“Democracy is a device that insures we shall be governed no better than we deserve”. (George Bernard Shaw)

„A existat numai o ţară frumoasă / La o margine de mare / Unde valurile fac noduri albe,  /Ca o barbă nepieptănată de crai / Şi nişte ape ca nişte copaci curgători / În care luna îşi avea cuibar rotit”.

(Și deși plină de poezie această țară era măcinată de corupție, de nedreptate, de sărăcie, de înapoiere și de nesimțire. Și pentru toate acestea au fost găsite numeroase explicații, și cauze și vinovați).

„Şi pentru că toate acestea / Trebuiau să poarte un nume,/ Un singur nume,/Li s-a spus…”

Elita

Ambasadorul german Volker Seitz, cu o carieră de 17 ani în Africa între 1965 și 2008, este citat într-un articol din Deutsche Welle:

“African politics lead to poverty.” The continent has a wealth of natural and human resources, but lacks responsible leaders. “The political elites I’ve met have Europe or the United States on their mind, not their own population.”

Ca și în Africa (sub-sahariană în acest context), problema primordială a României o reprezintă elitele.

Iar problema elitelor este dublă: atât cantitativă, cât și calitativă. În plus elita (intelectuala) suferă de o boală aproape incurabilă: deconectarea față de decizia politică și, veșnica problemă, față de „mase” (deși eu prefer termenul aproape neaoș de „grassroots”). Și o circumstanță agravantă face ca tot acest cocktail să fie fatal: tradiția fracturată și recentă a acesei elite, suprapusă pe cultura de tip „Wikipedia” a secolului XXI, incapacitează ancorarea legitimă a acesteia, oricât de provinciale ar fi ea, în țesătura socială a „națiunii”.

Care este diferenta intre România si Polonia? Sau între România si Ungaria? Sau între România și Republica Congo?

Ne plangeam de mila pentru faptul ca am fost asezati de soarta la marginea Europei, in calea „rautatilor”. Ca in timp ce la vest de noi se construiau catedrale noi ne fugaream cu turcii, tatarii & co. Ok. Asta s-a intamplat candva. Este la fel de drept ca am acumulat si decalaje de dezvoltare (și) din această cauză. Dar spiritele tari se calesc in vremuri tulburi. De la 1859 și 1918 pe plaiurile mioritice nu prea s-au mai nascut „spirite tari”, elite „reale” (recrutate pe baze meritocratice, în spiritul tradiției occidentale). De fapt, încă de pe la 1848 la Bucuresti nu prea s-au mai nascut caractere, iar cele puternice s-au manifestat mai ales prin alte parti, mai vestice, si mai putin pe malurile Dâmboviței. Marile caractere (personalitati istorice, barbati si femei de stat), s-au nascut mai ales prin provincii, prin Transilvania sau Moldova, în tumultul nationalist si identitar de pe muchia secolului XIX (spiritele tari se călesc în vremuri dificile). Iar apoi s-au stins in puscariile comuniste. Elitele (oricare ar fi fost ele) au dus-o constant bine pe spatele călduț al celor din „grassroots”. Africaepestetot.

Problema elitei „intelectuale” de la noi este că este puțină, lipsită de influență politică și deconectată de „grassroots”. Se știe că aparent elita intelectuală românească este puternic înclinată spre dreapta. Asta nu ar fi nicio problemă dacă ea ar fi suficient de puternică pentru a avea o reală influență asupra elitei „politice”. Din nefericire elita „politică” este de puternică sorginte comunistă (deși, paradoxal, nu de stânga). Este o elită de primă generație care amestecă banul (public) și puterea într-un tăvălug frenetic și lubric de acumulare primitivă (grobiană chiar) a capitalului, rămânând perfect surdă și nesimțitoare la lacrimile de Casandră răgușită ale intelectualității de dreapta pe care o și otrăvește adesea. Elita „intelectuală” de dreapta, provincială, suferă de un păcat capital: bovarismul social. Ea își dorește atât de mult să se fi născut mai la vest încât încearcă cu orice preț să se rupă de „masele” înapoiate, manelistice și nătânge, pe care le ignoră, de care le e rușine și pe care poate, adesea, le și urăște fără ezitare. Elita „intelectuală” de stânga, atunci când nu este la stadiul de „sleeper cell”, este la rândul ei mai degrabă internaționalistă (sau, pentru a evita orice confuzie istorică, mai precis „globalistă”) și la fel de bovarică, întrucât trăiește într-o lume paralelă cu cea reală, suspendată între www. și „șalopete” imaginare. Cât despre elita „economică”…hmmm… asupra ei ne vom opri mai pe larg cu altă ocazie.

Chiar și așa, la fel ca si polonezilor si ungurilor, “istoria” ne-a mai dat o sansa: am intrat in UE si in NATO. Acest fapt ar fi trebuit sa ne elibereze de spaimele si de complexele trecutului si sa ne permita sa ne reconstruim ca natiune în cadrul „diversității” europene.

