sa ma contrazic pentru prima data. Africa nu este peste tot. Nu in Basarabia zilelor de 6-7 aprilie. 

P.S. Ar fi fantastic daca dl. Mihnea Constantinescu ar fi numit ambasador al Romaniei la Chisinau.

Filed under: Uncategorized   |  Leave a Comment