Ceea ce face insa diferența între România și Polonia (sau Ungaria), dincolo de decalaje economice și culturale, dincolo de capitalul simbolic cu care vecinii nostril mai din vest s-au așezat la ”masa bogaților”, sunt elitele. Din aceasta perspectiva, in competiția cu toți ceilalți (și din păcate și cu noi înșine) trebuie să ne obișnuim să pierdem. Ideal ar fi ca pierderile să fie doar pe termen mediu, până în momentul în care vom reuși (inshallah) să ne civilizăm elita politica (si economica) si sa ne consolidam calitativ si cantitativ elita intelectuala. Iar pentru asta există doar o prioritate: investiția în generația următoare. Fie că este vorba despre sănătate, despre protecție socială și servicii de orice tip pentru dezvoltarea fizică și intelectuală a copiilor și tinerilor. Și a profesorilor. Dar pentru asta ar trebui ca cineva să gândească pe termen mediu și lung și să aibă o viziune. Rara avis in Dâmbovița. Indiferent dacă România are sau nu o economie care să susțină o astfel de prioritate, ar trebui ca „elitele” actuale să insiste ca ajutorul european să meargă cu precădere în această direcție. Altfel spus, într-o logică socială a capitalismului protestant, generațiile de azi ar trebui să strângă cureaua nu pentru „elitele” de azi, ci pentru generațiile de mâine. Adică pentru toți copiii noștri, nu doar pentru ai lor. Altfel… africa(rămâne)pestetot.

It’s education, stupid!

P.S. va urma și o pledoarie feministă de transformare a societății românești pe model „african”

De ce n-are ursul* coada

(*doar in acest caz ursul este statul roman, iar vulpea este PNUD)

Consideratii privind Planul de Actiune privind implementarea Programului de Tara (CPAP) PNUD – Romania 2010-2012 (cu oleaca de obida proletara).

 

 

Cuvant inainte:

 “— Dar muieţi-s posmagii [Fondurile Structurale Europene si/sau fonduri nationale ODA]? zise atunci leneşul [Romania], cu jumătate de gură, fără să se cârnească din loc.
— Ce-a zis? întrebă cucoana [Uniunea Europeana] pe săteni [alte state membre ale UE].
— Ce să zică, milostivă cucoană, răspunde unul [alt stat membru UE, de exemplu Germania sau poate chiar Bulgaria]. Ia, întreabă, că muieţi-s posmagii [Fondurile Structurale Europene si/sau fonduri nationale ODA]?
— Vai de mine şi de mine, zise cucoana cu mirare [Uniunea Europeana], încă asta n-am auzit! Da’ el [Romania] nu poate să şi-i moaie [absorbtie de fonduri europene]?
— Auzi, măi leneşule[Romania]: te prinzi să moi posmagii [Fondurile Structurale Europene si/sau fonduri nationale ODA] singur, ori ba?”

Si aici intervine licenta poetica numita PNUD Romania care are comisioane de administrare destul de mari.

“The National Development Plan 2007-2013 of Romania represents a strategic plan and a financial instrument of the Romanian Government in line with the Cohesion Policy of the European Union. The main objective of the UNDP for Romania is to diminish the social and economic disparities between Romania and other EU Member States.”

Intamplator exista altcineva care are aceeasi misiune. Acest cineva este chiar Comisia Europeana prin Directia Generala pentru Politici Regionale:

“The mission of the Directorate General for Regional Policy is to strengthen economic, social and territorial cohesion by reducing disparities between the levels of development of regions and countries of the European Union. In this way the policy contributes positively to the overall economic performance of the EU”. 

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Ex abrupto:

• La punctul 2.9, documentul afirma cu foarte mare incredere “Romania is poised to play a lead role among the new member states in advancing this goal [of allocating 0.33 of GNI by 2015 for development assistance]”.

Din pacate, cifrele contrazic aceasta afirmatie. Romania este foarte departe chiar de pragul intermediar de 0,17% din PIB ca si contributie ODA pentru 2010. Conform raportarilor MAE, alocarile ODA ale Romaniei au scazut de la 94 milioane de euro in 2008 la 91 milioane in 2009. Aceasta reprezinta aproximativ 0,07% din PIB. Este putin probabil ca in conditii de criza economica in 2010 sa se reuseasca atingerea obiectivului intermediar de 0,17% , adica echivalentul a peste 200 milioane de euro raportati ca ODA. Abia in 2011 este probabil ca acest prag sa fie atins, atunci cand Romania va incepe sa contribuie la Fondul European pentru Dezvoltare (EDF) si daca va fi indeplinita promisiunea acordarii de asistenta financiara pentru Republica Moldova in valoare de 25 milioane de euro anual.

• In partea a III-a a documentului, punctele 3.1-3.10 documentul insiruire o ampla lista de realizari ale PNUD in Romania. In absenta unor rapoarte de evaluare publice si serioase, aceasta lista ramane doar o frumoasa declaratie si atat. UNDP nici macar nu mai are o pagina web in limba romana (cum au de pilda UNICEF sau UNFPA) unde aceste evaluari ar putea fi accesibile.
• Apropo de evaluarea eficientei programelor PNUD, o propozitie interesanta apare la punctul 3.7: “The need for enhanced monitoring and timely corrective action with regard to ensuring cost-effectiveness and results oreintation of interventions supported by UNDP has been identified and began to be addressed toward the end of the programming period”.

De ce s-a facut acest lucru abia la sfarsit? Unde este acea capacitate, experienta si expertiza a PNUD care ar fi trebuit sa fie suficienta pentru a regla aceste probleme daca nu inainte de inceputul programului, cel putin in faza sa initiala?

• La punctul 3.9, programul vorbeste despre “integrarea” parteneriatului programatic al PNUD cu Guvernul Romaniei in arii mai ample de programare si planificare nationala in contextul politicilor si instrumentelor UE. Din nou aceasta “integrare” s-a realizat abia la sfarsitul programului, in 2009. Iar “integrarea” este un eufemism dragut care inseamna in realitate  simplul fapt ca PNUD-ului i-au fost facute cadou de catre Guvernul Romaniei peste 10 milioane de euro din Fonduri Structurale Europene (FSE).
• Conform punctului 4.1 al programului, prioritatea nationala generala a parteneriatului Romaniei cu ONU o reprezinta sprijin pentru cresterea rolului Romaniei in domeniul cooperarii internationale pentru dezvoltare. In fapt, atunci cand documentul este analizat cu atentie, mai ales in ceea ce priveste resursele alocate, aceasta prioritate pare mai degraba un pretext pentru ramanarea PNUD in sediul oferit cu generozitate in Bulevardul Primaverii din Bucuresti. PNUD beneficiaza de acces privilegiat la fondurile structurale alocate dezvoltarii Romaniei. Conform criteriilor de eligibilitate stabilite, accesul PNUD la fonduri structurale pare cel putin ilegal in Romania. In mod evident el este imoral, intrucat, pe langa accesul privilegiat la fondurile structurale, PNUD mai primeste de la statul roman in mod direct fonduri pentru cheltuieli administrative (ceea ce nu se intampla in cazul niciunei alte entitati private care beneficiaza de fonduri europene), creandu-se astfel o situatie de concurenta neloiala cu aplicantii autohtoni care doresc sa implementeze programe si proiecte cu finantare europeana si trebuie sa o faca prin propriile lor puteri, desi sunt cetateni romani si poate statul ar trebui sa ii ajute si pe ei. 
• Nu este clara nici suprapunerea dintre intentiile PNUD si initiativa Comisiei Europene privind crearea unui instrument numit  “European Transition Compendium”(ETC), o culegere de bune practici din perioada tranzitiei care ar putea servi tarilor in curs de dezvoltare, bineninteles in masura in care intentia PNUD nu seamana inca o data a “plagiat” (punctul 4.10).
• La punctul 4.6 si 4.9, programul vorbeste despre sprijinul PNUD pentru crearea unui cadru institutional, legal si normativ care sa permita Romaniei sa joace un rol de lider la nivel regional in domeniul cooperarii pentru dezvoltare. Acesta era de fapt obiectivul principal al programului SNIECODA, pe care PNUD l-a cam ratat si pentru care cere din nou bani de la Guvernul Romaniei. Raportul final al programului este in fapt o lista subtire de activitati (majoritatea slabe sau aproape ratate) si scuze . 
• Punctul 4.18 reprezinta o … rusine, iar acceptarea acestui program va provoca cu siguranta stupoare (sau rasete) la Bruxelles, dovedind de fapt incapacitatea statului roman de a-si gestiona singur dezvoltarea. (“The National Development Plan 2007-2013 of Romania represents a strategic plan and a financial instrument of the Romanian Government in line with the Cohesion Policy of the European Union. The main objective of the UNDP for Romania is to diminish the social and economic disparities between Romania and other EU Member States.”)

Sau ca sa intelegem mai bine, va voi ruga sa recititi “Povestea unui om leneş” de Ion Creangă (publicată prima oară în Convorbiri literare, nr. 7, 1 oct. 1878!)

• La punctul 4.21 se afirma ca programul este important pentru ca va permite actorilor national, “inclusiv societatii civile” sa isi creasca capacitatea de absorbtie a fondurilor structurale. Dar a intrebat oare PNUD pe reprezentantii societatii civile daca au ei intr-adevar o problema privind absorbtia fondurilor europene? Si daca da, in ce anume consta aceasta problema? 
• Tot la punctul 4.21 se afirma ca PNUD se va parteneria cu actori nationali care sunt eligibili pentru implementarea programelor strategice. Trebuie sa mentionam inca o data ca, cel putin conform criteriilor existente, PNUD nu este eligibil si totusi apare ca si aplicant principal beneficiar de finantare europeana, ceea ce este nu doar imoral, ci si, probabil, ilegal. 
• La punctul 5.2 PNUD se prezinta ca si “facilitator”, dar cel mai corect ar fi trebuit sa fie definit ca si “intermediar”. In momente de criza economica unul dintre primele lucruri care se fac de obicei este sa se renunte la intermediari. 
• La 5.6 se afirma: “UNDP will play a leading role in design and implementation of projects…” In ciuda eforturilor autoritatilor publice romanesti de a ne convinge ca ideea parteneriatului cu PNUD a venit din partea lor, este foarte clar ca dimpotriva, PNUD a venit cu o propunere pe care Guvernul nu a putut-o refuza.
• La punctul 5.11 se reia ideea de la punctul 5.6, dar apare, iata, un element de noutate: “UNDP will play a leading role in design and implementation of project and in identifying and engaging other UN agency support as necessary for realization of programme objectives”.

Practic, PNUD isi defineste un frumos rol de aspirator de fonduri europene cu care vor putea fi sustinute si alte agentii ONU ceea ce va creste profilul si importanta PNUD in Romania si, de ce nu?, in lume.

• La punctul 7.5 se sugereaza ca se doreste ca prezenta PNUD in Romania sa continuie si dupa 2015. 
• Daca angajamentele din partea Guvernului Romaniei sunt clare (partea IX, punctele 9.2-9.4): Romania va pune la dispozitie fonduri totale in valoare de cel putin 17 milioane de dolari pentru programele PNUD si in plus se angajeaza sa verse direct fonduri de 410.000 dolari anual pentru costurile operationale ale biroului PNUD in Romania, in ceea ce priveste angajamentele PNUD (partea a VIII-a a programului, punctele 8.1-8.8) ele sunt destul de subtiri. In orice caz, in ciuda promisiunilor PNUD cum ca pe langa banii europeni si cei ai Guvernului Romaniei va atrage si alte fonduri internationale, nu exista nicio obligatie contractuala care sa angajeze PNUD in vreun fel in aceasta privinta. Ceea ce ridica semne de intrebare privind seriozitatea acestui program. 
• La punctul 4.5 se vorbeste despre procesul de consultare pe marginea acestui program care ar fi avut loc in perioada martie-septembrie 2009. Procesul a fost in cel mai fericit caz netransparent si acest lucru este in masura sa creeze suspicuni privind adevaratele obiective ale programului care se refera, poate, la dorinta PNUD de a ramane in Romania cu orice pret. De fapt nu cu orice pret, ci cu unul destul de piparat.

Ramane deocamdata in coada de peste daca intr-adevar ursul isi va pierde sau nu coada. Ca si cetatean roman angajat sper sa nu.

În care aflăm că România nu este (singura) ţară bananieră europeană

C.A.B.

A trecut vacanţa. O vacanţă lungă, zic unii (cârcotaşii). A trecut prea repede, susţin ceilalţi (adică eu)…

N-am ajuns în Africa iarna asta. Dar întrucât Africa e peste tot… hmmm… poate că nici nu trebuia să merg prea departe. Totuşi am ajuns la 300 de km de Africa, în singura ţară bananieră europeană autentică (se pare că ar mai fi una, dar nu îmi plac exagerările).

În mod paradoxal, în decembrie, sfârşitul “Războiului bananelor” dintre UE şi SUA a agravat şi mai serios  situaţia agricultorilor din Spania. Sau mă rog, Insulele Canare, căci despre ele este vorba în cele ce urmează. Anterior UE acorda tarife preferenţiale bananelor venite din fostele colonii europene din Africa, Caraibe şi Pacific, dăunând astfel companiilor americane producătoare şi exportatoare de banane din America de Sud.

Prin urmare, dacă anterior, 70% din bananele de pe piaţa spaniolă proveneau din Insulele Canare, lucrurile se vor complica în curând pentru producătorii canarioţi. Mândria cooperatiştilor din insule (există numeroase plantaţii organizate sub formă de cooperativă agricolă) era (este încă) bazată pe standardele de calitate (fito-sanitară, etc. etc.) dar şi pe tratamentul acordat lucrătorilor de pe plantaţii. Acesta era o diferenţă majoră faţă de bananele ieftine produse de companiile nord-americane în America de Sud.

Companii precum Chiquita (candva cunoscuta sub numele de United Fruit Company) au făcut obiectul unor critici fervente (si frecvente) privind modul în care îşi trateaza “angajatii” de pe plantatii. De altfel, se pare ca United Fruit Company a sprijinit printre altele lovitura de stat din Guatemala care a condus tara la 40 de ani de dictatura si razboi civil (contabiliceste asta a insemnat peste 200.000 de vieti pierdute).
Prin contrast, Insulele Canare, din care a inceput ascensiunea teribilului Franco (300.000 de morti in razboiul civil spaniol) se mandresc cu conditiile sociale pe care le creeaza pentru culegatorii de banane.

Şi aici intră în scenă Mario.

Pe Mario l-am cunoscut într-o noapte pe la 3, în Playa Paraiso. Eram cu “amigo” Gabriel,  exilaţi “la o bilă” udată copios (exagerare!) cu tequila. Rămăsesem ultimii clienţi (sau cel puţin aşa credeam noi), iar barmanul aştepta nervos să exterminăm ultimele bile. Şi atunci apare Mario, un pic afumat ce-i drept. Slăbuţ, negricios, cu trăsături tipic amerindiene, dar foarte încrezător în multilingvismul său (şi noi am fost, până a început să ne pasioneze agricultura).

“- De ce faci, pretene?”

Era felul lui de a saluta în româneşte, aşa cum îl învăţase un coleg de serviciu din ţara noastră. Asta atunci când nu vorbea “português”. În fine, să zicem că omul ne-a salvat (de la plictiseală, cel puţin). Am găsit o discotecă latino, undeva în pustiul câmpului. Şi… am început să vorbim. Adică, în cazul meu, din cauză de multilingvism incomplet, să ascult.

Am aflat că Mario era din Bolivia. La 16 ani s-a însurat prima dată şi a avut primul copil (nu neaparăt în această ordine, dar nu e aşa de important). Apoi a plecat să-şi croiască un nou destin peste ocean (ciudat, într-un sens greu de imaginat pentru noi, de la vest la est). Nu ca şi căpşunar, ci ca bananar (se zice aşa?). Acum Mario era însurat cu o localnică şi avea un alt copil. Pe care îi iubea. În felul său. Dar Mario pretindea că, în ciuda faptului că toată viaţa s-a condus după principiul “Respectă pentru a fi respectat”, “hermano” Gabriel a fost singurul canariot (spaniol) care i-a arătat vreodată respect. Din cauza culorii pielii. Condiţii de muncă decente  - da. Respect  - nu.

Spre dimineaţă ne-am luat rămas bun de la Mario şi ne-am întors în garsoniera de pe malul oceanului. Vizavi, pe o coastă vulcanică, dormea leneş un hotel de cinci stele construit fără autorizaţie de una dintre multele companii spaniole suspectate de spălare de bani…

Mde, ţară căpşunieră… Pardon, bananieră.

plantatii de banane cat in terase

plantatii de banane cat vezi cu ochii...

“Viata e frumoasa”. “Made in Basarabia”, sau Romania, sau Kenya…

Ianuarie 2007, Nairobi, Kenya. Una dintre putinele iesiri noaptea, in cel mai periculos oras a Africii. De fapt in oras este mult spus. Este mai degraba vorba despre o suburbie, undeva pe un camp, in mijlocul lui nicaieri. Si totusi, paradoxal, este vorba despre unul dintre putinele locuri recomandate unde poti asculta muzica buna si te poti simti in siguranta. Iar muzica a fost buna. Bineninteles (desi de neinteles la inceput), inainte de a intra in local (care din afara semana mai degraba cu o bomba de tipul celora care existau candva in Regie), am fost perchezitionati, inclusiv cu un detector de metale. Dar a meritat: un saxofonist localnic acompaniat la clape ne-a incantat timp de aproape 2 ore. Apoi, dupa bisurile binemeritate, muzicantii au plecat. Si, in locul lor, a inceput muzica de discoteca. Prima piesa care a rasunat din difuzoarele localului a fost…

Decembrie 2009, Bucuresti, Romania. Campania electorala pentru alegerile prezidentiale este mai murdara ca oricand. In finala ajung doi candidati. Sunt folosite toate mijloacele posibile pentru a castiga. Copil lovit (pe bune sau nu) vs. vizita la mogul in ceas de noapte. Dilema este mai mare ca oricand: cu cine naiba sa votam? Duminica, 6 decembrie ora 21.00: “Victorie!”. Ba nu, “Victorie!”. Sa curga sampania! “Multumesc tuturor celor care m-au votat”. Luni, 7 decembrie sunt anuntate rezultatele finale oficiale. T.B. a obtinut cu 70.048 mai multe voturi decat M.G. Conform datelor oficiale, T.B. ar fi obtinut 11.528 din totalul de 12.156 de voturi exprimate la cele 13 sectii de votare din Republica Moldova. Din anul 1991, peste 100.000 de cetateni din Republica Moldova si-au redobandit cetatenia romana. Multi dintre acestia traiesc in prezent in Romania si in Europa occidentala. 115.831 de romani din diaspora au votat pentru T.B. in timp ce doar 31.045 M.G. Nu vom sti niciodata exact cat de mult au contat voturile cetatenilor romani de origine basarabeana in desemnarea noului presedinte al Romaniei. Ceea ce stim este ca au contat. Ceea ce stiu si politicienii romani, indiferent de partidul din care provin este ca cetatenii romani de origine basarabeana sunt importanti, fie doar si pentru ca ei voteaza.

Unul dintre acesti oameni se numeste Dan Balan (nu stiu daca a votat sau nu). Fostul component al trupei O-Zone recunoaste ca pretutindeni in America se recomanda drept roman, intrucat americanii nu au nici cea mai vaga idee despre existenta unui stat numit Republica Moldova. Atunci cand “Mae-ahi-mae-aho” era fredonat peste tot in lume, cu totii ne laudam (chiar si cu jena adeseori) ca este vorba despre un cantec romanesc.

Un relativ tanar politician roman afirma la un moment dat ca romanii din afara granitelor tarii sunt ultima sansa pe care Romania o mai are de a-si redescoperi sufletul. Si nu se poate sa nu recunosti acest fapt atunci cand vezi cu cata pasiune vorbesc ei despre Romania, ca despre un vis, sau cand li se umezesc ochii de emotie sincera vorbind despre o tara care este mai mult a noastra decat a lor. Si ce facem noi cu tara noastra?

Daca Republica Moldova se va uni cu Romania vreodata este mai putin important. Este decizia lor mai mult decat a noastra. Dar Romania are o datorie fata de toti acei oameni care se simt romani. Norvegia doneaza 1% din PIB-ul sau pentru a ajuta state mai sarace ale lumii de care nu o leaga nicio legatura istorica. Germania de Vest s-a angajat printr-un pact de solidaritate ca intre 1991 si 2019 sa acorde pentru reconstructia Germaniei de Est 250 miliarde de euro, insemnand, in medie anual, ceva mai mult de 1% din PIB-ul tarii (la nivelul din 1991).

Intrebarea este: va fi Romania in stare sa acorde ca asistenta pentru dezvoltare Moldovei macar 0,1% din PIB-ul sau? Este o intrebare la care cetatenii romani (de pretutindeni) si politicienii vor trebui sa reflecteze in perioada urmatoare.

Pana atunci, in seara asta Alexandrina i-a indemnat pe colegii sai de trupa se revina degraba pe scena: “Copiii vor muzica!”

(to be continued)

Exista viata (mai ales) dupa alegeri (e numai alegerea ta)

Haakon print al Danimarcei, pardon, viitorul presedinte al Norvegiei. Sau cam asa ceva.

Dupa mizeria din campania electorala, intalnirea cu o alteta regala a venit la fix, ca un tub de oxigen pe fundul unei mari pline de rechini, balene si caracatite.

In cadrul unui eveniment organizat de Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti, luni 7 decembrie 2009, in aula Bibliotecii Centrale Universitare, printul mostenitor al Norvegiei, Haakon Magnus, ne-a vorbit, senin si dezinvolt, despre “demnitate umană în dezvoltarea internaţională” si despre “responsabilitatea noastră comună în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului”.

Am vazut un power point simpatic si o scurta poveste a experientelor altetei sale pe diferite continente. Si apoi ne-a mai spus, cu jumatate de gura, in buna traditie occidentala a minimizarii unui nationalism cu o istorie trista in cele mai multe tari, ca asistenta pentru dezvoltare pe care Norvegia o acorda este un motiv de mandrie nationala pentru cetatenii acestei tari.

Tot potrivit tanarului print, alte motive pentru care cetatenii norvegieni sunt dispusi sa sprijine actiunile de cooperare pentru dezvoltare ar fi:

• cetatenii norvegieni se simt din ce in ce mai mult cetateni globali, iar a-i ajuta pe ceilalti nu trebuie sa se opreasca la granite, fiindca e nefiresc sa inchizi ochii la suferintele oamenilor chiar daca acestia se afla la mare distanta;
• facand bine, cetatenii norvegieni se simt mai bine si viata lor este astfel mai buna;
• cetatenii norvegieni (si Norvegia) invata atat de multe lucruri din interactiunea cu tari atat de diferite ale lumii.

Surprinzator (sau nu) aceleasi argumente am incercat sa le folosim si noi la randul nostru in Romania (vorbind despre potentialul pe care politica de cooperare pentru dezvoltare l-ar avea pentru tarisoara noastra). Iesind din gura Altetei Sale Regale, aceste argumente nu ne pot decat incuraja sa perseveram.

In ordine necronologica, dna. Dorina Nastase, de la Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, ne-a transmis un mesaj scurt (dar la obiect): ca sa putem sa schimbam lumea trebuie sa ne schimbam mai intai pe noi insine (se referea, cred, in primul rand la reforma institutionala a Uniunii Europene). Noi am formulat aceeasi idee, in alte contexte, altfel: odata “intrati” in UE, exista asteptari mai mari ca Romania sa se comporte ca un stat responsabil (civilizat) al UE, o responsabilitate rezultata din asteptarile tarilor din afara Uniunii; pentru a nu dezamagi trebuie sa muncim mai mult si sa ne schimbam in primul rand pe noi insine, sau, cu cuvintele dlui. secretar de stat in Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Doru Costea, sa devenim profesionisti mai buni, in anul care vine). Tot de la dna. Dorina Nastase am aflat ca ultimele sondaje de la Comisie arata ca in ciuda crizei economice (sau poate tocmai de aceea) cetatenii europeni sustin in continuare asistenta pentru dezvoltare pentru tarile cele mai sarace ale lumii.

De la prof. univ. dr. Iulia Motoc, profesor de drept internaţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti si membru al Comitetului Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, am retinut in primul rand faptul ca in Romania, dupa 1989, drepturile economice si sociale au fost aproape in intregime abandonate, fiind absente din dezbaterea publica si ramanand doar vorbe pe hartie in care, dupa ce au fost siluite de comunisti, numai crede nimeni. Cateva consideratii pe aceasta tema pot fi gasite si aici.

Lect. univ. dr. Luciana Alexandra Ghica, coordonator al programului ProRISE al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, ne-a spus ca nu ar trebui sa cautam raspunsuri la problemele noastre in mediul academic, pentru ca ceea vom gasi acolo sunt mai degraba mai multe intrebari. E important sa mergem dincolo de Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului si sa incercam sa gandim “in afara cutiei”. Decat sa le cautam in Occident, trebuie mai degraba sa ne inventam propriile modele si sa fim mai creativi.

Dl. secretar de stat in MAE, Doru Costea, afirma cu generozitate ca pentru serviciul de asistenta oficiala pentru dezvoltare (ODA) din cadrul MAE criza economica a condus la o regandire a modului in care putinele resurse existente pot fi folosite mai eficient, iar in opinia dumnealui acest deziderat a fost indeplinit cu succes (asteptam totusi si niste evaluari scrise).

Dl. Mircea Dumitru, prorectorul Universitatii din Bucuresti, si-a exprimat opinia ca universitatile din Romania ar trebui sa reflecteze asupra rolului lor in cadrul “generoasei scheme a PNUD”. De altfel, tot dumnealui ne-a anuntat ca incepand cu toamna anului 2004, 4 universitati din Romania vor initia programe de master pe teme de dezvoltare care urmeaza “sa pregateasca specialisti pentru implementarea programelor PNUD”. Statul roman (care da de fapt banii pentru aceasta schema “generoasa” a PNUD) isi arata din nou, iata, magnimitatea, si pune inca o caramida de sustinere pentru sistemul ONU in Romania si in lume. Bravo! Oricum Romania mai are inca rezerve serioase formate din acei faimosi 15.000 de specialisti de la sfarsitul anilor ’90, rezerve care se pare ca ne vor ajunge multa vreme de aci inainte…

Un student se intreba ce ar putea face oricare dintre noi pentru a promova “la firul ierbii” Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului” ale Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare”. Problema este ca aceste obiective nu sunt ale PNUD, ci sunt ale celor 191 de state care au semnat in 2000 Declaratia Mileinului. Romania este “proprietara” ODM cel putin la fel de mult ca si PNUD. Dar n-are gura sa strige, iar in zilele noastre marketingul e totul (by the way, ce naiba se intampla cu ONG-urile din Romania?). Asadar, ce se poate face in Romania pe tema ODM? Sa batem saua: Romania a semnat Declaratia Mileniului => Romania are angajamente => Romania trebuie sa faca ceva (bun, daca se poate). Deci, dragi studenti, puneti mana pe pix si scrieti parlamentarilor alesi in circumscriptiile voastre, amintindu-le ca voi si prietenii vostri aveti drept de vot, si cerandu-le sa se intereseze despre cum contribuie Romania la indeplinirea ODM. Puteti scrie si la Presedintie si la MAE. Iar daca nu primiti raspuns, scrieti la ziare si pe internet, si mai ales, votati!

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

De la intalnire a lipsit (surprinzator?) Elena Udrea, care, probabil, era la o intalnire cu un alt presedinte.

A fost prezent insa un motto pe care promit sa il “plagiez” in viitor: “Changing the world one kid at a time” {cum era de asteptat, Google zice ca nu-i original}.

Un candidat din Africa castiga alegerile prezidentiale din 6 decembrie 2009

Numele candidatului este… FRICA.

Acesta este mesajul pe care l-am inteles eu dupa alegerile din decembrie 2009: FRICA a invins (oricare ar fi candidatul ales). Si daca a invins FRICA, inseamna ca am pierdut cu totii.

“Fraudele constatate ne obliga la contestarea acestor alegeri. Convingerea mea este ca romanii l-au ales pe Mircea Geoana presedinte, dar aparatul de stat al lui Traian Basescu vrea sa il pastreze pe acesta cu orice pret”, a afirmat, luni, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. Anterior, la primul, toata lumea a acuzat pe toata lumea de frauda. In Romania.

Iata ca, tot in aceste zile, si pe celalalt mal al Dambovitei, opozitia contesta rezultatul alegerilor pe care le considera drept marcate de fraude. Pe de alta parte, acolo, in Guineea Ecuatoriala, presedintele in exercitiu, Teodor Obiang Nguema, a fost reales cu o majoritate zdrobitoare de 95%. In Namibia, in timp ce cititi aceste randuri, opt partide contesta in justitie un rezultat de peste 75% obtinut de partidul de guvernamant in alegerile parlamentare.

Traian Basescu a castigat alegerile prezidentiale cu un scor de 50,33%, in timp ce Mircea Geoana a obtinut 49,66% din voturi. Aceasta victorie poate fi considerata un progres fantastic al democratiei (din pacate, doar prin comparatie). Caci, in fapt, imaginile cu oameni (disperati) calcandu-se in picioare in fata sectiilor de votare nu prea se potrivesc cu ceea ce vedem prin alte tari ale UE.

Principalul castigator al alegerilor din decembrie 2009, nu este nici Traian Basescu (dupa cum evident nici Mircea Geoana). Principalul castigator a fost FRICA. Peste 58% dintre romania au iesit la vot nu din dispret, asa cum poate ca ar fi fost cazul, ci de FRICA. Frica de somaj, frica de scadere a pensiilor si salariilor, frica de scandal, frica de dicatatura, frica de comunisti, de Moscova, de Vantu, de Iliescu, de securitate, de Vanghelie. In loc sa voteze in cel mai bun caz din dispret, romanii au avut de ales dintre doua rele:  frica de scandal vs. frica de coruptie.

Si totusi frica nu este ceea ce, la 20 de ani de la Revolutie, ar trebui sa ne motiveze. Dorinta de mai bine, solidaritatea, proiectele comune, curatenia, viitorul…

Pe de alta parte, frica este un sentiment extrem de bine raspandit in Africa, din pacate.

P.S. In plus, am mai aflat zilele trecute ca lui Harry Potter cel mai rau ii e frica de frica.

Fara frica!

Quod erat demonstrandum!

oare?

“Congolezul Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana a devenit vicepresedinte al Tineretului Social Democrat din Cluj-Napoca”

Sa fie o pregatire a relansarii lui Adi ca candidat la Presedintie? O parada gen “preemptive strike” pentru ca candidatul Adi sa scape de orice scaltoaca care l-ar putea atinge din nou ca campania defaimatoare din 2004, cu povestea cu emigratul in Congo? N-as preas crede.

Mai degraba este o incununare a “muncii” mele de 1 an de zile, o confirmare ca am avut dreptate si ca Africa este intr-adevar peste tot. Chiar si la PSD Cluj-Napoca.

Despre noul vicepresedinte al TSD Cluj-Napoca se scrie fireste doar in bascalie, sau cu program. Povestea (trista) din spatele titlurilor de ziare este alta. Razbate din cateva titluri mai vechi de gazete.

Spre deosebire de copiii de demnitari romani care in momentul in care Partidul pierde alegerile risca in cel mai rau caz un exil pe Coasta de Azur, in cazul dlui. Bienvenu atunci cand Partidul familiei sale a fost inlaturat de la putere in 1997, acesta a ramas exilat in Romania. Un unchi ministru al Transporturilor in regimul Mobutu echivaleaza cel putin cu un Mitrea + Basescu la patrat. Privilegiile insa se platesc mai scump atunci cand regimul pica in Africa.

La intrarea in PSD, dl. Bienvenu declara ca doreste sa candideze pentru primaria comunei Floreşti în care locuia “iar dacă partidul vrea, şi pentru alte funcţii mai importante”. Ar fi foarte interesant ca acest lucru sa se intample, si peste ani, ar putea deveni subiectul unei lucrari de dizertatie a unui student inteligent al unei Facultati romanesti (daca vor mai exista asemenea specimene atunci). Ipoteza de la care se va porni in aceasta aventura academica: dl. Bienvenu a invatat din experienta trista a tarii sale si a adus in Romania un model de om politic nou, cinstit si orientat catre politici, catre binele public, mai mult decat catre inavutirea personala.

Pentru ca se vorbea  la un moment dat despre necesara “Obamizare” a politicii romanesti, imi pun toata speranta in acest tanar idealist (la fel cum ma incredintasem mai demult si dnei. Anastase). Ma ingrijoreaza insa admiratia declarata a acestuia fata de urmatoarele personaje: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, dar şi Nicu Bănicioiu şi Victor Ponta”.

Soyez le bienvenu, dle. Bienvenu! Nu uitati insa de unde ati plecat.

Erata: Intr-un articol din 19 august, Evenimentul Zilei, aduce cateva rectificari: 

Povestea sa în România începe în 1994, când a venit la studii, la Politehnica din Bucureşti. „Aveam un unchi care era ministrul transporturilor în guvernul condus de Mobutu. El m-a trimis să învăţ, iar la întoarcere ar fi urmat să ocup o funcţie importantă. Din păcate, nu a fost să fie aşa deoarece, în 15 octombrie 1997, regimul Mobutu a fost îndepărtat de la putere”, povestea congolezul în 2003 pentru EVZ.
Acum, el rectifică: nu era vorba de guvernul lui Mobutu Sese Seko, care conducea Congo belgian, ci de cel al lui Pascal Lissouba, care conducea statul vecin, adică Congo francez. Lissouba, precizează Bakabana, era un preşedinte ales democratic care a fost îndepărat în 1997 prin lovitură de stat de actualul dictator congolez Denis Sassou Nguesso. După ce a primit statutul de refugiat politic, el s-a căsătorit şi, în prezent, locuieşte în comuna Floreşti, judeţul Cluj şi este directorul unei firme de construcţii.

Incurcate sunt caile memoriei! Altfel, si in EvZ se vorbeste despre noul “Obama PSD-ist” si despre sms-urile cu Bombo/Congo…

Apa

Ziua Africii la Muzeul Taranului Roman

 

Multumiri tuturor celor care cred ca Africa nu este asa de departe.

Inca 166 de pagini si revin

Multumesc concitadinului meu pentru ajutorul avant la lettre: